Ruxandra Vera Ștefan
Totul începe cu dorință și bunăvoință. Totul se naște prin grijă și dăruire. Totul crește alimentat de bucurie… gânduri culese în urma participării la Maratonul de Artă din cadrul proiectului UATʼs next? al Universității de Arte din Târgu Mureș care și-a propus, în acest fel, să îmbunătățească accesul absolvenților săi pe piața muncii. Un demers pe cât de necesar, pe atât de laborios, care a presupus reunirea la Târgu Mureș a managerilor și oamenilor de teatru din întreaga țară, în perioada 25 – 27 martie 2019, între 10 și 22, pentru a viziona examene, stagii de practică, spectacole ale studenților de la Facultatea de Arte în Limba Română și de la cea de Arte în Limba Maghiară, Licență și Master, de la secțiile de Actorie, Animație, Coregrafie, Musical, de la Departamentul de Muzică. Întreg evenimentul s-a caracterizat prin bucuria de a împărtăși, de a arăta rezultatul unei munci depuse într-un interval mai scurt sau mai lung de timp, și nu prin încrâncenarea de a demonstra.
25 martie, ora 10:30, examen de Actorie anul I, coordonatori: Daniela Lemnaru, Ștefan Roman
Șase momente în două personaje și două în trei personaje, momente care au avut la bază fragmente din texte foarte diferite ale unor autori precum Cehov, Dostoievski, Rebreanu, Dumitru Solomon, Neil LaBute, J.D. Salinger, Claudiu Panaitescu (care este și student al anului I Actorie) și a doi autori neașteptați care au câștigat Oscarul pentru Cel mai bun scenariu original (Good Will Hunting): Matt Damon și Ben Affleck. A bucurat această diversitate dramaturgică care le-a oferit bobocilor ocazia de a ieși în evidență. Entuziasmul, credința că au în față cel mai important rol (de până acum), adică plonjarea în prezent cu toate resursele pe care le dețin, atenția la detalii în ciuda frăgezimii și a emoțiilor, au făcut din acest examen matinal un examen reușit, o sumă a căutărilor și intereselor artistice comune. Am apreciat naturalețea, credibilitatea, capacitatea de adaptare, de schimbare în cazul celor care au jucat în două momente diferite, de creștere în traseul interior al personajului, creștere realizată corect, fără exagerări, cu atât mai lăudabil cu cât momentul era unul scurt ca durată. Ar fi fost, însă, nenatural și complet neverosimil să nu se observe aspectele pe care studentul de anul I trebuie și urmează să le tot lucreze de acum încolo: glas pierdut, atitudine prea blazată pentru a ascunde tracul, încercarea de a arăta precipitarea personajului care duce la înghesuirea cuvintelor, neasumarea replicii, tendința de a face mai mult decât este nevoie, teama de ridicol care duce spre liniaritate, tendința de a râde de propriul personaj, de propriile replici, fuga de a te lua în serios. Pentru a îndrepta toate acestea și a câștiga multe alte obiceiuri bune au venit la facultate. Diamantele nu se găsesc gata șlefuite.
25 martie, ora 13:00, examen de Animație anul I, coordonatori: Oana Leahu, Gavril Cadariu, Elena Purea
Proaspeții studenți ai Animației au impresionat prin sensibilitate, fragilitate, grijă, precizie, seriozitate, inovație, recunoștință, modestie. Fiecare dintre ei este insuflat cu o calitate specială: aceea de a da viață unui „altceva” ca extensie a ființei sale și nu ca un „alt ego” crescut în același corp. Poveștile despre dragoste și prietenie spuse doar cu propriile piciorușe, cele spuse doar cu propriile mânuțe, cele cu haioasa marionetă, „răsfățată” și „tiranică” în dorința ei de a trăi și de a fi ea cea distrată, au smuls înduioșare, amuzament și, de multe ori chiar, râsete hohotite. Micile accidente scenice (desincronizări, pauze prea lungi) sau tehnice nu i-au făcut nicidecum să se oprească din acțiunile aflate în derulare: spre exemplu, au continuat cu lumina complet stinsă, pentru că au învățat sau simt că ceea ce teatrul transmite nu sunt doar contururi frumoase, dar goale, ci energie încărcată de sens. La aplauze îi vezi: nu sunt standardizați, au câte o trăsătură fizică care povestește cumva care este „superputerea” pe care o dețin: aceea de a insufla viață obiectelor. Captivant și reconfortant. Orice „obiecțel” poate spune o poveste și astfel, poate, nu va ajunge la gunoi, acolo unde găsești toate lucrurile de care dorim să scăpăm la fel de repede pe cât ne dorim să facem rost de altele. Animația – conștiința obiectelor, personificarea lor pentru a învăța recunoștința și statornicia. Plecăciune celor care au ales să dea anima lor mai departe, să pună suflet.
