„Papagalul mut” – un spectacol lipsit de voce

2stars

Teatrul şi poveştile lui. Multe poveşti se pot spune despre teatru şi poveştile lui; despre cum se ticluiesc ele, cum trăiesc şi mor seară de seară, cum li se duce vestea, cum devin legendă. Poveştile pe care le spune teatrul au o vibraţie pe care doar viaţa de câteva ore sub lumina venită din reflectoare pline de praf, în decor de mucava, o poate genera. Felul de a povesti al teatrului continuă să aibă acel mister la care tânjesc şi alte arte; un mister pe care ne cam grăbim să le transformăm în banalitate prin diminuarea până la minimă rezistenţă a spectaculozităţii mijloacelor noastre. Felul de a povesti sofisticat al teatrului îşi are farmecul şi puterea sa de seducţie, încă.

Nae Caranfil, reputat regizor de film, s-a lăsat ademenit de această fascinaţie a scenei în faţa poveştii şi a montat la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti o adaptare după un scenariu de film original – „Papagalul mut – istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat”. Spectacolul, deşi abundă în cele mai tradiţionale şi consistente mijloace teatrale de a povesti cu tâlc, păstrează, încă, prea mult din artificialitatea celei de-a şaptea arte. Pornind de la structura întortocheată, cu un decupaj specific cinemaului, scenariul piesei nu descrie o curbă dramatică lină, care să permită o dezvoltare solidă a acţiunii. Fragmentând şi alternând scene şi spaţii de joc cu repeziciunea unui montaj de film şi păstrând un narator omniscient care să ne sublinieze în timp real tot ce vedem că se întâmplă sau anticipează în ideea de a crea suspans ce urmează să vedem, ritmul spectacolului are de suferit din abundenţă. În locul unei comedii cu tentă poliţistă, cu personaje spumoase, cu emoţii şi mister, povestea se desfăşoară cu multe, mult prea multe poticniri, împiedicat, destul de plicticos de urmărit, aproape previzbil, iar răsturnările de situaţie cad ca într-o ureche la fel de surdă pe cât de mut e papagalul.

Într-un spectacol în care miza este în mod evident povestea, tocmai ea, biata are de suferit, din cauza felului stângaci în care este livrată. Ambalată superb, într-o scenografie semnată de Dragoş Buhagiar inventivă, funcţională, dar şi extrem de preţioasă, elegantă, care creează atmosferă şi un cadru ideal pentru acceptarea convenţiei, păţania Cavalerului D’Eon la Curtea Ţarinei Elisabeta a Rusiei istorisită de Douglas, geologul care lucra sub acoperire sub auspiciile Secretului Regelui în Franţa secolului al XVIII-lea ar fi trebuit să ţină cu sufletul la gură publicul în sală. În schimb, din cauza unui ritm monoton, a unor scene alternante de doi câte doi pe o scenă destul de mare şi destul de goală, a unei mişcări scenice nu tocmai bogate, spectacolul trenează şi parcă nici povestea nu mai pare atât de interesantă.

Motorul acţiunii este acest personaj omniprezent – naratorul care ne conduce în mijocul unei intrigi politice care se vrea a fi palpitantă. Douglas, în interpretarea lui Claudiu Bleonţ nu are, însă, nervul şi carisma unui entertainer care să te prindă cu felul să de a povesti. Impresia este exact aceea a unui bun prieten care spune un banc lung şi complicat fără poantă la final, dar pe care îl asculţi cu îngăduinţă. Cumva prea detaşat, melancolic, cuminte, resemnat, undeva într-un colţ al avanscenei, cu un glas mic, abia inteligibil din cea de-a doua jumătate a sălii, parcă şi-ar cere scuze pentru timpul pe care ni-l pretinde pentru a-i asculta povestea. Şi atunci nu poţi nici să îl crezi, nici să îi sorbi cuvintele. Stai şi tu cuminte în scaun, aşa cum o face el pe scenă, şi asculţi cu aceeaşi politeţe ce are el de spus. De cealaltă parte a performanţei se află Vlad Loggan (Cavalerul D’Eon) care se joacă foarte spumos şi etuziast cu rolul ambisex pe care îl interpretează. Nuanţat, cu umor, bine controlat, deloc ostentativ, cu puţin răsfăţ, cu duioşie, cu gând coerent şi multă expresivitate, reuşeşte să caracterizeze foarte bine faţetele acestui misterios cavaler/domnişoară. La fel şi Raluca Petra (Ţarina Elisabeta) îşi asumă din plin personajul, are carismă şi reuşeşte să te ia cu ea în lumea acestei femei voluntare care iubeşte focos şi bea votcă. Restul distribuţiei acţionează unitar, cuminte, ordonat, cu limitele propriului talent şi înţelegeri, fără prea multe abateri de la o interpretare corectă, dar cu nimic spectaculoasă.

„Papagalul mut – istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat” este un spectacol care nu vrea altceva decât să spună o poveste. Îşi propune să o facă, însă, prea complicat, prea încărcat, prea voit excepţional. Şi eşuează. Pentru că odată ce structura, scheletul, punctul de pornire sunt şubrede, oricât ai adăuga şi ornamenta un corp croit şui, defectele din fabricaţie nu dau voie ca şlefuirea să acopere găurile de sub poleială.

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti

Papagalul mut – istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat

Piesă în două acte de Nae Caranfil

Regie: Nae Caranfil

Ilustrație muzicală: Nae Caranfil

Asistent regie: Tamara Creţulescu,Andreea Nae

Scenografie: Dragoş Buhagiar

Asistent costume: Iulia Gherghescu

Asistent decor: Vladimir Iuganu

Coregrafie: Florin Fieroiu

Mișcare scenică: Florin Fieroiu

Maestru de scrimă: Ionuţ Deliu

Regia tehnică: Laurențiu Andronescu, Andi Tuinea

Fotografii: Florin Ghioca

 

Cavalerul D`Eon: Vlad Logigan   Douglas: Claudiu Bleonţ
Ecaterina: Miruna Biléi   Ţarina Elisabeta: Raluca Petra
Worontov: Mihai Calotă   Peter Ulrich: Eduard Cîrlan
Madame Dumonet: Magda Catone   Wolff: Tomi Cristin
Bestujev: Marius Rizea   Sir Williams: Alexandru Georgescu
Prinţul de Conti: Dragoş Stemate   Căpitanul de gardă, Şambelan, Zbir 1: Eduard Adam
Volodea: Cosmin Dominte   Alioşa: Dragoş Dumitru
Pictorul, Zbir 2: Axel Moustache   Bogătan, Mesean, Hangiu: Daniel Badale
Maestrul de ceremonii, Violator, Călău, Zbir 3: Mihai Munteniţă   Muzică live: Trio Mirea
Curtea tânără: Alexandru Dunaev
Nicolae Dumitru
Ionuţ Terteci
Alexandru Chifu
Cristina Danu
Mădălina Iagăr
Cătălina Gulan
Alexandra Cotfaş
Petru Șutu
Cristina Negucioiu

 

Print

Un Comentariu

  1. Violeta 18/12/2018

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.