Aglika Oltean
În luna ianuarie, Clujul a oferit o mulțime de spectacole ambițioase și de calitate micilor săi locuitori. Mi-am propus să fac o plimbare prin teatrele clujene pentru a le mulțumi creatorilor că s-au gândit cu dedicație și ingeniozitate la copii și la nevoile lor estetice.
Cum să nu începem anul 2017 cu „Spărgătorul de nuci” și muzica melodioasă a lui Ceaikovski, un spectacol de balet mereu legat cu atmosfera sărbătorilor de iarnă. Spectacolul Operei Naționale Române s-a jucat de două ori în ianuarie cu casa închisă și, într-adevăr, e așa de bine elaborat din toate punctele de vedere, că mi-aș dori să îl vedem în permanență pe afișul operei, nu numai în lunile de iarnă.
Impresionantul și luminosul brad de pe scenă, costumele feerice realizate în culori vii și cu grijă la detaliu (scenografia Valentin Codoiu), dansul elegant și lejer al fulgilor de nea, toate insistau să ne mai țină în atmosfera magică a Crăciunului. Momente extrem de spectaculoase au fost aparițiile cu aspect etnic stilizat – dans chinezesc, rusesc, spaniol, danez, la fel ca și lupta soldățeilor cu armata șobolanilor – un moment dinamic și așteptat de copii.
Construcția personajelor e clară și sunt prezentate în contrast, în așa fel încât povestea să fie ușor descifrabilă chiar și pentru spectatorii mici. Pe lângă coregrafiile stricte, Vasile Solomon (coregrafia şi regia artistică) a prelucrat cu grijă și momentele de pantomimă, iar echipa de copii-dansatori se descurcă excelent și cu partea de dans, și cu cea de teatru non-verbal – așa că, numai prin folosirea limbajul corpului, imediat înțelegem dacă e vorba de un copil răsfățat, care nu vrea să plece de la petrecere, sau de părinții care își trimit copiii la somn.
Și în spectacolul musical „Fii bun până la moarte” al Teatrului Maghiar de Stat, după celebrul roman lui Zsigmond Móricz, participă nici mai mult, nici mai puțin de 29 de copii între 9 și 15 ani. Sunt impresionante dedicația și răbdarea cu care regizorul Béres László, corepetitorul Zoltán Horváth și coregrafa Melinda Jakab au format din ei (după patru luni de muncă) o echipă omogenă emoțional și coerentă în tot ce se referă la mișcarea scenică și ritm. Versiunea muzicală a lui Tibor Kocsák (din 1991), deși bazată pe elemente de muzică contemporană (pop și rock), oferă și câteva momente, spre final, când cântecele și recitativele adulților parcă ies din filmele clasice de groază (asta, probabil, ca să înțelegem cât de exagerate sunt frica și disperarea în mintea unui copil când se simte acuzat și amenințat, așadar în ochii lui și ai publicului profesorii devin niște monștri inumani). Libretul lui Tibor Miklós, cu scene intermediare compuse de István Pinczes, extrag din textul literar exclusiv temele principale emoționale și morale (încrederea, sinceritatea, iubirea, iertarea) lăsând la o parte detaliile realiste și problemele economice concrete (desfășurate pe larg în roman). Motorul acțiunii ar fi aici cântecele, fiecare purtând tema și emoția specifică. Gellért Ábrahám, (Misi), deja este un adevărat micuț actor, cu capacitatea vocală și plastică foarte bine dezvoltată. Deosebit de autentică e prezența lui în finalul tragic și de-a dreptul apocaliptic, când lumea lui se prăbușește și se învârte în ritm frenetic alături de el, iar el își aruncă hainele și se predă frigului, ca să moară: „Nu mai vreau să fiu copil, nu mai vreau să fiu adult, vreau să mor”. Și dacă romanul e mai generos cu destinul micului Misi și ne dă speranță în viitorul lui, în acest musical corpul lui rămâne fără viață pe scenă, slăbit de durere și dezamăgire.