25 martie, ora 16:00, prezentarea Departamentului de Muzică
După cele două momente prezentate, am avut așteptări mari și de la studenții Departamentului de muzică. S-au prezentat patru dintre ei cu scurte arii preclasice sau arii de operă. Este neapărat nevoie să cânte mai des în fața oricărui tip de public, alcătuit din orice categorii (colegi, părinți, prieteni, turiști etc.), pentru că, pe mai multe pasaje emoțiile le-au luat suflul și nu ne-am putut bucura de vocea lor adevărată, care se simțea că nu era aceea cu care au reușit să rămână după ce le-a înfierat-o frica contactului cu publicul. În format de recital, sarcina unui cântăreț este mult mai grea decât cea a unui actor. Interpretul de muzică clasică, în absența partenerului de scenă, poate stabili relație de într-ajutorare cel mult cu pianistul care îl acompaniază, dar în restul timpului trebuie să dea publicului note muzicale și cuvinte îmbrăcate în emoția potrivită acestora. E singur și trebuie să emane forță, să umple nu numai scena, ci și sala. Oricât de superbă este o voce în singurătate sau în compania profesorului, ea se pierde în întregime dacă nu a învățat să se sprijine pe public, să nu se întoarcă speriată din interiorul din care trebuie să irumpă.
25 martie, ora 17:30, Master Actorie anul II
Spectacolul „Mede/Ea sau Despre fericirea conjugală” de Roxana Marian, Regia: Monica Ristea
O Medee modernă, multiplicată la nesfârșit în femeia zilelor noastre, feminista de succes, cu o carieră de succes, dar cu sentimentele pe tavă, inconsistente precum bărbatul de succes pe care și-l alege. Femeia în diferitele etape ale vieții ei oferă partituri scurte, dar esențiale, studentelor de anul II Masterat Actorie. Una este cea care visează la dragoste, alta o întâlnește, alta dă viață copiilor, alta întruchipează mama multifuncțională, alta soția cicălitoare și, în cele din urmă, soția înșelată, precum și amanta înfloritoare care îl scoate pe bărbat din rutina în care intrase. Bărbatul, unul și același mereu, mereu dominant, mereu impunându-și dorința lui în fața dorinței femeii. Chiar dacă, în tinerețe, îl mână înduioșătoare porniri familiste acestea par doar o demarcare a teritoriului și a supremației prin demonstrarea potenței de a face și de a avea grijă de copii. Femeia apare ca o martiră pe altarul infinitelor nașteri, atunci când chinurile facerii o fac să îl urască pe cel care a implantat sămânța vieții în ea, o viață care vrea să trăiască chiar și cu prețul vieții mamei. Spectacolul este omogen, trecerile de la momentele de grup (cor modern al tuturor femeilor care caută cu orice preț fericirea) la momentele individuale sunt făcute cu precizie; chiar dacă interpreta femeii Mede/Ea se schimbă, cum am zis, pentru fiecare etapă a vieții, curgerea poveștii nu suferă, nu este fragmentată, nu are goluri de interpretare sau de înțelegere, nu are etape care ies în evidență în fața altora. O mare apreciere pentru coordonatorii spectacolului și pentru studenții care au înțeles că ei sunt asemenea unui ceas elvețian care trebuie să funcționeze cu precizie… dacă nu, nu mai este elvețian. Dar a fost… a fost, în primul rând, târgu-mureșan, pentru că, în urma acestui Maraton de Artă, constanta tuturor studenților pe care i-am văzut este precizia, acceptarea rolului și credința pe care o pun în realizarea lui și, foarte important, lucrul în echipă. Aceste trei ingrediente nu au lipsit din nici unul dintre mometele prezentate. Iason, interpretat de Dragoș Florea, a fost în toate felurile în care un bărbat este, pentru a se mula pe fiecare dintre tipologiile de femeie care i-au trecut și ne-au trecut prin fața ochilor: hotărât, cutezător, cuceritor, cald, dominator, duios, blazat, acuzator. Fiecare interpretă a Mede/Ei și-a îndeplinit pefect sarcina la timpul ei, astfel încât să determine în Iason reacția potrivită. O sincronizare și armonizare fără cusur care au dus la un spectacol modern ce reușește să povestească în aproximativ o oră și jumătate o viață întreaga și chiar mult mai mult de atât: o istorie a omenirii care se tot repetă, cufundându-se de fiecare dată într-o nouă uitare, odată cu o nouă reîndrăgostire. Au înțeles și atins esențialul. Aplauze și de la capăt.
