Nu, spectacolul lui András Urbán, „Brad de Crăciun la familia Ivanov”, n-are nimic de-a face cu poveștile calde și sentimentale la care te-ar putea duce cu gândul titlul cu irizări cehoviene. Textul îi aparține lui Aleksandr Ivanovici Vvedenski, poet cu o mare influență, deși neoficială, asupra avangardei și, desigur, „dușman al poporului” în Rusia comunistă, personaj considerat periculos de regim, pe motiv că, prin limbajul transrațional al organizației din care făcea parte, îndepărtează copiii de la construcția socialismului. Vvedenski a scris și literatură pentru copii, considerată nepotrivită cu valorile socialiste… A avut un destin interesant în acei ani tulburi ai URSS-ului, a fost arestat pentru scurtă vreme, apoi eliberat, dar într-un fel de regim de exil, cu dreptul de a locui doar în câteva localități din URSS. Având legături cu cercurile futuriste, Vvedenski a fost privit ca cel mai radical dintre poeții aflați în grupul din care făcea parte. Prin urmare, textele lui poartă amprenta epocii, a acelui tip de a gândi lumea și societatea, poartă un sâmbure de revoltă, camuflat și bine disimulat în spatele unui tip de grotesc, împletit cu o formă de fantastic absurd, ce le golește de sensul imediat și, mai ales, de poveste.
Așadar, nimic mai departe de imaginea pe care o evocă titlul „Brad de Crăciun la familia Ivanov”. Nimic cald, nimic intim, nu miroase a brad și-a cozonac și nu se cântă colinde. De fapt, nu există nici familia Ivanov… Există însă Crăciunul. Un ajun de Crăciun și o crimă. O crimă oribilă, ca toate crimele. O „fetiță” de 32 de ani este ucisă de doica ei. Cu capul despărțit de corp, „fetița”, interpretată în spectacolul de la Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj de Imola Kézdi, devine centrul montării lui András Urbán, o imagine pe cât de puternică, pe atât de absurdă, care i se datorează în aceeași măsură scenografei Carmencita Brojboiu. În mijlocul scenei, pe un fel de catafalc, regizorul și scenografa creează un superb efect vizual, ca într-o pictură absurdă și ușor comică: trupul și capul sunt despărțite, iar „capul” vorbește, emite panseuri și vede tot ce se întâmplă. Mai mult, apăsând pedala scabrosului grotesc până la capăt, regizorul mută una dintre scenele din text în acest context, înlocuind-o pe o oarecare „fată în casă” (din textul lui Vvedenski) cu respectivul trup despărțit de cap, pentru că era mai ofertant… Mai exact – deși nimic nu este exact și limpede în textul lui Vvedenski și nici în spectacolul lui András Urbán –, regizorul simte potențialul unei scene de sex surprinzătoare. Logodnicul doicăi își încurcă iubita cu trupul fără cap al Soniei Ostrova, care stă întinsă pe catafalc în Ajun de Crăciun și… profită. Capul „vesel” și cu buze vineții mănâncă bomboane, în timp ce logodnicul doicăi își face „treaba de bărbat” cu trupul ei… Această scindare de lumi și de sensuri este sensul absolut al spectacolului lui András Urbán, cunoscut pentru violența din montările lui.
Sunete puternice, încă din prima scenă, muzică dată la maxim, cântată la maxim, destine absurde, atrocități construite cu zâmbet, scene aparent lipsite de logică, dar așezate într-un context care, prin agresivitat absurdă, capătă o logică stranie, oameni care mor într-o lume post-dramatică
și schițe de forme și de culori…
András Urbán își propune prin această montare (dramaturgul Kata Gyarmati adaugă în text câteva scrieri-manifest) un fel manifest social – să vorbească despre alegeri de toate felurile, să bruscheze simțuri și gânduri, să contrapună o logică a violenței lipsei de coerență logică a scenelor din text. Un panou alb, mânjit cu dungi negre și bombardat cu „bombe” roșii, care se înfig pe el ca niște contra-steluțe într-un brad de Crăciun, măști ciudate de animale uriașe, care străbat scena și vin la căpătâiul fetei ucise cu toporul de doica ce-și așteaptă pedeapsa cu moartea. Mama și tatăl fetei fac sex lângă cadavrul ei, „ca animalele”. Doica (interpretată de Viola Gábor, un interesant și bine condus travesti), mergând în spitalul de psihiatrie unde i se pune diagnosticul „sănătoasă”… Judecătorii cu capete din măști din pungi de hârtie decupate, semănând mai degrabă a călăi și murind pe rând, absurd… O trecere în revistă a diverselor planuri sociale într-un registru absurd, din care răzbat doar din când în când cuvintele extrem de concrete ale textelor-manifest.
„Ca şi precedentele, tabloul 9 oglindeşte evenimente care au avut loc cu şase ani înainte de naşterea mea sau cu patruzeci de ani înainte de noi. Cel puţin… Așa că de ce ne-am întrista şi am suferi noi că cineva a fost asasinat? Noi nici nu l-am cunoscut pe vreunul dintre ei şi ei oricum ar fi murit cu toţii”. Așa încep ultimul Act și ultimul Tablou. O posibilă cheie către sfârșitul absurd… În seara de Crăciun, pe care familia hotărăște să-l serbeze în ciuda faptului că Sonia a fost tăiată în două de un topor, se adună cu toții în jurul… catafalcului. Cu brazii în mână. Și fiecare începe să moară puțin. Cine se poate sustrage morții? Sfârșit previzibil, sfârșit inexorabil, sfârșit așteptat și anticipat de cuvintele precedente: „oricum ar fi murit cu toţii”. Un comentariu cinic la adresa unor posibile întrebări fundamentale.
Nu este un spectacol comod „Brad de Crăciun la familia Ivanov”. Nu este deloc un spectacol ușor de digerat sau ușor de iubit. E tăios, e rece și e crud, dar are o poezie a lui, care țâșnește la suprafață în cele mai neașteptate momente. András Urbán vorbea despre o poezie a absurdului. Eu i-aș spune mai degrabă o poezie a violenței, care poate avea farmec…
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
Brad de Crăciun la familia Ivanov, de Aleksndr Ivanovici Vvedenski
Regia: András Urbán
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Dramaturgia: Kata Gyarmati
Muzica : Attila Antal
Regia tehnică: Yvonne Nagy
Distribuția:
Dădaca / Fiodor Gábor Viola
Puzâriov – tatăl Loránd Váta
Puzâriova – mama Csilla Albert
Sonia Ostrova, fată de 32 de ani Imola Kézdi
Petia Perov, băieţel de 1 an Áron Dimény
Nina Serova, fetiţă de 8 ani Éva Imre
Varia Petrova, fată de 17 ani Júlia Laczó
Volodia komarov, băiat de 20 ani Csaba Marosán
Mişa Pestrov, băiat de 76 de ani Loránd Farkas
Dunia Şustrova, fată de 82 de ani Zsuzsanna Vass
Foto Istvan Biro
Print