„Desigur, era foarte măgulitor pentru un tânăr de 22 de ani să primească asemenea orații din partea compatrioților săi”. Mărturisea în 1857 Vasile Alecsandri reamintindu-și debutul său în dramaturgie din 1844, debut săvârșit cu piesa Iorgu de la Sadagura.
Piesă pe care în ceea ce rămâne peste ani cea mai bună cercetare a literaturii dramatice a zămislitorului Chiriței, și anume cartea Alecsandri și dublul său, apărută în 1980 la Editura Albatros, Mircea Ghițulescu o califică în chip remacabil „o satiră impulsivă’’. A cărei origine se află în ceea ce același Mircea Ghițulescu numea „intenția utilă” pe care însuși Alecsandri o explica în felul următor: „De vreo câțiva ani, boierii și cucoanele încep a simți dorința de a trece peste hotar… Ei se duc de se delectează în plăcerile Vienei și chiar ale Parisului, admirând minunile civilizației și înavuțind astfel fondul lor de idei și de cunoștinți. Această dorință de a vedea lumea o găsesc foarte nimerită, căci îmi pare a ne îndepărta de trândăvia orientală și a ne pune în contact cu viața activă și inteligentă a popoarelor occidentale, însă o mare parte din acei ce au avut ocazia de comparare între progresul Germaniei și al Franței și starea de înapoiere a Moldovei, în loc să pună umăru și să urnească țara din hăugaș, găsesc mai comod a critica orbește și de a disprețui prostește pământul lor strămoșesc cu tot ce are bun sau rău. Și fiindcă asemenea manie ridicolă e considerată de bonton și e practicată de cei mari, ea află mulți aderenți din cei neumblați prin țări străine și un considerabil număr de momiți în public. Ce poate să rezulte din această hulă nedreaptă și exagerată? Stingerea simțirei de patriotism, indiferența fatală față de soarta viitorului nostru ”.
Am reprodus in extenso aceste explicații venite din partea autorului piesei Iorgu de la Sadagura, piesă care constituie miezul, partea cea mai consistentă din scenariul dramatic al spectacolului Salba Dracului pe care Alexandru Dabija l-a realizat la Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galați, fiindcă ele mi se par extrem de utile în vederea nuanțării sintagmei satiră impulsivă propusă de Mircea Ghițulescu. În sus-menționatul scenariu scris de Alexandru Dabija și definitivat împreună cu actorul Radu Horghidan, scenariu în care se regăsesc și alte fragmente din felurite scrieri de Alecsandri, un citat din Desciptio Moldaviae, dar și texte cu caracter explicativ parcă desprinse din Wikipedia ce servesc instituirii dialogului trecut-prezent la care, în chip evident, aspiră spectacolul, găsim o seamă de nuanțe cheie ce lămuresc clar limitele satirei și ale impulsivității. Și una, și cealaltă, salvate de primejdia exagerării. A intoleranței.
Nu, Alecsandri nu este un retrograd, nu pledează pentru înapoiere, pentru cantonări nepermisive și nelalocul lor, nu respinge modernizarea și transferul de civilizație și de modernitate, nu pune la zid „forțele civilizatoare”. Numai că totul trebuie să fie făcut cu măsură, în interesul românilor și al țării. Sigur, împrumuturile sunt bune, modernizarea este dorită, fără însă ca prețul plătit pentru acestea să constea în gonirea specificului național. Care presupune respectul pentru obiceiuri, pentru bun-simț, pentru limba veche și înțeleaptă, pentru regulile firii.
Toate acestea au funcționat, cred, drept argumente în favoarea opțiunii lui Alexandru Dabija pentru textele lui Alecsandri și pentru plasarea la loc de seamă în ansamblu a piesei lui de debut. Dabija dovedindu-se consecvent programului său estetic de promovare a valorilor etice, morale, estetice și lingvistice românești. Program despre care am scris adesea în cronicile mele, cel mai recent în cele dedicate spectacolelor cu Țiganiada de la Naționalul clujean și Moș Nechifor de la Teatrul ACT.
Scenariul pentru Salba Dracului nu este unul fără cusur. Omogenizarea textelor nu este tocmai perfectă, se deschid parcă prea multe acolade, revenirea la ideea principală se lasă uneori parcă prea mult așteptată. De aici, pesemne, și „burțile” de care nu este lipsit spectacolul. Rămâne mult loc pentru concentrare, pentru un plus de dinamism, există însă și forța actoricească aptă să desăvârșească lucrarea scenică. Ca în multe alte montări ale sale, Dabija se concentrează cu folos asupra muncii cu actorul, cele mai notabile rezultate fiind obținute exact acolo unde trebuie. Adică în creionarea sigură, cu multe resorturi comice a rolurilor Enachi Damian, excelent jucat de Lucian Pânzaru, și Gahița Rosmarinovici, cu rezultate notabile încredințat Petronelei Buda. Gahița este cea care se situează chiar mai la antipozi decât Iorgu, ea este mai categorică susținătoare a importului de civilizație. Iorgu înseamnă o mare piatră de încercare pentru Florin Toma pe care eu, cel puțin, îl văd pentru prima oară, într-un rol comic de o asemenea anvergură. Încercarea este trecută cu bune calificative. Am însă unele nelămuriri legate de construcția apariției personajului care în primele scene pare debil, handicapat, nimic din desfășurările viitoare neconfirmând formula.
Mi-au atras atenția în mod special evoluțiile actorilor Ionuț Moldoveanu, histrionic în Agamemnon Kiulafoglu, Ciprian Brașoveanu (Dascălul Ieni), Radu Horghidan (savuros și cu efecte bine cumpănite în Preotul Grigore), atât de talentatul Vlad Volf care se vede limpede și atunci când nu are de jucat un rol principal (Ițic Friedman), Oana Mogoș și Oana Preda, cu apariții condimentate cu folos în rolurile Doamna Gângu, respectiv Mașa Vivandiera, Ștefan Forir (Baronul Forir von Gartenberg), Răzvan Clopoțel bine ales în veșnicul Încurcă-Lume Iftimi, Dar și Vlad Ajder (Felcerul), Flavia Călin (Lenuța), Elena Anghel (Zoița Kiulafoglu).
Salba Dracului este un spectacol izbutit. Dar mai ales util. Publicului și colectivului artistic. Acestuia, în drumul său în vederea dobândirii condiției de trupă.
Teatrul „Fani Tardini” din Galați
SALBA DRACULUI după texte de Vasile Alecsandri
Regia artistică și scenografia: Alexandru Dabija
Adaptarea textului cu sprijinul lui Radu Horghidan
Cu: Lucian Pînzaru (Enachi Damian), Florin Toma (Iorgu, nepotul lui Damian), Petronela Buda (Gahița Rosmarinovici), Ciprian Brașoveanu (Dascălul Ieni), Radu Horghidan (Preotul Grigore), Vlad Ajder (Felcerul), Vlad Volf (Ițic Friedman), Ștefan Forir (Baronul Forir von Gartenberg), Oana Mogoș (Doamna Gângu), Flavia Călin (Lenuța, fata Doamnei Gângu), Elena Anghel (Zoița Kiulafoglu), Ionuț Moldoveanu (Agamemnon Kiulafoglu), Oana Preda (Nașa Vivandiera), Răzvan Clopoțel (Iftimi.țiganul lui Damian)
Data premierei: 20 aprilie 2010
Print