Nici nu se încheiase bine prelungul Festival Internaţional „Teatru, stradă şi copil” al Teatrului Ţăndărică din capitală, c-a început „Excelsior Teen Fest” dedicat adolescenţilor, i-a urmat imediat Festivalul Internaţional pentru Copii “100,1.000, 1.000.000 de poveşti” al Teatrului „Ion Creangă” şi se pregăteşte „ImPuls Anima”, un alt Festival Internaţional – al Teatrului de Animaţie organizat tot de septuagenarul Ţăndărică. O fi bine? O fi rău? Sincer, cred că-i minunat. Pentru că vorbim de copii frumoşi, cu părinţi şi profesori frumoşi, care înţeleg rolul teatrului încă de pe vremea scutecelor. Şi care ştiu că „educaţia teatrală şi formarea gustului estetic al celor mai mici spectatori” nu e o simplă expresie pentru impresionat potenţiali sponsori, ci un adevăr de când lumea. Există nenumărate studii de psihologie infantilă ce descriu cu lux de amănunt aceste „comportamente de masă”. Dar numai la faţa locului şi în miezul experimentului poţi descoperi, cu adevărat, faptele, mai presus de hazul jocului, şi poţi spera la un început de înţelegere a fenomenului homo ludens, atunci când joaca se transformă în act spiritual.
În perioada 3 – 10 octombrie a avut loc la Bucureşti una dintre cele mai spectaculoase aventuri pentru pici, mămici și tătici – a XI-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru Pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, organizat de Teatrul „Ion Creangă”, o manifestare iniţiată în 2005 de regizorul Cornel Todea. În lipsa unui spaţiu propriu (căci sala din Piaţa Amzei este tot în renovare), instituţii prietene din capitală au găzduit zecile de evenimente petrecute sub umbrela multicoloră a festivalului: producţii de teatru, musical, teatru-dans, circ şi o serie de ateliere pentru copii. Artiști din Italia, Spania, Israel, Slovacia, Germania, Elveția, Olanda, Argentina și România au fost timp de o săptămână la București, dăruind copiilor o mulţime de spectacole, ce au depăşit barierele lingvistice sau culturale, poveşti emoţionante despre spaime şi bucurii, despre zbor, despre sunetul culorilor şi gustul sunetelor.
Gabi Costin (Mama zmeilor) în spectacolul „Spaima zmeilor”/ Teatrul „Ion Creangă”
Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol adresat copiilor peste 6 ani[i] a revenit musicalului „Spaima zmeilor”, o producţie curajoasă a teatrului gazdă. Curajoasă în primul rând pentru adaptarea lui Gelu Colceag (regizorul spectacolului) şi Mihai Ion a poveştii de acum un secol a lui Ioan Slavici şi Ion Pop Reteganul. Păstrând clasicitatea basmului şi evitând “modernizarea cu orice preţ”, autorii noii creaţii (ajutaţi şi de sprinteneala versurilor Alinei Suărăşan) livrează un produs perfect adaptat secolului XXI – atât ca mesaj, cât şi ca limbaj. Un produs curajos şi datorită muzicii rock compuse de Călin Grigoriu, care nu ţine seama de clişeele conform cărora melodiile pentru copii ar trebui să fie simple sau infantile. Şi bine face. Generaţiile s-au schimbat, iar reacţia sălii la refrenele musicalului o confirmă. Umorul folclorului autohton se regăseşte pe de-a-ntregul în povestea ţăranului Stan Bolovan (interpretat de Vlad Corbeanu), care, pe lângă problemele cu alcoolul şi cu naţiile conlocuitoare, mai are şi-acea duplicitate a credinţei – bună doar atunci când rugile ţi se împlinesc. Dumnezeu, însă, a cam obosit şi doar Sfântul Petru îl mai poate îmbuna. (Excelent jocul actorilor Cristian Irimia şi, în travesti, Alexandrina Halic.) Cu toate acestea, isteţimea românului învinge până şi zmeii, ba şi pe Mama lor (un alt remarcabil travesti, pentru care Gabi Costin a primit Premiul pentru cel mai bun actor), restabilind echilibrul fragil al Pământului bolnav, cu ajutorul… copiilor. Iar la final mai că ţi se face poftă de nişte carne fragedă şi suculentă de zmeu. Scenele de ansamblu sunt atent şi dinamic coregrafiate de Ştefan Lupu, iar scenografa Ioana Pashca face o încântătoare risipă de imaginaţie şi culori în creaţia costumelor şi, mai ales, a măştilor de zmei şi zmeoaice. Un spectacol cuceritor, pentru întreaga familie.
