Poem de octombrie, de Nora Iuga

venea pe străzi ocolite

venea încet subversiv mai ţin minte rochia

şi geanta ei roz

ca o fondantă uriaşă

sunt iremediabil îndrăgostită de mine

mirosul mănuşilor şi al ciorapilor de damă

seara printre clasoare şi monezi vechi

umbra aceea subţiratică

magnetismul ei inefabil

octombrie tolănit pe frunze

octombrie cu albine pe geamuri

ea pasărea îşi trimite de dincolo

inelul de care încă m-agăţ

o bătrână linge cu limba scămoasă

liniile de cărbune ale uşilor

desenate pe ziduri

până dispare orice speranţă

de a ajunge înapoi

în pantofi cu tocuri înalte

 

mărunte s-au făcut întâmplările doamne

liniştea chipului meu

culcată peste liniştea chipului mamei

o baltă în care nu mai arunci cu pietre

pentru că e gata încreţită

– până şi ironia ţi s-a ros la coate

şi băncile sunt ocupate de şcolari –

nu e un anotimp această toamnă

e însuşi patul tău

în care faci amor în gând

ca într-o ceainărie chinezească

ca într-un autobuz cu cocoşaţi

ucigătoare penitenţă

cuţit înfipt în glanda dulce

unde se distila odinioară

un insiduos parfum de tânără femeie

 

şi-acum

în seara asta cu lumina alterată

scoţi dintr-o ladă vechea rochie de sub liliacul

înflorit

nebuna obscena pufoasa

care-ţi întoarce mângâierea în degete

şi-n sânge ţi se varsă eufratul

şi s-a dus în aplauzele mulţimii

ca o capră în târg

sau ca un înger neprihănit

mărturisiţi voi cu neîncrederea şi sila voastră

dacă această gulie credulă

mai poate să prindă rădăcini în eden

spuneţi dacă acul promt al trântorului

mai poate trezi măceşul din agonia lui

 

maiestoase trec roţile trăsurilor

împodobite cu ghirlande

adio ruletă rusească

adio râsete provocatoare

abia te mai zăresc cu cartea-n mână

sau cu un mic licorn

pe coapsa stângă

şi iată norii se răsfiră

moartea se ameliorează

“ca orice lucru vulnerabil

şi spiritul a tremurat”

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.