Bun venit în minunata lume nouă! Bun venit în prezent! Trăim în plină lume cât se poate de nouă cu fiecare nou upgrade pe care îl acceptăm, cu fiecare nou skin pe care îl alegem, cu fiecare nou feature. Lumea ne devine tot mai nouă şi mai populată de gadgeturi care ne arată cât de neajutoraţi eram şi câtă nevoie aveam ca ele să ne înveţe cum să deschidem o sticlă de vin doar prin apăsarea unui simplu buton. Există aplicaţii pentru mai orice azi. Iar mâine vor exista şi pentru orice altceva. Lumea noastră e din ce în ce mai nouă şi din ce în ce mai performantă, mai multi–tasking, mai corporate, mai corectă. Noi, aici, în peticul nostru de lume încă mai păstrăm reminiscenţe din ceea ce se poate numi deja „lume veche”. Şi chiar dacă bunicii noştri nu trăiesc în rezervaţii precum „sălbaticii” din romanul lui Huxley, casele lor ne sunt din ce în ce mai străine din lipsa acută de timp; pentru că lumea noastră nouă e cronofagă şi agitată. Şi nu mai avem timp de excursii în trecut în lumea veche.
„Minunata lume nouă”, romanul lui Aldous Huxley a revoluţionat gândirea a generaţii întregi. A scurtcircuitat conşiinţe şi a marcat filosofia unui secol. Şocantă prin puterea ei de anticipaţie, mai prietenoasă decât ruda sa orwelliană, dar la fel de înspăimântătoare prin premoniţia adeverită, această carte devenită cult nu mai poate fi citită azi ca roman de anticipaţie. Nu mai e nimic SF în ea. E doar o metaforă a ceea ce suntem. Deschisă azi pentru prima dată poate părea mai aproape de „Călătoriile lui Gulliver” decât de ceea ce ne închipuim că ar putea însemna proiecţie în viitor. Noi trăim în plină lume nouă şi chiar dacă încă suntem născuţi şi nu decantaţi, ştim că ingineria genetică ne tentează deja cu ofertele ei, ştim că cei bogaţi pot trata bolile genetice ale urmaşilor intrauterin, ştim că inteligenţa artificială are un chip şi un nume deja, ştim multe, multe, multe şi asta doar la un scroll distanţă. Nu prea ne mai pierdem vremea cu documentarea şi cultura generală pentru că găsim pe laptop, tabletă, telefon sau ceas, toate smart, tot ce ne-ar putea interesa. Click.
Spectacolul montat de Catinca Drăgănescu la Teatrul Excelsior alege să întoarcă privirea de la această evidenţă şi să plaseze acţiunea romanului într-un viitor pe care ne facem că îl prevedem a fi îndepărtat. Cu o atmosferă de SF-uri ai anilor 2000, ca într-un Star Trek sau Star Gate SG1, proiecţiile, uniformele şi segway-urile modificate şi multifuncţionale, foarte inventive şi utile din punct de vedere scenic de altfel, ne liniştesc şi ne trimit într-un alt timp. Lumea nouă de pe scenă nu are nicio legătură cu noi. E artificială, e ipotetică şi e foarte departe de realitatea noastră minunată şi ea, cum altfel. Cu o voioşie indusă de pastile numite soma, cu un zâmbet stas continuu şi cu o intonaţie robotică, personajele sunt păpuşi Barbie şi Ken animate care ne ţin cât se poate de departe de atrocitatea acestei realităţi care nu e deloc atât de neverosimilă precum spectacolul ne invită să credem. Atmosfera care dă fiori pe şira spinării din roman, în care frumuseţea şi perfecţiunea nasc adevăraţi monştri, e voit ocolită în spectacol şi înlocuită cu automatisme cu efect comic. E simpatică această propunere de viitor. E aproape de dorit. O uitare de sine tembelă şi haioasă. Vidul presupus de suprimarea oricărei voinţe, suspendarea liberului arbitru nu poate fi atât de convenţional-simpatică precum într-o reclamă Colgate. Odată cu apariţia singurului om născut natural necondiţionat speri că va exista o răsturnare, o schimbare de paradigmă prin care pericolul iminent al acestei distopii îşi va arăta adevărata faţă. Dar nici atunci nu se întâmplă asta, din păcate. John vorbeşte mult din Shakespeare, obositor de mult şi de prozaic şi de recitativ şi asistăm la o lungă scenă a balconului din „Romeo şi Julieta”, la monologul lui Hamlet şi la replici forfecate din „operele complete” spuse cu toată credinţa marelui adevăr de examen de clasă, cu prea puţină legătură cu situaţia, ci doar cu relaţia din scenă. O speculaţie nu tocmai necesară, pornită din text, dar dusă nicăieri.
Performanţa actorilor în acest spectacol este constantă. Menţinerea formei artificiale timp de mai bine de trei ore şi păstrarea unui singur ton cap-coadă. Nu e uşor, dar sentimentul de neserios, de prea luat în joacă, de inside-joke la un moment dat, fără nimic pe dedesubt devine obositor. E amuzant felul în care gesticulează şi repetă forumle, râd de această versiune a realităţii noastre şi de atâta simţit bine la teatru nu ştiu cât mă mai înspăimânt de cât de la fel sunt cu aproape-roboţii din faţa mea. E prea subtilă oglinda şi risc să nu mă recunosc.
„Minunata lume nouă” de la Teatrul Excelsior este un spectacol entertaining până la un punct. Te laşi uşor furat de inveţii şi imagini şi eşti atent la detalii în mare măsură. Apoi începi să oboseşti. Pentru că mijloacele se repetă, iar lungimile cresc şi tot cresc. Iar balamalele, pragurile care ar fi trebui să îndoaie trama şi să vireze atenţia în alt punct cam scârţâie. Firele sunt prea la vedere şi convenţia luxată. Iar până la final, când primesc în mod tezist o explicaţie de care nu prea mai era mare nevoie, trece mult prea mult şi mă prind şi singur despre ce e vorba. În lumea nouă în care trăim există multe filme şi seriale cu twist-uri şi ne-am învăţat să ne prindem şi singuri. Aşa că nu mai e niciun wow la final. Rămâne voioşia molipsitoare şi ameninţătoare care îi poate determina pe tinerii spectatori ţintă să caute să aducă şi mai aproape binefacerile acestei lumi în care „o soma de iei, scapi de gânduri şi idei”.
Teatrul Excelsior
„Minunata lumea nouă” după Aldous Huxley
Traducerea și dramatizarea: Catinca Drăgănescu
Distribuția:
Mond – Camelia Pintilie / Oana Predescu
Bernard Marx – Alexandru Popa / Mihai Mitrea
John the Savage – Dan Pughineanu
Helmholtz Watson – Mircea Băluță
Lenina Crowne – Andreea Hristu / Ana Udroiu
Henry Foster – Ovidiu Ușvat
Tomek Chill – Bogdan Nechifor
Fanny Crowne – Dana Marineci / Loredana Cosovanu
Linda – Mihaela Trofimov / Iulia Samson
Regia: Catinca Drăgănescu
Decorul: Andreea Negrilă
Costumele: Elena Gheorghe
Muzica originală: Silent Strike
Mișcarea scenică: Simona Deaconescu
Light design și video: Dan Băsu
Asistent regie: Alina Dumitrache
Print