În a doua jumătate a lunii mai a fost târgul de carte Bookfest şi pe culoarele de la Romexpo a bătut vântul cinci zile. Cumpărători puţini, gură-cască puţini, iubitori de Johannis vizibil mai puţini decât la Gaudeamus-ul de toamna trecută. Au urmat mai multe festivaluri de teatru şi nici măcar tarabele din teatre nu s-au umplut cu volume de profil, atâtea câte se publică în România. Acum, la festivalul de la Sibiu, situaţia este aceeaşi. Cărţile stau cuminţi în cele câteva librării din oraş, de obicei ascunse atât de bine, încât să nu le găseşti decât dacă ai multă răbdare. Teatrele nu se implică decât aparent în promovarea volumelor de acest gen, iar cu o tarabă, cum vedem prin foaierele din Bucureşti, nu se face nicidecum primăvară. E drept, nu suntem o ţară de cititori, ci, din ce în ce mai evident în ultimii ani, una de scriitori aspiranţi şi de vorbitori.
Cartea de teatru, sublimă utilitate care poartă povara etichetei de literatură de specialitate, din pricina căreia rămâne departe un public potenţial deloc neglijabil, stă la întâlnirea dintre genuri şi are câte ceva pentru fiecare. Nu trebuie să fii practician sau teoretician din sfera teatrului ca să citeşti cărţile lui Peter Brook, Eugenio Barba, Jerzy Grotowski etc. Există în ele ceva pentru fiecare umanist, pentru fiecare artist, pentru fiecare intelectual. Şi totuşi, aceste cărţi rămân, în România, departe de publicul aşa-numit larg. Din păcate, rămân la fel de departe şi de mulţi dintre studenţii de la facultăţi de profil…
Pentru cine este, de fapt, cartea de teatru? Pentru oricine are un interes, mai concret sau mai abstract, faţă de artele spectatocului, pentru oricine vrea să descopere şi să înţeleagă ceva din jocul şi joaca omului pe pământ sau ceva din homo ludens. Sau pentru oricine vrea să se joace, măcar din când în când – cu propriile gânduri şi închipuiri şi, în aceeaşi măsură, cu lumile celorlalţi. Pentru oricine priveşte, măcar din când în când, dincolo de ce se vede.
În lipsa unei culturi pentru care cartea să reprezinte un obiect esenţial, în lipsa unei culturi teatrale asemenea, lucrurile nu sunt însă deloc simple. Iar lungul drum al cărţii de teatru către cititorul ei, real sau potenţial, este adesea prea lung. Cât despre lungul drum al cititorului către această carte, el este adesea mai puţin greu şi lung decât pare. Cartea de teatru există în librăriile mari din Bucureşti şi din celelalte oraşe, dar lipseşte din teatre şi din facultăţile de profil, uneori chiar şi din bibliotecile de specialitate, care – ciudat! – nu mai au fonduri pentru achiziţii în ultimii ani. Despre lipsa unei libării dedicate artelor spectacolului, aşa cum există în oraşele importante din străinătate, scriam acum doi ani. Între timp, nu ştiu să se fi schimbat ceva. Pe de o parte, dezinteresul teatrelor în acest sens este evident şi general valabil. Pe de altă parte, nici vânzările nu sunt de natură să impulsioneze.
În fine, din multiple motive, dintre care cele de natură financiară nu sunt deloc neglijat, cartea de teatru se simte în continuare rău. Este – trist – la stadiul de descoperire necesară. Descoperiţi-i minunăţiile şi ea vă va răsplăti! Veţi găsi în aceste scrieri esenţiale pentru formarea omului de teatru teritorii nesfârşite de explorat, unde fiecare cititor va face, sigur, o descoperire. Trebuie doar să fie dispus.
Print