Prejudecata = cea mai periculoasă armă a secolului XXI

Istanbul+Bucharest+by+Play_588810Teatrul nu „adoarme” niciodată; nici măcar vara. Dacă teatrele de stat și-au închis stagiunile de ceva vreme, în zona teatrului independent lucrurile sunt mai efervescente. Godot Café Teatru, unteatru, În Culise, Teatrul Luni (Green Hours) sunt doar câteva dintre spațiile care găzduiesc (aproape) zilnic spectacole. Propunerile variază și acoperă toate sferele de interes ale publicului. Așa că e imposibil să „îți iei vacanță” de la mersul la teatru! Și dacă cel mai plăcut e să te răcorești în serile de vară la o terasă, cu o băutură rece și un prieten drag alături, de ce să nu optezi pentru un spectacol de teatru în aer liber?!

Însă dincolo de senzația unui concediu permanent, în jurul nostru se întâmplă lucruri grave. Lucruri care ne trezesc la realitate. O realitate care (încă) mai poate fi salvată prin artă.

Ca în serialele pe care le urmărim (vezi Game of Thrones), întâmplările rele ne urmăresc și par să devină tot mai multe, tot mai primejdioase. Zilele ce vin s-au transformat într-o cursă cu obstacole. Nu mai știm cine, când, cum și unde… Ni se părea totul atât de departe, dar ne-am trezit în mijlocul unei confruntări pe cât de periculoase, pe atât de imprevizibile. Poate s-au aliniat planetele greșit sau poate suntem noi, oamenii, de vină. Dacă în urma întâmplărilor nefericite din țară – fără să uităm de cazul Colectiv –, am conștientizat unde greșim și am început să acționăm, în ceea ce privește actele de terorism din plan global, suntem neputincioși. Cel puțin așa credem. Deși greu de admis, suntem în plin „război”. Și cum războiul distruge încetul cu încetul sentimentul uman, trebuie să luptăm pentru el.

Problema egalității dintre oameni a devenit un clișeu. Dar s-ar putea ca tocmai acesta să fie factorul declanșator al incompatibilității la nivel ideologic! Același factor determinant în formarea unei prejudecăți despre cei diferiți de noi. Stă în firea noastră să îi respingem pe cei care nu ne seamănă, iar ignorând acest aspect, devenim insensibili. Milităm pentru tot felul de drepturi și libertăți, dar, în fapt, o astfel de cantitate de putere ne transformă în ființe egoiste. Încercăm să ne dăm mâinile, dar gestul este făcut cu inima strânsă și plină de nesiguranță. Continuăm să nu avem încredere unul în celălalt, deși pretindem că „lucrurile s-au schimbat”, că „lumea a evoluat”, că „suntem mai deschiși și mai permisivi”. Concluzia: indiferent de context, ne naștem cu o serie de prejudecăți pe care le transmitem, fiecare la rândul său, din generație în generație. Chiar dacă încercăm să le ținem sub control, ele cu greu (sau poate niciodată) pot fi extirpate.

Dacă teatrul se face cu oameni și pentru oameni, aici se creează cadrul potrivit unor abordări artistice ale acestor subiecte. Centrul de teatru educațional Replika urmărește să aducă spectatorul față în față cu situații limită. Este și cazul spectacolului „Privind prin piele (Instanbul-București by Play)”. În plină vară, într-o seară de iulie, în spațiul modest, dar intim de pe strada Lânăriei, nr. 93, am văzut o poveste despre strigătul minorităților pentru o viață normală. Textul a fost realizat de Ayşıl Akşehirli și Alexandru Berceanu și se bazează pe o documentare despre problemele sociale și identitare ale romilor din Turcia și din România. Proiectul „Istanbul-București by Play” este realizat în parteneriat de Asociața dramAcum și asociația Koșe, produs de asociația dramAcum printr-o finanțare AFCN și ARCUB în sesiunea de proiecte 2016.

Alexandru Berceanu semnează și regia spectacolului, pe care îl impregnează cu vitalitate. Pe durata reprezentației se resimte impactul interviurilor luate la fața locului – 40 de interviuri cu romi horahai din Babadag (județul Constanța), romi din cartierele Istanbulului, Sulukule, Kuștepe, Balat, romi dom (populație de origine romă din estul Turciei), romi din Hatai, Gaziantep, precum și refugiați dom din Siria. Toate acestea au fost transpuse într-o piesă de teatru regizată în tandem în București și în Istanbul. Energia provine tocmai din mărturiile celor care trăiesc zi de zi ceea ce doar se reprezintă pe scenă. Efectul se dublează.

Scenografia Mariei Crețu le oferă protagoniștilor strictul necesar pentru definirea spațiului de joc. Spectacolul se compune din secvențe filmice, locul schimbându-se de la o scenă la alta. Cu puține obiecte de recuzită și schimbându-se la vedere, actorii reușesc să le delimiteze spațial și temporal. O contribuție semnificativă revine echipei de la Golem Studio, cei care au creat proiecțiile. Însă accentul cade pe ceea ce spun actorii.

Mihaela Drăgan (Leyla) și Alexandru Fifea (Hussein) se depășesc pe ei înșiși. Timp de două ore, ei schimbă roluri și stări ca într-un număr de magie. Deși la început ușor emoționați, s-au lăsat purtați de personaje. Greu de construit, relația dintre protagoniști se conturează treptat, pe măsură ce scenele curg. Raporturile dintre cei doi se modifică permanent, însă povestea pare să capete tot mai mult sens. Trăirile scenice și izbucnirile lor sunt firești. Și-au asumat ceea ce joacă și au un mesaj important de purtat.

Actrița Mihaela Drăgan are 29 de ani, este de origine romă și vorbește despre identitatea ei prin artă. A început patru facultăți, dintre care a terminat două. A jucat la Teatrul de avangardă „Logos”, din București și apoi a început să lupte pentru primul Teatru al Romilor din România. A înființat o trupă de actrițe rome, „Giuvlipen”, pledează pentru cauza feministă și abordează teme precum căsătoriile timpurii dintre romi, evacuările și demolările caselor romilor și sexualitatea femeilor rome.

Alexandru Fifea, actor și dramaturg, a debutat în teatrul social cu spectacolul „Voi n-ați văzut nimic”, premieră ce a avut loc în martie 2015, la Salonul de Proiecte MNAC. Pe parcursul anului 2014 el a cercetat cazul real al uciderii lui Daniel Dumitrache, un parcagiu de 28 de ani, în interiorul secției 10 de poliție din București. În urma studiului contextului și al circumstanțelor care au dus la crima respectivă, a apărut piesa dezbătând mecanismele sociale.

Experiment sau necesitate? Spectacolul „Privind prin piele (Instanbul-București by Play)” apare în programul teatral bucureștean într-o perioadă în care întreaga omenire și-a pierdut identitatea. S-ar putea ca acum să fie momentul potrivit pentru un Restart. Într-un timp al haosului personal, se ivește clipa în care o putem lua de la capăt, în care putem șterge din prejudecăți și ne putem reechilibra. Să luăm exemplul celor afectați de incidente politico-religioase și să medităm puțin asupra a ceea ce ne apropie și ceea ce ne diferențiază unii de ceilalți. Suntem pe muchie de cuțit și nu se știe în mâinile cui stă puterea…

Print

Un Comentariu

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.