Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Peter Sellars…
„ (…) Cum am răsturnat lumea aparențelor, începem să atingem un adevăr pe care nu-l știam. Știm mai mult decât citim în ziare, decât vedem la televizor sau decât le spunem prietenilor noștri. Spunem tâmpenii, dar știm mai mult. Ne petrecem cea mai mare parte a zilelor mințind. Ne e teamă să fim cine suntem: căutăm să fim cel care trebuie să fim față de cel căruia îi vorbim acum. Aceasta cere curajul de a fi pur și simplu cine suntem.
Scopul teatrului constă, mai întâi, în a identifica lucrurile de care ne e cel mai frică în viață, de a merge direct către ele și de a trăi fiecare zi cu cea mai mare durere, personală și socială. Să nu mori cu durerea, ci să trăiești cu ea. Să nu devii trist și să spui: „Ce putem face? Nimic”. Deci nu votăm și nu participăm. Hotărâm că lumea e prea ticăloasă și nu putem face nimic.
Teatrul e o specie de activism destinat să afirme că o singură ființă umană înseamnă ceva imens. În Hamlet, problema e într-adevăr: a trăi sau a nu trăi, a vedea lumea ca pe un soi de vis sau a fi o ființă trează și activă, luptând cu ceea ce e putred în regatul Danemarcei și angajându-te într-un mod direct ori indirect. Molière punea problema supraviețuirii, trebuie să ai o strategie. Nu putem pur și simplu doar să insultăm întruna oamenii. Știu, am ofensat, totuși, destui oameni, dar trebuie întotdeauna să trăiești pentru următoarea bătălie. Nu trebuie să te sinucizi. Există o anumită glorie în sinucidere, și totuși… ”
(Fragment din conferința lui Peter Sellars „Teatru și istorie contemporană”, inclusă în volumul „Arta teatrului”, antologie de Michaela Tonitza-Iordache și George Banu, traducere de Delia Voicu, Nemira 2004)
Print
