Adrian Pintea s-a născut pe 9 octombrie. Motiv pentru care, în această lună octombrie a anului 2014, Revista Yorick vă oferă un eseu din volumul „Pământul americanului”, o carte care ar trebui reeditată, deschizând astfel un serial dedicat actorilor-scriitori, cu care vă propunem lunar o reîntâlnire, în paginile noastre virtuale.
Aș înființa un club fantezist în inima Capitalei. Numele lui ar fi „Popor, cavaleri, mulțime“ și ar reuni toți figuranții din teatrele noastre. Mă redescopăr foarte sentimental, gândindu-mă la o asemenea întreprindere, din a cărei viață posibilă nu va rămâne, desigur, decât joaca duioasă a gândului.
Trecem prea ușor, grăbiți printre ei: nu reținem chipul celui care, „după un galop istovitor de trei zile și trei nopți“, aduce mesajul de la contele d’Artois, îngenunchind mut pe scândura prost geluită a scenei… Luăm cupa cu otravă fără să știm că bătrânul elegant și mărunt, strâns în livrea, a condus până la pensionare un muzeu de numismatică și că prezența lui pe scenă este un fel de pensie romantică.
Să trăiești, măria ta! Răsună în bolta teatrului glasurile celor câteva zeci de îndrăgostiți pasionați al Thaliei, foști ingineri, poștași, corp-ansamblu, medici de plasă, ospătari la Capșa, abonații de fiecare seară ai trupelor particulare de pe vremuri…
Coborâți-vă privirea, măria ta, asupra acestor copii teribili ai teatrului, figuranții maiestății-sale Iluzia!
„Popor, cavaleri, mulțime“…
Ei ne cunosc mai bine decât noi înșine, ne pot povesti despre noi ceea ce am uitat în graba neiertătoare a vieții de actori. Sunt atenți, generoși, modești, arhivari sentimentali sui-generis memorii subtile.
Scopul înființării acestui club al figuranților de teatru ar fi recunoașterea publică a devotamentului lor emoționant, a felului în care întrețin cu răbdarea lor frumoasă speranța noastră cea mai fierbinte: Teatrul nu va muri niciodată.
Mulțumesc și pe această cale tuturor celor mi-au oferit un foc la vreo filmare de noapte, celor care au trebuit să alerge „înspăimântați“ în fașa calului meu de cinema, care au aplaudat fără chip într-o secvență din filmul „Luchian“.
Gândul la acest club îmi înseninează ziua de martie, pe la orele 16 și câte ceva.
P.S. Deschiderea clubului „Popor, cavaleri, mulțime“ ar trebui să fie un bal, în care figuranții să își aleagă partenerii de dans dintre cei mai mari actori ai scenei contemporane.
Print