Din tolba nesecată de ghiduşii a subsemnatului, dezumflat de seceta din gazetele voastre şi din tărtăcuţele gazetarilor ce rezistă pe metereze, iaca scot acuşica două fapte triste, pline de humor… Humor, dacă eşti nemuritor, ca mine, şi te aşezi undeva sus, ca să priveşti mai bine oamenii, aceste furnici caraghioase şi gregare, ce se zbat fără noimă, ieşite din pământ şi întoarse mereu în pământ…
Iat-o pe prima. Încep cu o întrebare. Ştiţi cum se cheamă spectacolul pentru care repetă actorul Silviu Biriş la TNB vara aceasta. În viziunea unei gazetăriţe de la „Evenimentul zilei“, care publică un mic interviu cu actorul Silviu Biriş, piesa montată poartă titlul „Părinţii teribili ai lui Jean Cocteau“ (http://www.evz.ro/detalii/stiri/silviu-biris-despre-actorie-ca-hobby-de-lux-si-planuri-in-politca-994840.html). De Cocteau am auzit cu toţii, mai puţin autoarea. Din câte pricepe ramolitul de mine, autoarea articolului a auzit de Jean Cocteau, personaj al unei piese anonime sau al cărei autor a uitat să-l dea sau nu i s-a părut demn de a fi menţionat. Să bănuiesc de aici că gazetăriţa n-a auzit niciodată de un scriitor pe nume Jean Cocteau, care a scris piesă intitulată „Părinţii teribili“? Hmmm, habar n-am, însă pot a vă spune cu mâna pe inima bătrână că am căutat prin tomuri groase şi roase piesa aiasta şi n-am găsit-o… Dar o să scotocesc mai departe, până mă dumiresc.
Iat-o pe a doua, un gând amar ca leacurile ce mi le strecura vraciul cu picătura înainte să mă mut în veşnicie. A murit, cum ştiţi, pianista Mihaela Ursuleasa, care avea o viaţă concertistică destul de intensă în străinătate. Ziarele, ca cioclii, s-au grăbit să publice ştirea, că moartea şi sexul vând în continuare. După ani întregi în care arareori s-a mai scris câte un rând despre artistă, românii au aflat că Ursuleasa s-a stins din viaţă. Conţinutul articolelor? Sărman ca straiele mele putrede, de tot râsu’-plânsu’…. Redactorii au găsit de cuviinţă să scrie despre ea doar că a ascultat-o Claudio Abbado la Viena, când era doar o copilă, că a mâncat bătaie zdravănă ani buni de la barbara profesoară Stela Drăgulin, că a câştigat nişte concursuri şi cam atât…
Ce să spun acum? Că „totuşi, este trist în lume“, vorba poetului vostru naţional, că deplângeţi pavlovian ignoranţa în care nu încetaţi a aluneca, ignoranţa din care nu faceţi nimic ca să ieşiţi, că, ori de câte ori moare un artist valoros, vă întrebaţi de ce nu s-a mai scris nimic despre el de vreme bună… Pai de ce? Să ne gândim, căci nici n-avem mult a cugeta şi mi s-au uscat degetele deja uscate de când tot scriu pe tastatură despre asemenea bagateluri. Cititorul acuză şi stropeşte cu noroi în sărmanii autori ai sărmanelor articole de ziar. În principiu, pe bună dreptate. Dar oare tu, cititorule, n-ai nicio vină? Chiar eşti inocent?
Print