Poveste, de Radu Gyr

Am avut un copil și-o nevastă

Acum o sută, o mie de ani.

Auziți păianjeni? Auziți șobolani ?

Am avut un copil și-o nevastă.

 

Când a fost fericirea aceea

cu chipuri pământești diafane ?

Înecuri, sfârsșituri de lumi, uragane,

mi-au smuls din viață odrasla, femeia.

 

Au trecut o sută cinci sute de ani,

s-au rupt munții și-au crescut bozii.

Rareori ca dinamita fac explozii,

amintirile ascunse prin bolovani.

 

Și în tăcerea lor scurt detunată

un chip îmi zâmbește și coase.

Din pat, două mâini mici, somnoroase,

întinse, parcă mă fulgeră: “- Tată!”

 

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,

Trec sutele de ani la-ntâmplare.

Aicea sunt : ma~ a~la, un oarecare,

apoi cad iarăși în bezne postume.

 

Dar ce-i? S-a rupt cerul? E mort Dumnezeu?

Și suntem numai trei din toate?

Viața-i de scrum și am rămas în cetate

doar noi: veșnicia, celula și eu!…

 

De-aș zări măcar o frântură de stea!

Ce fiară-i veșnicia, ce fiară!

I-aș cere să-mi dea un capăt de sfoară

și de milenii să mă spânzur cu ea.

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.