Imaginația unui artist este un instrument indispensabil cu două tăișuri: te salvează sau îți dă un ultim avânt spre eșec. În lipsa disciplinei și a cunoașterii regulilor de bază, produsul artistic final riscă să se transforme într-o fantezie excesivă fără capăt și fără coadă, din care rămâi cu frânturi de imagini, dacă măcar excelează pe partea vizuală. Fix același fenomen este valabil și pentru spectacolul „Orbii” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, care face parte din programul dedicat tinerilor regizori și este prezentat ca un rezultat al unei munci de echipă.
Botond Nagy pornește în spectacolul său de la textul „Orbii” de Maurice Maeterlinck și se extinde într-un discurs mai mult vizual și muzical despre singurătate și moarte, folosindu-se de această metaforă a orbirii atât de uzitată în lumea contemporană. Cultura imaginii care ne asediază este prezentă și în creația lui Botond Nagy. În fond, ce se întâmplă concret pe scenă? Nimic. Fiecare acțiune este ruptă de celelalte, golită de un sens mai larg și redusă la o imagine care de cele mai multe ori mizează pe șoc.
O actriță flutură energic pe la nasul spectatorilor o bucată de (probabil) ficat, proaspăt scos dintr-un corp al unui balerin eșuat. Sau are loc o prezentare de modă în care costumele constau în afișe trunchiate ale corpurilor standard din ziua de astăzi: six packs și silicoane. Însă nicio imagine-șoc și niciun țipăt care îți irită timpanele nu reușește să ofere mai mult decât ceea ce este: o demonstrație fără miză într-un decor impecabil. Un spa high-class care pare mai degrabă un azil sau un spital pentru bolnavii mintal dintr-o lume distopică. Desigur, ei sunt, de fapt, imaginea societății actuale. Dar nici măcar spațiul nu este potențat îndeajuns, multe elemente fiind pur decorative, precum manechinul negru căruia poți să te strofoci să-i atribui semnificații (ne folosim imaginația), dar care pe scenă are doar funcția de obiect. Și atunci te întrebi de ce? Doar pentru un colaj? O însăilare de momențele, fraze și idei poetice al căror mesaj se pierde în două ore de rulat imagini? Mai mult decât o risipă, este și o încoronare a penibilului. Spectacolele-colaj foarte rar se întâmplă să fie și foarte reușite, tinzând spre mediocru, fără elemente care să exceleze. Însă la Teatrul Maghiar de Stat știm deja că există una dintre cele mai bune trupe de teatru din România, iar în contextul acestei microstagiuni care a avut loc între 6 și 10 decembrie au fost prezentate spectacole de succes mai vechi sau mai recente precum „Unchiul Vania”, „Rosmersholm”, „Aniversarea” și „În adâncuri”. Și după ce ai ocazia să-i admiri pe actori în niște roluri extraordinare, îi regăsești în contextul de a juca situații scenice penibile și nejustificate, cu speranța că poate se distrează sau se relaxează.
Dacă îți propui cu orice preț, îi poți găsi acestui spectacol multiple explicații și interpretări. Capul cățelului Snoopy extrem de strălucitor sigur are un sens, cărora nouă, spectatorilor, ne-a scăpat. La fel și prepararea rapidă a clătitelor pe scenă, dansul ușor lasciv din cabinele de duș, sexul agresiv printre vegetația marină, cocaina înșirată în grămăjoare și băgată în chiloți. Și evident, finalul care se leagă indubitabil de început, ca într-o buclă. Un copil orb prins în corpul unui adult, în pampers, deschide spectacolul și tot el îl închide, doar că acum se pare că vede…
Chiar și poezia impune niște reguli și o logică, chiar și o instalație are un scop. Să creezi ceva cu multe resurse fără să spui nimic substanțial e pur și simplu o risipă nejustificată. Iar spectacolul „Orbii” a pornit la drum cu două resurse inepuizabile – trupa Teatrului Maghiar de Stat și decorul realizat de Carmencita Brojboiu –, însă fără o direcție clară, s-a pierdut într-un amalgam de imagini alternate cu momente muzicale.
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
„Orbii” după texte de Maurice Maeterlinck, Samuel Beckett, Hajas Tibor, Pilinszky János și Pier Paolo Pasolini
Distribuție: Gábor Viola, Loránd Váta, Ervin Szűcs, Rita Sigmond / Kinga Ötvös, János Platz, Csaba Marosán, Gizella Kicsid, Melinda Kántor, Emőke Kató, Éva Imre, Loránd Farkas, Balázs Bodolai, Péter Árus, Csilla Albert,
Regia: Botond Nagy
Decorul: Carmencita Brojboiu
Costumele: Erika Márton
Muzica: Bence Kónya Ütő
Coregrafia: George Pop
Efectele vizuale: András Rancz
Dramaturgia: Ágnes Kali
Light design: László Erőss
Asistent de regie: Emőke Veres
Print