„Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, într-o nouă versiune scenică, va avea premiera la Teatrul Odeon, Sala Studio, pe 10 și 11 martie, începând cu ora 19.30. Adaptarea și regia sunt semnate de Andrei și Andreea Grosu. Din distribuție fac parte Nicoleta Lefter, Andi Vasluianu, Gelu Nițu, Elvira Deatcu, Constantin Cojocaru, Vlad Bîrzanu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica.
Spectacolul este inspirat de piesa scrisă de Mihail Sebastian în 1936, la care cuplul de regizori Andrei și Andreea Grosu și-a pus amprenta printr-o interpretare neconvențională, se arată într-un comunicat de presă. Acțiunea din pensiunea Weber se petrece în scene care se succed rapid, în care timpul este deconstruit și totul durează o oră fix. „Un spectacol ca un joc de cuvinte, dar și un joc numerologic. Totul conturat și ambalat în interpretări ale celor șase actori, care vin din generații și școli de teatru diferite. O îmbinare a trecutului cu prezentul și viitorul, în care la final poate veți dori să fi continuat jocul. Sau poate nu”, se arată în același comunicat.
Print
Unde sunt vacanțele de altădată?
Nu se lasă cortina pentru că ea nu există, astfel ca putem contempla nelămuriți podul de lemn care de data asta nu unește, ci ne separă de ceilalți și de un trecut nu foarte îndepărtat. Plecăm nostalgici din teatru și ne uităm spre ce a fost și ce-am fost într-un timp în care ne plăcea să navigăm pe vaporul dlui Bugoiu sau al oricui. Da, navigam jucăndu-ne de-a vacanța, de-a netimpul și de-a uitarea. Timpul s-a comprimat, netimpul ne inundă vacanțele, nu lăsam nimic în urmă, căram cu noi valize inutile pline cu spaime, planuri iluzorii, resentimente. Ne este frică să ne intălnim doar cu noi inșine ca de întălnirea cu un mare necunoscut .
În această notă găndesc eu montarea de la Odeon a lui A A Grosu. Am pierdut simțul contemplării, exercițiul reflexivității, suntem grăbiți, incapabili să ne jucam de-a ceva, darmite de- a vacanța . Vara nu mai este un timp al tăcerii și al luminii, ci doar un fragment temporal smuls parcă ilegitim marii treceri. Poate de aceea personajele aleargă, se împing, se zbat, nu încap în cercul strămt al existenței lor concrete, interacționează abrupt, urlă.
Compoziția este rotundă, începutul piesei fiind de fapt finalul ei, fuga Corinei de vacanță și de ea însăși , apoi o derulare concentrată a acțiunii finalizănd cu reluarea primei scene, totul doar intr-o oră, o ultimă oră dintr-o vacanță neîmplinită
Rolurile principale revin lui Andi Vasluianu si Nicoletei Lefter. Între ei nu se înnoadă acel fir invizibil ce ar trebui să ajungă a țese întreaga poveste. Dialogul lor se transformă într-o succesiune de monologuri, împiedicat fiind si de poziționarea scenică deseori diametral opusă.
Corna poartă în ea cel mai vizbil spaima trecerii timpului și a întălnirii cu ea însăși, fără oglinda privirilor celorlalți. Ce frumos sună replica rochia cea nouă este de fapt rochia mea veche! Corina Nicoletei Lefter este ludică, instabilă, nestatornică, într-o continuă mișcare, dar nu are acea forță de seducție care să te facă să ințelegi de ce toți bărbații de pe vapor o iubesc atăt de profund și diferit.
Ștefan Valeriu nu afișează carisma la care ne așteptam, Andi Vasluianu îl conturează ca pe un impostor al existenței , fără mister, inconsistent, ușor excentric și mizantrop, .
Fiecare spectator are dreptul să fie subiectiv și să clasifice personajele principale și secundare după argumente afective, departe de știința teatrului. Personajul maiorului interpretat de Constantin Cojocaru este puțin creionat, avand mai mult rolul de element viu al decorului. Elvira Deatcu este o doamnă Vintilă fină și misterioasă, închizănd în ea multe doruri și așteptări.
D lul Bogoiu, interpretat de Gelu Nițu îmi pare punctul luminos al montării, blănd, sensibil, naiv si un pic ridicol, dar ce visător nu are doza lui de ridiculitate? În Jeff, excelent Vlad Bărzanu, exprimăndu-și iubirea, frustrarea prin tăceri prelungi si priviri ce țin loc de cuvinte.
Da, personajele lui Sebastian nu sunt ca acelea pe care le-am văzut revăzut, iubit în atătea interpretări . Dar nici vacanțele nu mai sunt cele de altădată, nici verile, nici noi, cu bagajele noastre prea pline de noi înșine .
Nu voi vedea piesa a doua oară, nu voi rămăne cu multe imagini în minte, dar cu siguranță, într-o noapte clara de vacanță îi voi cauta pe Alcor și Mona, cu speranța că măcar în acel moment viața e lăngă mine și nu în altă parte.