Poate fi „Liliom” o poveste despre inocență?

Liliom – bărbatul fermecător, șarmant, irezistibil tocmai prin semnul interdicției pe care îl poartă asupra sa, bărbatul care aparține publicului care îl aclamă mai mult decât oricui, bărbatul care poate aparține tuturor femeilor și niciuneia, bărbatul care aparține mai mult lumii circului decât realității în care pâinea trebuie pusă pe masă în fiecare seară. A nu se înțelege că e vreun Don Juan sau vreun parvenit care vrea să urce pe scara societății sau pe orice altă scară, nici măcar pe cea a raiului. Nu-l interesează, în fond, soarta nimănui, cu atât mai puțin a sa. Singurul lucru care îl mișcă, care îl face fericit este începutul unei noi vieți, posibilitatea nașterii copilului său. El, un nemernic care și-a lovit soția și continuă să fie iubit și îngrijit, are dreptul la crearea unei vieți. Și de aici, încotro? În purgatoriu.

Debutul regizoarei Kovács Zsuzsánna la Unteatru este unul promițător. Ea începe în forță cu piesa lui Molnár Ferenc, „Liliom – viața și moartea unui vagabond, legendă urbană în șapte tablouri”. Kovács Zsuzsánna nu alege calea musicalului sau a rețetei de succes în care s-a transformat cu timpul „Liliom”, ci abordează un discurs regizoral care încearcă să atingă cu delicatețe profunzimile ideii de sensibilitate și fragilitate care răzbat din text asemenea acordurilor nostalgice de chitară, singura sursă a muzicii prezentă în spectacol. Nu mizează pe o abordare cuminte, dar nici nu-și propune „să rupă gura târgului”, ci mai degrabă încearcă să urmeze cu sinceritate și corectitudine povestea, iar aceste două valori să îmbrace fiecare aspect al spectacolului și în mod deosebit jocul actorilor. Întâlnirea dintre Liliom (Ionuț Vișan) și Julika (Sabrina Iașchevici) întrupează începutul unei poezii tragice în care iubirea dintre doi oameni devine la fel de imposibilă precum iubirea dintre două ființe care aparțin unor lumi diferite. Nimic nu îi poate apropia întru fericire și totuși, nimic nu îi poate despărți întru uitare veșnică.

Pentru trufia sa nemărginită, Liliom este închis în purgatoriu 16 ani, dar după ispășirea pedepsei se întoarce la fel de neputincios în ceea ce privește spargerea propriilor bariere. Ionuț Vișan este Liliom care nu a fost învățat niciodată să iubească, care nu cunoaște alfabetul tandreței și nici binefacerile actului simplu de „a dărui”. Mâinile sale nu mângâie, ci lovesc, glasul său nu dezmiardă, ci izbucnește în ocări și țipete. Pentrul el, Julika înseamnă în același timp pedeapsă și izbăvire, este imaginea sa în oglindă a tot ceea ce nu este și nu poate fi el. Este torturat de bunătatea ingenuă a lui Julika, în loc să își găsească liniștea în căminul modest pe care ea încearcă să-l clădească din tot ce are mai presus de oferit: iubire. Liliom în interpretarea lui Ionuț Vișan are ceva din neliniștea și tumultul interior al unui adolescent care nu-și găsește locul și nici rostul în lumea aceasta, e mai degrabă un rebel sensibil, decât un băiat dur și bădăran. Capitulează în fața sincerității și a emoțiilor, iar dincolo de propria cușcă îi întrevezi transparența sentimentelor. Ionuț Vișan trasează liniile unui Liliom în care intuiești o iubire măreață de care el însuși este copleșit, pe care nu o poate sub nicio formă exterioriza, dar nici nu-l vezi străduindu-se. Sabrina Iașchevici și Ionuț Vișan conturează împreună două personaje – oglindă, captive într-o sticlă din spatele căreia întind mâna în dăruirea sau regăsirea unei mângâieri ce niciodată nu ajunge la destinație. Julika jucată de Sabrina Iașchevici copleșește totul cu inocența sa naturală, nefabricată, căreia nu-i poți contesta cinstea pe care ea însăși și-o proclamă cu o seriozitate de copil prins în flagrant. În fața acestei seninătăți venite de niciunde, până și Liliom se simte dezarmat.

Povestea de dragoste imposibilă dintre Liliom și Julika e reflectată tot ca într-o oglindă în căsnicia dintre Mari și Hugó, primul fiind un exemplu de „așa nu”, iar al doilea de „rețeta fericirii”. Corina Moise și Andrei Seușan alcătuiesc prototipul ideal de relație în care „inocența” femeii domină până îl reduce pe bărbatul la o sursă de venit și bunăstare, până la anihilarea personalității acestuia. Fericirea se încarnează la început într-o legănare a mâinii care seamănă cu amorul, apoi în numărul camerelor din apartament, apoi în adresarea la persoana a doua cu „dumneavoastră”, domnule soțul meu… În fond, ce înseamnă fericirea în iubire? Lumea colorată din spectacolul „Liliom” alcătuită din tablouri vopsite, în care doamna Muskát (Florina Gleznea) e o apariție excentrică, o femme fatale într-o figură androgină, în care veselia de la circ pare, totuși, atât de îndepărtată, sucombă odată cu moartea lui Liliom, sufletul trist care dădea viață clipelor de bucurie.

„Liliom” în regia lui Kovács Zsuzsánna, pune la încercare mecanismele fragilității umane și ajunge la un alt miez, cel al inocenței care înflorește acolo unde te aștepți mai puțin, într-un Liliom conștient de neputința sa și în care poți, poate, intui o inocență nealterată de toate tarele sale, inocența unui bărbat blocat în pragul adolescentin în care nu a învățat cum să iubească. În oglinda sa, Julika, nu e decât imaginea inocenței sale, care răspândește iubire prin toți porii, gratuită, nemăsurată, doar să-i fie de ajuns lui Liliom…

Unteatru

„Liliom” de Molnár Ferenc

Cu:
Ionuț Vișan
Sabrina Iașchevici
Corina Moise
Florina Gleznea
Liviu Pintileasa
Andrei Seușan
Silviu Debu

Scenografia: Cristian Stănoiu

Regia: Kovács Zsuzsánna