la capătul scării
am văzut câinele coborând cele o mie și una de trepte
bătrânul câine scos la plimbare în lesă
bătrânul câine scos la plimbare în brânci în splendoarea
dimineții de iarnă
avea ochii mei, anii mei care-au fost, cearcănele mele
avea numele meu scris pe zgarda murdară
cu un sfârșit de tandrețe, cu un început de ferocitate
strecurându-și umbra printre barele de alamă ale scării
în ochii lui am văzut luminile din insula elis
și hoardele mătăsurilor învârtind imensa ruletă a nopții
în ochii lui stinși am văzut sticlirea apocalipsei
și datoriile mele neplătite și viața mea de netrăit
(și doamne, avea anii mei și lacrimile mele)
bătrânul câine scos la plimbare în splendoarea ultimei
dimineți de iarnă
împins o mie și una de trepte, una câte una,
până la capăt și mai departe
de unde nu mai există
nici o întoarcere
Print