„Condiţia artistului”; dintotdeauna a fascinat şi incitat. Iată un subiect pentru o nouă povestire. De ce e artistul altfel decât ceilalţi, de ce inspiră atâta curiozitate, de unde atâta mister şi curiozitate? Această aură de legendă care îmbracă de cele mai multe ori existenţe inimaginabil de triste în spatele zâmbetului din fotografii şi al declaraţiilor din reviste. Chinul a fost coniţia sine-qua-non a multor vieţi de zbucium. Poate că tocmai acest ritm interior rupt şi grăbit este acel ceva care îl face diferit pe artistul cel admirat de cei care îşi trăiesc viaţa fără prea multe ghionturi interioare. Dar el, el artistul, cum e, cine e, de ce e?
„Pescăruşul” montat de Andrei Şerban la Unteatru este unul dintre acele spectacole exigente cu sine însuşi; personajele lui Cehov sunt investigate ca într-un aparat cu rezonanţă magnetică nucleară pentru a cerceta cât mai amănunţit în fibra acestei condiţii de a fi artist. Teza clară a acestui fel foarte sincer de a face teatru este tocmai încercarea de a pune un diagnostic acestei „patologii” stranii de care sunt atinşi cei care ard de vii în căutarea artei lor. Iar pentru această sondare adâncă a fost nevoie de răni deschise pe care să fie pus degetul – o abordare abruptă, cu multe piedici auto-impuse, un salt de la mare înălţime pe care toţi cei nouăsprezece actori care au lucrat cu Andrei Şerban au trebuit să îl facă fără nicio măsură de siguranţă. Şi cu cât curajul de a renunţa la confortul deprinderilor a fost mai mare, cu cât încercarea de a fi sincer a fost mai adevărată, cu atât performanţa artistică a câştigat în expresie.
Forma de interpretare pe care o propune Andrei Şerban este bijuteria coroanei din acest spectacol atât de bogat în detalii, atât de precis construit, cu minuţia unui ceasornicar-artist care nu doar asamblează un ceas, ci însufleţeşte un angrenaj perfect. Atenţia fanatică pentru detalii, bogăţia de mici gesturi care completează orice replică, freamătul unei lumi interioare febrile, toate aceste elemente nu se strâng doar într-o mogâldeaţă care să devină rolurile lui Cehov, ci se articulează într-un organism viu – poate ciudat, cu siguranţă fascinant, care stă sigur şi drept în faţa ochilor care sunt invitaţi să îl analizeze.
Andrei Şerban merge pe un drum foarte sincer de întâlnire cât mai autentică a sa, a actorilor şi a spectatorilor, cu piesa lui Cehov. Cu un altruism pe care regizorii îl pratică destul de rar faţă de actori, alege ca ei să fie spectacolul. Iar pentru ca acest spectacol să reuşească prin reuşita fiecărui actor în parte, a avut grijă ca forma în care urmează să fie turnate rolurile să fie cât mai perfectă – generoasă, spectaculoasă, incitantă, intensă, o formă în care să fie loc pentru personalitatea fiecăruia în întâlnirea cu personajul. Andrei Şerban le-a dat ocazia celor din dubla distribuţie pe care a alcătuit-o să lucreze departe de plasele de siguranţă ale obişnuinţelor, de mecanismele „micului adevăr” atrofiat de tot prin re-re-repetări, cu o miză importantă, cu o responsabilizare autentică. A forjat matriţele în care oţelul să poată deveni arme perfecte în lupta de cucerire a personajelor lui Cehov. Dar nu toate săbiile au devenit la fel de ascuţite.
Claudia Ieremia (Arkadina) a primit contextul în care talentul său să fie folosit la potenţial maxim. Cu o prezenţă scenică bine strunită şi o forţă de expresie modelată în nuanţe şi o bogăţie de tonuri mereu juste, îşi îmblânzeşte rolul pe care ştie când să îl aţâţe, încât să nu îi atenueze nicio muchie ascuţită. Cu o privire care parcă te arde, îţi vorbeşte parcă ţinundu-te de guler, cere şi oferă multe partenerilor şi nu îţi dă voie să nu o crezi. Alina Rotaru (Nina) construieşte cel mai paradoxal personaj – o fragilitate autentică spiralată împreună cu o forţă de tăvălug într-o funie care se înfăşoară în jurul gâtului spectatorilor. Energia sa pare că e inepuizabilă, spiritul atât de liber, de curajos, captiv într-un trup de fetiţă cu ochi rotunzi şi zâmbet de păpuşă – un personaj care îşi depăşeşte cu mult stereotipurile ale cărui cuvinte parcă le auzi pentru prima dată deşi le-ai învăţat pe de rost. Iar monologul final este un moment de teatru autentic. Atunci rana deschisă este scormonită cu un deget curios care nu caută să vindece, ci să cunoască. Forţa de a merge mai departe pe care o întrupează această Nina-Alina Rotaru este deopotrivă a personajului şi a actriţei. Iar efectul în sală este revelator şi nucitor. Emilian Oprea (Trigorin) are atu-ul unui farmec personal nestudiat, organic, la care se adaugă o inteligenţă scenică bine antrenată şi un spirit ludic conţinut cu atenţie. Doi ochi vii iscodesc fiecare replică şi te lasă cumva să vezi că există o lume interioară bogată în spatele lor. Cu un singur moment de rătăcire când felul în care îşi declară slăbiciunea e prea aproape de un stil de joc caragialenesc, reuşeşte să închidă cercul personajului său.