25 martie, ora 19:30, spectacolul-musical „To reach that song”
Conducerea muzicală: Strausz Imre-István, Adaptarea scenică și regia artistică: Felicia Dalu, Corepetitor: Cristina László
Aceeași seară, o nouă cuceritoare nebunie. Un spectacol wow. Atâta energie, vitalitate, bucurie, avânt… nu ai timp să respiri… nici ei; și când te gândești că sunt încă studenți. A fost nevoie de o mare desfășurare de forțe, astfel încât s-au întâlnit ani diferiți de Actorie, atât de la Facultatea Română, cât și de la cea Maghiară. Arii celebre din musical-uri nemuritoare, asemenea basmelor. Voci bune și foarte bune, sincronizare, completare, prezențe scenice de neuitat, momente de grup care îți dădeau fiori (cum a fost cel din inconfundabila „Fantomă de la Operă”), sensibilitate, grație, puțin sclipici (dar nu pe el s-a bazat spectacolul, ci pe conținutul inefabil al fiecărui interpret). Doar cuvinte de laudă. Singurul dezavantaj ar fi acela că spectacolul ar putea părea lung, dar asta nu amenință calitatea lui. În plus, acest posibil dezavantaj este privit cu ironie și introdus ca moment comic între cei doi pianiști care acompaniază în tandem sau solo fiecare moment. Excepționalii pianiști și profesori Cristina László și Strausz Imre-István care au fost în fiecare clipă petrecută pe scenă și actori. Ei și pianul lor au fost personaje. Dezarmant de cuceritor… Nesfârșite urale. They have reached that song!
26 martie, ora 10:00, examen de Actorie anul II, coordonatori: Monica Ristea, Elena Purea
Examenul celor de la Actorie, anul II a fost axat pe Shakespeare și s-a caracterizat printr-o mare doză de creativitate. Prima parte, intitulată „Whoʼs there?”, a conținut mai multe momente scurte în care fiecare student și-a imaginat cum ajunge scrisoare de la Macbeth la Lady Macbeth în diferite epoci și spații din istoria omenirii, de la epoca preistorică la Evul Mediu, la dinastiile japoneze, revoluția franceză, cea industrială până la perioada flower-power și cea contemporană. Momentele de legătură s-au realizat prin intepretarea câte unui sonet. Această primă parte a fost foarte captivantă, cu unele momente mai susținute și mai argumentate decât altele, chiar dacă majoritatea aproape în întregime non-verbale. Oricum, aflând că aceste momente fuseseră, de fapt, o temă de vacanță, pe care niciunul dintre coordonatori nu se aștepta să o vadă făcută și, mai mult de atât, să iasă atât de bine, încântarea spectatorilor a fost cu atât mai mare.
Următorul moment din cadrul acestui examen a fost un fragment din Hamlet (scena Gertrude-Polonius-Hamlet), jucat în limba engleză. O performanță lăudabilă pentru studenți de anul II Actorie. Accent englezesc corect, doar anumite momente când, din precipitarea personajului, pronunția avea de suferit. Ne reamintim că vorbim de actori în plin proces de învățare. Un Hamlet credibil (consistent în trăiri), un Polonius, care deși are un moment destul de scurt, reușește să sugereze dualitatea personajului, și o Gertrude pătimașă, cu puternice accente dramatice, ce poate, pe alocuri, ar necesita temperate. Oricum, să rostești Shakespeare e greu chiar și tradus în limba maternă… în limba originară cu atât mai greu și cu toate astea, prin curaj și muncă, au reușit să dea sensul corect cuvintelor.
Ultimul moment al examenului, alcătuit din fragmente din Visul unei nopți de vară, cu precădere scenele meșterilor, a fost o adevărată bucurie, cu personaje simpatice, având fiecare câte o particularitate neobișnuită, în contradicție cu așteptările. Studenții au reușit să surprindă esența acestor personaje pitoresc-englezești și, astfel, au stârnit râsul neîncetat și nu prin procedee false, mecanice, ci prin pură autenticitate. Felicitări shakespeariene!
Tot studenții anului II Actorie au lucrat la spectacolul radiofonic realizat de Mihai Lungeanu, „Cuvinte… Cuvinte… Cuvinte…” (extrase din Cabaretul Cuvintelor de Matei Vișniec), un spectacol auditiv sensibil și metaforic care surprinde diverse elemente ale unei meserii devoratoare: teatrul. Studenții au reușit să înțeleagă și să exprime, imprimând nuanțe și înțelesuri adânci. Multă muncă și bucurie am văzut la anul II Actorie. Așa cum Shakespeare și Vișniec le-au surâs, așa le surâde și viitorul. Așteptăm și alte examene și realizări.
