O familie disfuncţională cu o poveste profund emoţionantă. O poveste care te face să înţelegi că tot ce ni se întâmplă este rezultatul lucrurilor la care suntem conectaţi. Dar care, mai ales, pune reflectorul pe universul feminin… Spectacolul, pus în scenă de Vlad Massaci, la Teatrul Mic din București, este bazat pe textul scris de Tracy Letts – August: Osage County, text care a câştigat Premiul Pulitzer. O poveste care te face să înţelegi că nefericirea poate fi transmisă din generaţie în generaţie, poate deforma suflete nevinovate, cărora li se ,,aruncă” în faţă un trecut copleşitor. Și totuşi, fără rău, cum s-ar fi conturat trăsăturile noastre unice, bunătatea, mila sau iertarea…?
Odată intrat în sala de spectacol ai contact cu decorul minuţios şi ingenios creat de Iuliana Vîlsan, care îţi dă senzaţia de ,,acasă”, de casa bunicilor care păstrează pereţii desenaţi de copii. Multă mobilă prăfuită, peste care se simte că a trecut timpul, obiecte peste obiecte – şi poate cel mai important element de decor rămâne oglinda cea mare, căci acest spectacol ne pune cu adevărat oglinda în faţă. Cumva acea mobilă înghesuită care îţi dă senzaţia că nu mai ai aer reprezintă imaginea definitorie a poveştii, adică o aglomerare de sentimente şi regrete, dar timpul nu merge niciodată înapoi, iar ,,mobila” îşi pierde strălucirea. Interesante sunt şi uşile din decor, care reprezintă oportunităţile pe care le avem noi, oamenii. Trebuie doar să avem grijă pe care o închidem în urma noastră sau pe care o lăsăm întredeschisă. De fapt, intri în casa unei familii destrămate, care se reîntâlneşte după mulţi ani atunci când, desigur, se întâmplă o nenorocire.
Pe lângă crearea universului familial, pe scenă se construiește universul fiecărui personaj – cu frustrările, supărările, bolile, dezamăgirile, temerile, depresiile şi amintirile lui. Culmea, personajul principal este cel absent, dar care este atât de bine conturat de amintirile celorlalţi…!
Violet, interpretată de Rodica Negrea, depăşită de situaţie – dispariţia soţului ei – le cere ajutorul celor trei fiice: Barbara, Ivy şi Karen. Dar în primul rând și-o dorește alături pe fiica ei preferată, pe Barbara, care simţise că tatăl ei este mort şi care va încerca să preia frâiele familiei, dar fără prea mult succes. Barbara este singura care reuşește să îi facă faţă mamei sale, o ființă acidă, care devine incoerentă din cauza pastilelor şi a cancerului. De fapt, Barbara este o Violet la tinereţe – o mamă care nu a reuşit să se apropie de copilul ei şi o soţie înşelată, dispusă să trăiască în compromis. Ceea ce le diferențiază este însă deznodământul. Violet a rămas singură, printre mobilele de care voia să se descotorosească, iar Barbara şi-a început o nouă viaţă alături de alt bărbat… până la urmă orice sfârşit este un început.
Şi da, intuiţia Barbarei nu a dat greş, şi da, tatăl ei (fost poet celebru) a murit înecat, dar, cumva, reușita lui chiar dincolo de moarte este că i-a adunat la masă pe toţi după înmormântare – fiecare personaj fiind o altă culoare pe paletă. O întâlnire care a scos la iveală adevăruri şi a răscolit trecutul cu amintirile lui. Situația devine din ce în ce mai tensionată şi degenerează pe măsură ce încep să se dezvăluie tot felul de secrete întunecate ale acestei familii disfuncţionale, iar vieţile şi iluziile lor se prăbuşesc rând pe rând din pricina trecutului ascuns.
Toţi actorii din distribuție reuşesc să construiască personaje puternice – personaje cu trecut, dar şi cu viitor… și se completează admirabil unul pe celălalt, asemenea rotiţelor dintr-un ceasornic. Chiar dacă povestea este tristă umorul ,,dă din coate” şi piperează spectacolul… plângi şi râzi cu lacrimi în ochi, iar hohotele de râs se transformă brusc într-o tăcere apăsătoare. Momentele de umor negru sunt cele în care parcă personajele nu mai au scăpare, în care adevărul este pronunţat cu ironie, în care totul o ia razna.
