Peter Stein: De la o anumită vârstă, nu trebuie să mai conducem un teatru. Trebuie să-i lăsăm pe cei tineri

Peter SteinSăptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Peter Stein…

„Teatrul de artă despre care vorbim aici simte nevoia să creeze instituții, ceea ce dă naștere unei contradicții. O acțiune de avangardă ca cea a teatrului de artă sfârșește ca instituție și devine, prin forța lucrurilor, o piatră de mormânt ce apasă pe dezvoltarea teatrului. Apare atunci pericolul pietrificării. Da, pietrificarea rămâne cea mai mare amenințare… Intenționăm să propunem comunității un lucru serios, care are regulile sale, și, în același timp, sacrificăm cealaltă dimensiune foarte importantă a teatrului, futilitatea, vocația de divertisment, mobilitatea sa. Iată de ce trebuie să construim, apoi să distrugem fără încetare, pentru ca apoi să reconstruim totul. Este ritmul potrivit. Problema, în ultimul timp, vine din faptul că nu prea am construit… dimpotrivă, tot distrugem.

Eu cred că toate instituțiile au o durată de viață anume. Și că, de la o anumită vârstă, nu trebuie să mai conducem un teatru. Dacă vrem să conducem și să organizăm un teatru, trebuie să avem o inimă largă, să fim înțelegători cu toată lumea, să rămânem deschiși și flexibili, să avem o carismă care mobilizează… și, cu vârsta, multe din aceste calități dispar. Avem deja idei experimentate, suntem mai puțin disponibili, avem nevroze personale, devenim mai duri în interior și în exterior. Iată de ce trebuie să-i lăsăm pe cei tineri.

Sunt fericit, conducerea unui teatru de artă nu-mi lipsește. Dacă vreau să organizez ceva care mă pasionează, mai pot încă să o fac în domeniul pe care-l aleg… căci, recunosc, am o dublă identitate, sunt organizator și artist. Artist-interpret.”

(Fragment din comunicarea „A construi, a distruge, a reconstrui” de Peter Stein, inclusă în volumul, „Teatrul de artă, o tradiție vie”, coordonat de George Banu, Editura Nemira, 2010, 2013)

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.