Neîncredere, scepticism, revoltă fără cuvinte, cel mai adesea neasumată, cleveteală în loc de critică, arareori detaşare. Cu ele trăim zi de zi noi, oamenii, în general, şi noi, românii, în particular. Bucuria, o stare simplă, cu datele căreia ne naştem, se îndepărtează din ce în ce mai mult de românul de azi. Şi, de asemenea, de artistul român de azi.
În unele privinţe, pe bună dreptate. În altele, de neînţeles. De ani buni teoria conspiraţiei şi mania persecuţiei merg mână-n mână şi animă şi mediul teatral. Mai ales când vine vorba despre premiile UNITER. Decredibilizate, contestate, dispreţuite. Dar în aceeaşi măsură dorite, vânate, lăudate. După cum îi convine fiecăruia. Şi ce bine că e aşa!
Ce va scoate magicianul din joben astă-seară, după douăzeci de ani de când a scos numele câştigătorilor primei ediţii? La categoriile care stârnesc cele mai aprinse dispute, se confruntă nume grele. Şi numele contează enorm, adesea mai mult decât opera. Pe de o parte, alegerea lor este adesea hulită pe ideea muncitorească „Să-i lăsăm, domnule, şi pe alţii!”. Pe de altă parte, funcţionează „Să luăm, domnule, şi un tânăr”, chiar dacă nu merită întru totul, numai pentru a ne arăta deschiderea. Idei maligne, dar idei puse în aplicare. Lor li se alătură aşa-zisa atitudine împăciuitoare care cere să se dea câte puţin mai multora decât mai mult mai puţinora. Idei care nu au legătură cu evaluarea calităţii. Asociate cu uneltele de lucru ale evaluatorului, fiecare o individualitate cu un orizont de aşteptare şi cu o ierarhie de valori diferite de ale colegului de juriu, asemenea criterii extraartistice, să le spunem, fac parte din imponderabilele din cauza cărora orice alegere este viciată.
Dacă ne uităm la nominalizările din 2012, cu minusurile (lipsa lui Marcel Iureş de la categoria „cel mai bun actor”, prezenţa producţiei „Vizita bătrânei doamne” la „cel mai bun spectacol” etc.) şi plusurile lor (includerea lui Marius Turdeanu şi a lui Radu Alexandru Nica „în cărţi”, pentru creaţii de calitate etc.), vedem prudenţă şi măsură. Ceea ce nu înseamnă că nu există enigme neelucidate: „Vizita bătrânei doamne”, un spectacol cuminte, cu o scenografie bună, fără să rişte nimic, este singura producţie cu care TNB e prezent pe listele nominalizărilor. Ca nivel de realizare artistică, este net inferioară celorlalte două nominalizate la aceeaşi categorie. „Ivanov” de la Bucureşti şi „Ultima zi a tinereţii” de la Sibiu se află în zona creaţiilor care au ceva de spus şi o spun cu forţă, cu stil, cu rafinament. Oricare dintre ele merită premiul, fără să fie spectacole ireproşabile, căci aşa ceva nu s-a inventat, spun specialiştii.
La categoria „regie” concurează creaţii redutabile. Spectacolul lui Silviu Purcărete, chiar dacă are elemente incoerente sau opace, este una dintre cele mai consistente propuneri regizorale din ultimii ani pentru lumea lui Caragiale. Creaţia lui Bocsardi are şi ea forţă, în ciuda problemelor de ritm cauzate de problemele de interpretare şi a unor elemente-fetiş. De asemenea, e limpede că spectacolul îi datorează mult lui Sorin Leoveanu. Coerenţa cu sine, atribut esenţial al calităţii, este principalul atu în cazul spectacolului „Mountainbikers”, în care Alexandru Nica a reuşit un discurs scenic viu, fără stridenţe, graţie unei regii subtile, care a condus partituri actoriceşti aproape ireproşabile. Rămâne de văzut dacă juriul va prefera spectacolul cu idee, dar în cu elemente incoerente, sau spectacolul cu idee, coerent şi inteligent, montat după un text contemporan de un tânăr regizor.
Portretul artistului la Gala UNITER din 2012? Un desen destul de cuminte, în tuşe corect realizate, cu greşeli pe ici-colo, dar şi cu mici sclipiri. Un portret al luptătorului, un portret al creatorului care ştie gustul înfrângerii şi, deci, poate simţi gustul victoriei, un portret al artistului, cu toate defectele lui şi cu toate calităţile lui. Un portret care se vede, fireşte, altfel, în funcţie de unghiul din care îl priveşti. Şi, fără îndoială, un portret care te poate scoate din minţi şi de care uneori ai chef să scapi ca de un obiect care nu-ţi mai spune nimic.
Print