„Strada cu îngeri”, cel mai nou spectacol a Teatrului de Păpuși Puck, oferă și el o meditație emoționantă asupra relațiilor și încrederii între oameni. Spectacolul lui Decebal Marin (scenariul, regia și scenografia) e conceput ca non-verbal și este adresat copiilor în vârstă de peste 8 ani, adică cei care deja sunt capabili să urmărească detalii și emoții mai complexe, să construiască o poveste din doar câteva elemente sugerate. Deși reține atenția din prima clipă, spectacolul nu este unul cu acțiune și situații dramatice. Facem cunoștință cu o stradă dintr-un oraș obișnuit și cu o mulțime de personaje care trec pe-acolo și dispar rapid (copii, adolescenți, vârstnici, animale). Sunt și doi îngeri clasici, în alb, care supraveghează viața de pe stradă. Marionetele din acest spectacol sunt complexe și detaliate, având mai multe sfori, și sunt capabile să efectueze mișcări mai nuanțate și mai expresive. Doar patru actori dau viață întregii străzi – Andreea Bolovan, Ștefan Craiu, Robert Gutunoiu, Andra Ștefan. Fiecare trecător ne atrage atenția cu ceva și, puțin câte puțin, ne devine cunoscut, înțelegem sau ne imaginăm povestea lui. Cu timpul se creează prietenii și emoții între vecini și ei încep să devină îngeri unul pentru altul. Memorabile și excentrice sunt personajele Omul străzii, care renunță la băutură, și Arabul-migrant – un Jafar rătăcit într-o țară străină, cu valiză și față tristă. Toata lumea se îndepărtează când îl vede (pentru că e îmbrăcat ciudat sau pentru că le e frică să nu aibă bombă?). El se uită atent la fațadele caselor și rămâne pe gânduri. După aceea, la fel de trist, aprinde, prin magia sa veche, lămpile pe stradă și se îndepărtează. La final, fiecare își găsește îngerul, inima fiecăruia se aprinde și luminează de dragoste pentru ceilalți. Chiar și cele trei personaje de pe linia comică: câinele, pisica și șoarecele ajung la revelațiile lor: câinele și pisica se împrietenesc (cu puțin ajutor îngeresc), iar șoarecele … eh bine, el se împrietenește cu sticla de alcool, aruncată mai devreme în tomberonul de gunoi de omul străzii… Spectacolul, făcut cu multă sensibilitate și creativitate, propune o imagine poetică și optimistă a lumii contemporane.
Opera Națională Română, în parteneriat cu Teatrul de păpuși Puck a propus încă un spectacol dedicat copiilor – „Fata babei și fata moșului”, operetă într-un act de Florin Comișel, libret Cezar Tipa. Aspectul lui interactiv reține interesul copiilor pe toata durata reprezentației – de la discuția despre instrumentele muzicale până la dansul cu Moș Martin și bate-palma cu Motanul visător (Adonis Tanța). Totul e elaborat cu grijă și bun gust: fabula e povestită dinamic și cu umor (regia Iulian Ioan Sandu), personajele sunt conturate prin costume atractive și machiaj expresiv (scenografia Valentin Codoiu), remarcabile fiind personajele magice, care nu numai că vorbesc limba oamenilor, dar și cântă excelent – Vulpoiul excentric (Barbu Șofron), Copacul (George Godja) și Cuptorul (Zoltan Molnar). Fata babei (Daria Lorena Cătinaș) și Fata moșului (Oana Trîmbițaș) în schimb poartă costume populare și localizează povestea ca fiind una autohtonă și, fără îndoială, adevărată, că, de n-ar fi, nu s-ar povesti.
***
Așa ne-am petrecut noi împreună cu Pavel (7 ani) luna ianuarie, emigrând din frig în teatrele primitoare ale Clujului, unde am găsit repertoriu divers și vesel, internațional și local, verbal și non-verbal, cântece și dans.
Print