Bogdan Cotleţ (Treplev) se află undeva pe drumul dintre înţelegere şi putinţă. Cu toate bunele intenţii, lupta sa cu propria expresie scenică are ca rezultat o exagerare continuă, monotonă şi stridentă, în cheia personajului, dar cu efect dezamăgitor, tocmai pentru că este singurul care joacă de unul singur, concentrat pe forma pe care nu o poate umple cu mai nimic autentic. Constantin Cojocaru (Sorin) nu reuşeşte să renunţe la felul său de a juca; pauzele-comentarii, mirările şi schimbările de ton nu îşi găsesc ritmul ideal şi lasă sforile la vedere în acest personaj bogat şi ludic pe care talentul său îl salvează. Liviu Pintileasa (Medvedenko) şi-a ales clar masca bufonului pe care şi-o asumă, însă îşi depăşeşte funcţia. Intenţia justă este mobilată cu prea multe artificii inutile, cu redundanțe şi farmecul pe care îl are se risipeşte într-o agitaţie arbitrară care nu mai lasă loc niciunei emoţii. Mădălina Anea (Maşa) are o tehnică bine pusă la punct pe care construieşte cu migală un parcurs intens şi bine controlat. Virginia Mirea (Polina) are o candoare autentică şi emoţionează prin mici gesturi, prin câteva cuvinte şi un dans-monolog în care conţine toată durerea acestei femei simple. Gelu Niţu (Şamraev) domină scena şi preţ de câteva replici devine parcă personaj principal, prin statura impunătoare dată de o voce care sparge ziduri.
Personajul care are cele mai multe de spus în această montare este Dorn – interpretat de Richard Bovnoczki. Cumva pe muchia dintre cinic şi fragil, o raţiune obiectivă care se uită cu generozitate la aceşti chinuiţi pe care îi ţine totuşi la distanţă; o prezenţă stranie, cu personalitate ambivalentă care echilibrează perfect întreaga construcţie scenică.
„Pescăruşul” montat de Andrei Şerban la Unteatru este un spectacol pluristratificat, cu un univers interior bogat şi generos. Tocmai din acest motiv acest articol nu se va termina cu punct, ci cu o virgulă, pentru că voi reveni în sala de la Unteatru pentru o a doua întâlnire cu acest spectacol, iar în urma acestei revizitări va exista o continuare pe care o simt necesară. Până atunci, rămân cu imaginea pe care am găsit-o cea mai emoţionantă: undeva pe celălalt mal se aude o muzică, toţi se întorc şi privesc într-acolo – ca nişte naufragiaţi pe o insulă de neputinţe, cu un jind către un altceva, suspendaţi între dorinţă şi neputinţă. Iar în tot acest tablou perfect, un amănunt îţi atrage atenţia: Şamraev o priveşte pe Polina cu nişte ochi în care adună toată tristeţea, neputinţa, mila şi vinovăţia pe care nu o poate spune.
Va urma…
Unteatru
PESCĂRUȘUL de Anton Pavlovici Cehov
Adaptare liberă după o traducere de Mașa Dinescu și Andrei Șerban
REGIA – Andrei Șerban
REGIZOR SECUND – Sânziana Stoican
SCENOGRAF CONSULTANT – Valentin Vârlan
ASISTENȚI REGIE – Cosmin Alexandru Purice, Florin Liță
LUMINI ȘI SUNET – Dragoș Mărgineanu, Paul Drăguș
COSTUME ARKADINA – Doina Levintza
COORDONATOR PROIECT – Irina Radu
DISTRIBUȚIA Medvedenko – Ionuț Vișan / Liviu Pintileasa
Mașa – Mădălina Anea / Sabrina Iașchevici
Sorin – Constantin Cojocaru
Treplev – Bogdan Cotleț / Anghel Damian / Bogdan Nechifor
Nina – Silvana Mihai / Alina Rotaru
Dorn – Richard Bovnoczki / Vitalie Bichir
Polina – Virginia Mirea / Florina Gleznea
Șamraev – Gelu Nițu / Silviu Debu
Arkadina – Mihaela Trofimov / Claudia Ieremia
Trigorin – Emilian Oprea / Richard Bovnoczki
Print