Ştiri

Senatul UNITER a luat două decizii importante, la ultima şedinţă, cu privire al  Gala Premiilor UNITER şi Festivalul Naţional de Teatru. Pentru ediţia a XIX-a a Galei, Juriul de nominalizări a fost desemnat de către Biroul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru care a decis ca pentru ediţia din 2011 acesta să [...] Citește în continuare

Eveniment

În prima zi de toamnă calendaristică începe la Mangalia Gala Tânărului Actor Hop, competiţie organizată de UNITER, ajunsă acum la cea de-a XIII-a ediţie. Mijesc, deci, zorii unei tradiţii, care mai are mult până să se consolideze, într-o ţară în care teatrul, spre deosebire de alte arte stă bine, chiar foarte bine, dar unde lipsesc [...] Citește în continuare

Opinii

În România, oricine poate să conteste pe oricine sau orice, motivat sau nemotivat, argumentat sau mai puţin argumentat, criteriile elementare ale oricărei contestaţii nu mai au de mult timp niciun fel de importanţă. Suntem atât de adaptaţi la aceste semne de întrebare şi acuze publice, încât nici celor îndreptăţite nu le mai acordăm răgazul şi [...] Citește în continuare

Opinii

“Mă mir!” Sub acest titlu de rubrică (a cărei cititoare fidelă şi, în egală măsură, ferventă admiratoare am fost) a comentat Mircea Diaconu în paginile revistei “Cinema”, timp de vreo doi ani, probleme serioase şi problemuţe căpietoare ale vieţii noastre din vremea lui Ceauşescu. Îi cer, cu prietenie, iertare lui Mircea Diaconu că folosesc acum [...] Citește în continuare

Cronica, Special

„Aniversarea” este un spectacol bun, dar în nici un caz de neuitat. Este bun graţie textului şi actorilor şi mai puţin datorită regiei. Ar fi putut fi un spectacol şi mai bun, dacă regizorul şi scenograful (nominalizaţi la Premiile UNITER) ar fi găsit soluţii mai îndepărtate de calea bătută. [...] Citește în continuare

Critica criticii

Bun prilej am găsit în „Observatorul cultural” să vă grăiesc despre o chestiune care mă roade de ceva vreme. Şi nu mă îndoiesc că nu sunt singurul. Cum se face că în ţara voastră nimeni nu dă o ceapă degerată pe o vorbă din ţara mea, care însă ar fi putut fi de oriunde, căci [...] Citește în continuare

Theatre (English Version)

Last year, in autumn, we suggested to have a weekly magazine of theatre. Here we are in 2010 and Yorick goes on! I do not intent to speak about the projects on the ongoing year – you will explore them when the time comes – or about what happened and, especially, did not happen in [...] Citește în continuare

Opinii

Dacă s-ar fi născut culoare, ar fi fost cu siguranţă negru – refugiul tuturor celorlalte culori; dacă ar fi trebuit să fie obiect, samovarul i-ar fi definit cel mai bine personalitatea. Cehov – proprietarul literar al unei livezi cu vişini, al unui pescăruş, înrudit cu un anume unchi Vania şi admirator a trei surori plecate [...] Citește în continuare

Monica Andronescu (Redactor Sef ) este critic de teatru şi doctor în studii teatrale, titlu acordat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, în anul 2008, teza de doctorat „Tragicul în teatrul contemporan”, şi absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, precum şi al Facultăţii de Teatru, secţia Teatrologie, a UNATC [...] Citește în continuare