Oana Medrea, Teatrologie, Anul III
Vă propunem, începând din acest număr, o secţiune specială, dedicată lucrărilor studenţilor teatrologi de la UNATC Bucureşti.
De curând, Teatrul Metropolis a iniţiat un program cultural prin care îşi propune ca, în fiecare lună, să găzduiască producţii de teatru independente. Lansarea iniţiativei a avut loc pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, când la Metropolis s-au jucat două spectacole ale companiei independente Unteatru: Autobahn, după Neil LaBute, în regia lui Andrei-Narcis Grosu şi Frumoasa călătorie a urşilor panda, de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu.
Spectacolul Frumoasa călătorie a urşilor panda este ocazia unei întâlniri sincere cu teatrul, ocazia de a simţi lucrurile întâmplându-se cu adevărat sub ochii tăi, fără artificii, fără machiaj, fără recuzită inutilă. Împreună cu Cătălina Buzoianu, tinerii actori Iolanda Covaci şi Marius Călugăriţa au reuşit să creeze un spaţiu impregnat de surpriză.
Mai întâi, a fost o dimineaţă. Apoi, încă una. Şi încă una. Până la nouă. Ceea ce începe ca o poveste de dragoste obişnuită, în care El şi Ea se trezesc unul lângă altul, în acelaşi pat, se transformă într-un pact frumos al vieţii în doi, timp de nouă zile. Preludiu intens, în care devine suficient un gând pentru a fertiliza povestea, pentru a o transforma într-o călătorie.
El şi Ea sunt precum copiii, care fac cunoştinţă pentru prima dată, jucându-se, la început, de-a lucrurile mici, apoi de-a lucrurile mari, implicându-se cu responsabilitate în joc. Fiecare lucru pe care-l fac împreună – pactul, prima masă împreună, distracţia de a asculta atent zgomotele vecinilor lor, căsătoria – devine un episod unic în evoluţia poveştii lor: pentru prima şi ultima dată.
A dura un univers care să dureze nouă zile
Cei doi actori, Iolanda Covaci şi Marius Călugăriţa, cuceresc prin energia cu care îşi asumă jocul descoperirii reciproce, ca pe un privilegiu pe care El şi Ea şi l-au acordat. Dispare impresia textului pre-scris, cu personaje pre-stabilite, şi îi ia locul senzaţia de acum şi aici pe care ei reuşesc s-o transmită publicului, astfel că miza întregului spectacol devine spontaneitatea.
Cătălina Buzoianu a conceput o regie care nu se “simte”, iar lumina şi sunetul nu sunt folosite pentru a rima cu jocul actorilor, ci pentru a contribui organic la construirea dinamismului fiecărei secvenţe. Ca spectator, nu simţi nicio altă prezenţă “regizorală”, în afară de aceea a actorilor, care îşi plăsmuiesc povestea, pas cu pas: zi cu zi.
Obiectele şi cuvintele devin gesturi
Este de neuitat scena în care Ea îl învaţă pe El că dragostea poate fi un alfabet format dintr-o singură literă: spune A: ca şi cum mi-ai spune că mă iubeşti/ ca şi cum mi-ai spune că sunt frumoasă/ ca şi cum mi-ai spune că nu vrei să mă mai vezi niciodată. Ca într-un ritual, în care gesturile, cuvintele şi obiectele sunt învestite cu noi semnificaţii.
Câteva elemente strict necesare definesc spaţiul real, peste care El şi Ea compun realitatea jocului-în-doi. Cele două universuri sunt exprimate cu simplitate: cei doi actori creează imaginar toate obiectele de care El şi Ea au nevoie în povestea lor. Obiectele devin gesturile, care marchează momentele cele mai importante ale timpului petrecut împreună.
Actorii au reuşit să exprime urgenţa derulării jocului, necesitatea ca totul să fie intens, tocmai pentru că va dura atât de puţin. Ritmul reprezintă o componentă esenţială a spectacolului şi funcţionează foarte bine, atât în ritmicitatea secvenţelor, cât şi în dozarea fină a momentelor de lirism, de umor, de absurd. Cei doi actori îşi nuanţează partiturile ca într-un adevărat pas de deux.
Frumoasa călătorie… al Cătălinei Buzoianu nu are nicio legătură cu povestea de dragoste tipic hollywoodiană, încărcată de scene spumoase. Spectacolul creat de Cătălina Buzoianu delimitează un univers aparte – în care dragostea ajunge să substituie lumea obiectuală, cuvintele, timpul şi spaţiul – magic, în cel mai netrucat sens posibil.