26 martie, ora 19:00, spectacol Master an II Arta Actorului, „Coming of stAge” de Ștefan Peca după „Dakota sau Spread your wings” de Peter H. Sanchez, regia: Radu Apostol
Universitatea este un mediu în care studentul este ocrotit, i se alimentează entuziasmul, i se așază ștachete la care trebuie să se ridice, are mereu motivația examenelor, a obținerii confirmării din partea profesorilor și a colegilor. Universitatea este momentul revelațiilor, al dezvoltării, al descoperirilor, al experimentelor, al lipsei fricii de necunoscut. Mereu ocupat, mereu în procesul creației, mereu în urmă cu lecturile, dar citind necontenit, studentul se află în vria devenirii, când aripi de semizeu încep să-i crească, aruncând lumină în viitor pe clipe de glorie mult dorite, chiar dacă ele sunt imaginate de fiecare în forme diferite. Ce se întâmplă însă după această perioadă foarte prolifică? Dacă ai terminat licența, mai ai masteratul, dar când ai terminat și masteratul ce se mai poate face? Doctoratul? În cazul actorului, așa, imediat? Îți dorești să știi cum este să lucrezi într-un teatru, îți imaginezi cum ar fi, ai tot bagajul de cunoștințe cu tine, de reguli scrise și nescrise, de superstiții. Până atunci însă mai ai rolul „de disertație”. Despre acest moment și despre toate întrebările care se ivesc dintr-o dată chiar înaintea terminării studiilor, poate pentru a anestezia tristețea despărțirii de un cadru de care nu aveai cum să nu te atașezi ca de a doua casă, poate pentru a complica și mai mult starea interioară, este vorba în acest spectacol. Un spectacol în spectacol… cu problemele autentice ale studenților anului II Master Arta Actorului de la Universitatea de Arte Târgu Mureș. Un spectacol care mișcă, pentru că fiecare personaj este adus la studentul care îl interpretează. Un spectacol despre această artă efemeră a teatrului.
Ce rămâne pe scenă după atâta emoție și după aplauze?… tăcere și mărturisirile altor suflete dăruite teatrului. Fiecare student din acest spectacol este de urmărit… aparent așezat în zona de confort (pe emploi), de fapt, vizibil depășindu-și mijloacele cele mai la îndemână. De ce merită meseria asta, cu program inegal, care îți acaparează încetul cu încetul toată viața?! Dacă vezi acest spectacol, ai răspunsul la întrebare… și asta mulțumită lor: Carmen Ghiurco, Edina Soós, Andreea Drăgan, Loredana Druhora, Dragoș Florea.
27 martie, ora 10:00, examen de Actorie an III, coordonator: Nicolae Cristache
Ne leagă cărțile pe care le-am citit, ne leagă cultura pe care o avem, ne leagă operele de artă pe care omenirea le „produce” de mii de ani. Mesaj transmis simplu printr-un spectacol bazat pe lucrul în echipă, pe personajul colectiv, la fel de puternic asemenea celui principal, precum Richard III, Macbeth sau Regele Lear. Sincronizare și credință în actul scenic am putut vedea la studenții de anul III, pe care mai avusesem ocazia să îi observăm, în ziua precedentă, într-un scurt stagiu de practică, intitulat „Poezia stărilor umane” și coordonat de Liviu Pancu. Coordonare și expresivitate și în cazul acesta.
27 martie, ora 11:00, examen de Actorie an II, Facultatea în Limba Maghiară – „A társulat” (Compania), examen supratitrat în engleză
Câțiva dintre studenții de la Facultatea în Limba Maghiară, Actorie, au fost prezenți și în musicalul „To reach that song”. Acum aveam să îi vedem într-un spectacol despre ei, despre o companie pe care ar putea-o pune la cale în formula în care sunt acum, despre defectele fiecăruia, despre trecutul fiecăruia. Un examen în care și-au devoalat sensibilitatea și capacitatea de înțelegere a vieții.
Pe coridoare, în discursurile coordonatorilor dinaintea momentelor prezentate, la masă, la cafea se vorbea despre ei. Cine sunt acești ei? Aceste generații de viitori actori pe care am avut ocazia să îi vedem în timpul Maratonului de Artă. Acești stundeți merituoși și muncitori, cu gândire de oameni mari și entuziasm de copil. Ei, ei, ei… ei au funcționat ca o echipă, ei trebuie să fie văzuți. Despre ei este vorba. Ceea ce contează sunt EI. Acești studenți, acești absolvenți…
Print