Scenariul, creație colectivă, de care se servește spectacolul intitulat ’90, produs de O2G și Macaz Teatru Coop, nu strălucește prin originalitate.
Totul pornește de la povestea unui copil, pe nume Alexandru și a mamei sale. Aceasta din urmă, de profesie educatoare, a luat parte activă la Revoluție, a înțeles relativ repede că aceasta a fost confiscată, iar mai apoi trage ponoasele interminabilei și complicatei noastre tranziții. Parazitată de tot felul de neocomuniști, de securiști, adică de lupi travestiți în oi, de politicieni care una promit în campanii electorale și cu totul alta fac atunci când ajung la guvernare, de așa-ziși investitori din străinătate.
Povestea lui Alexandru și a mamei sale reprezintă coperțile spectacolului. În dramaturgia căruia mai intervin povești despre felul haotic, de factură stalinistă, în care, în primele zile de după Revoluție s-a făcut așa-zisa epurare a cadrelor compromise din Universități, despre retrocedările operate în numele dreptului sfânt la proprietate, așa cum s-au făcut ele, în conformitate cu atât de prost gândita Lege 18, despre obsesia jocurilor de noroc, o noutate care i-a costat scump pe mulți români, despre disponibilizările colective din zonele minerești, neacompaniate de obligatoriile planuri sociale etc.
E vorba, așadar, despre o succesiune de șase fișe de observație care, astfel povestite, nu au, cum lesne se poate constata, nimic sau aproape nimic original. Fiindcă, la urma urmei, ele consemnează drame, tragedii deloc unice sau particulare.
Cuantumul de interes, atât cât este el, al spectacolului, semnat la capitolul dramaturgie și regie de David Schwartz, trebuie căutat în altă parte. Nu în ce povestește, ci în cum o face. David Schwartz nu cade în greșeala de a propune un spectacol de factură realistă. Nici în capcana dramoletei. Recurge la distanțări, la cântece, mă rog, la songuri, mai mult sau mai puțin brechtiene, la dansuri (coregrafia: Paul Dunca) la asumarea unor noi personaje la vedere, grație unor rapide schimbări nu atât de costume, ci adăugării unor detalii de costume, de accesorii.
’90 trece rampa (spațiul de joc de tip arenă, scenografiat minimalist, este semnat de Irina Gâdiuță) datorită contribuției esențiale a cinci tineri actori. Veteranilor teatrului independent Katia Pascariu și Alexandru Potocean (excelenți în toate rolurile din spectacol) li se alătură Alex Fifea (îl rețin în două ipostaze – aceea de student-acuzator public și de proaspăt și mitocan director general la CFR Marfă), Alice Monica Marinescu (foarte bună în rolul Doctoriței care crede, naiv, în dreptul inalienabil la proprietate și în cel al cumnatei disponibilizate) și Andrei Șerban (mai mult decât notabil în profesorul oportunist, în ospătarul îmbogățit peste noapte care pierde totul la jocurile de noroc, dar și în doctorul care ajunge să își piardă casa, aceasta deși, pe alocuri, am resimțit plăcerea autocitării.
O2G și Macaz Teatru Coop din București
’90
Scenariu: colectiv
Regia și dramaturgia: David Schwartz
Scenografia: Irina Gâdiuță
Coregrafia: Paul Dunca
Cu: Alex Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban
Data reprezentației: 20 mai 2018
Print