„Petrică şi lupul” / Teatrul Orna Porat, Tel Aviv
Premiul pentru cea mai bună actriţă i-a revenit lui Eti Vaknin Sober, tot pentru o interpretare în travesti: Lupul din spectacolul „Petrică şi lupul” al Teatrului Orna Porat din Tel Aviv, producţie recompensată şi cu un Premiu special al juriului pentru interpretarea muzical-vocală a personajelor din lucrarea lui Prokofiev. Aceasta a fost compusă în 1936 pentru orchestră şi narator, fiecărui personaj fiindu-i asociat câte un instrument şi o temă muzicală. Artiştii din Israel au înlocuit instrumentele cu vocea umană, iar rezultatul este o „simfonie vocală” impecabil interpretată. O altă adaptare i-a nemulţumit, însă, pe purişti: în final, după ce mănâncă raţa, lupul scapă cu bine, îşi recapătă libertatea şi iese destul de neşifonat din poveste, datorită lui Petrică. Proverbul cu părul şi năravul pare să nu mai funcţioneze, dar prietenia – da.
„Pinocchio” / Roseland Musical, Barcelona
Această tendinţă de adaptare s-a regăsit, de altfel, în cele mai multe dintre spectacolele inspirate din basme clasice. Aşa cum secolul XX a adus cu sine fenomenul de „reteatralizare a teatrului”, la fel pare a se întâmpla şi în secolul XXI cu „repovestirea poveştilor”. În acest sens, cel mai elocvent exemplu din festival a venit din partea companiei Roseland Musical din Barcelona, care a prezentat „Pinocchio” – după Carlo Collodi. Povestea originală este prelucrată temeinic pentru copiii de azi: cartea devine laptop, librăria – magazin de computere, spectacolul de marionete pentru care Pinocchio îşi vinde mica avere – club-discotecă, şcolarii cântă în chineză, iar paradisul se dovedeşte a fi o insulă tropicală americană. Cu toate aceste „mici” modificări şi în pofida faptului că numai doi actori au jucat în spectacol, producţia a fascinat publicul prin puterea tehnologiei – sonorizarea şi efectele 3D. O lume virtuală şi un nou limbaj teatral ni s-au dezvăluit în toată complexitatea lor, în regia audiovizuală a artistului Franc Aleu, recompensat, la rândul său, cu un Premiu special.
Mihai Cojocaru, Mihai Verbiţchi, Ema Constantin în „Zbor prin poveşti” / Teatrul „Ion Creangă”
Tehnologizarea, abstractizarea au stat şi la baza producţiilor dedicate copiilor sub 6 ani, alături de teatrul-dans, într-o încercare generală de a depăşi barierele lingvistice. Pentru Premiul „Educație timpurie” au fost preferate două spectacole în care emoţia a primat: „Zbor prin poveşti”, în regia şi coregrafia Violetei Dincă (Teatrul „Ion Creangă”), şi „Culori” de Gaia Gonnelli (Dansmakers Amsterdam). În teatrul pentru copii, reacţia spontană şi invariabil sinceră a publicului reprezintă un adevărat barometru pentru calitatea unei producţii a genului. E păcat că astfel de mecanisme se dereglează odată cu vârsta şi că acest aparat de măsură nu mai funcţionează întotdeauna la parametrii săi originali în teatrul pentru „adulţi”…
Copii şi „Culori” / Dansmakers Amsterdam
Într-o lume-viaţă despre care ni se spune tot mai des că e singura ce merită traită, pare că nu mai avem nevoie de poveşti. Aflăm totul dintr-un simplu click de mouse. Încă de la vârsta preşcolară. Nu vrem sa mai ascultăm oameni, daca nu ne vorbesc de pe ecran. Singurele poveşti în care mai credem sunt cele pe care le postăm noi înşine, dându-ne apoi like-uri, ca să ne dovedim că existăm. Nici Bau-Bau şi nici Moş Crăciun nu par să mai facă doi bani în ziua de azi… Şi totuşi există „100,1.000, 1.000.000 de poveşti”, un festival care, an de an, mai demonstrează ceva: adevăratul sens al sintagmei meserie vocaţională. Şi nu mă refer exclusiv la artişti, ci la întreaga echipă de organizare – personal al teatrului (în frunte c-un director inimos, prezent şi, mai ales, zâmbitor – Lucian Ghimişi) sau colaboratori. Care, indiferent de pregătire, funcţie sau grad ierarhic, timp de opt zile şi o viaţă, se dedică bucuroşi, entuziaşti şi aparent neobosiţi unor spectatori şi oameni în formare. Şi aceasta nu este o poveste.
Foto: Alexandra Jitariuc, Vlad Catana
[i] Selecţia spectacolelor în concurs a fost realizată de teatrologul Carmen Stanciu, iar juriul a fost alcătuit din: Slobodan Marković (director al Festivalului Internațional al Teatrelor pentru Copii de la Subotica, Serbia), Emilia Popescu (actriță), Maria Zărnescu (critic de teatru), Emil Boroghină (director fondator al Festivalului Internaţional de Teatru Shakespeare Craiova) şi Philippe Besson (regizor din Germania).
Print