Riscant este rolul intepretat de Rodica Negrea – Violet care e o femeie puternică, stăpână pe sine, dar altminteri atât de sensibilă, este cea căreia nu i se poate ascunde nimic, o ființă care a avut o copilărie deloc fericită şi nu a ştiut cum să iubească. Rodica Negrea îşi dozează bine stările, crizele de nebunie, de fragilitate chiar şi gestul obsesiv de a-şi aranja părul, își interpretează personajul cu o forţă incredibilă, iar tăcerile ei sunt atât de expresive.
Barbara, interpretată de Andreea Grămoşteanu, își construiește personajul pe două linii: fiică şi soră mai mare, pe de o parte, şi soţie înşelată şi mamă, pe de altă parte. Tânăra Ivy, conturată corect de Valentina Popa, vrea doar să îşi trăiască povestea de dragoste înainte ca boala să o răpună. Ea este singura care nu s-a îndepărtat de casa părintească. Dar află că bărbatul pe care îl iubeşte este, de fapt, fratele ei, iar într-un final pleacă şi ea. Dana Dembinski-Medeleanu o interpretează cu eleganţă pe Mattie, o femeie care a trăit toată viaţa cu un secret ce a sufocat-o şi care şi-a revărsat frustrările peste propriul copil nedorit. Silvana Mihai construiește cu lejeritate rolul unei adolescente – Andreea Jean, adolescentă scăpată de sub control de părinţi, dar controlată de vicii. Mădălina Ciotea face din Karen o femeie care pare superficială şi fericită, dar care este, în fapt, o femeie căreia îi e frică de singurătate şi trăieşte în iluzii. Ea este o pată de culoare în spectacol, o prezență extravagantă – blondă, îmbrăcată vulgar, o ființă care chiar şi la înmormântarea propriului tată vorbeşte despre viitoarea nuntă.
Bill (Virgil Aioanei), soţul Barbarei, e tipul bărbatului care încearcă să îşi facă soţia vinovată pentru faptul că el înşală şi care niciodată nu vrea să discute despre nimic. Virgil Aioanei este temperat în construcţia sa şi îşi colorează personajul în alb-negru. Claudiu Istodor este liniar în rolul lui Charles este cel care încearcă să păstreze armonia în familie, în cea mai mare parte cu un calm copleşitor. Ionuţ Vişan (Charles Jr.) îşi contruieşte personajul cu profunzime şi un soi de inocenţă, este bărbatul prea sensibil, timorat şi demoralizat de mama lui. Cuzin Toma este complet transparent în rolul lui Steve, despre el nu se ştiu prea multe lucruri, dar este cheia comică a spectacolului.
Vlad Massaci oferă un final deschis: Violet rămâne singură la masă, iar intensitatea luminii scade, aşa cum şi ea rămâne fără putere… şi fără familie sau, poate, fără viaţă! Oare ce uşă au ales celelate personajele?
,,Ţinutul din Miezul Verii” de la Teatrul Mic este un spetacol cu o energie incredibilă, care reuşeşte să te ţină în suspans şi să îţi atingă corzile sensibile, un spectacol care te face să îţi pui întrebări… fără răspuns.
Teatrul Mic, București
„Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts
Traducere: Smaranda Nicolau
Regie: Vlad Massaci
Decor și costume: Iuliana Vîlsan
Light design: Iuliana Vîlsan
Muzică originală și ilustrație muzicală: Bibi Vongehr
Distribuție:
Violet – Rodica Negrea
Barbara – Andreea Grămoșteanu
Ivy – Valentina Popa
Karen – Diana Cavallioti / Mădălina Ciotea
Mattie – Dana Dembinski-Medeleanu
Jean – Silvana Mihai
Bill – Mihai Călin / Virgil Aioanei
Charles – Claudiu Istodor
Charles Jr. – Ionuț Vișan
Steve – Cuzin Toma
Șeriful – Cezar Grumăzescu
Johna – Viorica Mureșanu
Print