Este anul 1943. Hanus Hachenburg are 13 ani și se află în lagărul de concentrare de la Terezin, Cehia. Scrie o piesă de teatru pentru marionete despre un rege care ar vrea să gândească toată lumea ca el. Piesa se numește „On a besoin d’un fantôme” („Avem nevoie de o fantomă”) și s-a rătăcit în vâltoarea istoriei. Dar nu pentru totdeauna. Ci doar pentru mai bine de șaizeci de ani, până când a fost descoperită de o studentă de la Strasbourg.
La șaizeci și unu de ani de la moartea băiețelului, tânăra a făcut descoperirea vieții, anunța recent cotidianul francez „Le Figaro”. În 1943, textul scris de unul dintre cei 15 000 de copii evrei prizonieri în lagărul de concentrare a apărut în „Vedem”, o revistă clandestină realizată de un grup din care făceau parte micuții condamnați.
Piesa a fost publicată acum la Editura Rodéo d’âme într-un volum prefațat de George Brady, care a scăpat din lagărul nazist de la Terezin, unde fusese deportat împreună cu Hanus Hachenburg, ucis cândva în 1944 la Auschwitz–Birkenau. Cartea cuprinde documente în facsimil, desene din ghetou și câteva poezii scrise de adolescentul care avea, în 1943, 13 ani.
Extraordinara recuperare istorică i se datorează lui Claire Audhuy. În 2009, aceasta lucra la o teză despre teatrul în lagărele naziste și cerea informații despre piesa rătăcită de la asociațiile de deportați, fără a primi, multă vreme, niciun răspuns. Până într-o zi, când a sunat telefonul și vocea fragilă a unei supraviețuitoare în vârstă, aflate la momentul respectiv la Praga, a anunțat-o că în 1943 a asistat în lagărul de la Terezin la un spectacol de teatru după „On a besoin d’un fantôme”.
Claire Audhuy, astăzi doctor în studii teatrale al Universității din Strasbourg, și-a continuat căutarea, iar descoperirea a venit: cercetătoarea a găsit piesa din întâmplare în arhivele memorialului de la Terezin. „Venisem să caut în arhivă fără să știu cu adevărat peste ce o să dau. Răsfoiam revista ˂Vedem˃, publicație clandestină a copiilor din lagăr. Nu credeam că sunt pe drumul cel bun. Voiam să caut o piesă și mă uitam la manuscrisul unui jurnal clandestin care nu prea avea legătură. Și, din întâmplare, în cele vreo sută de pagini din ˂Vedem˃ am găsit ˂On a besoin d’un fantôme˃. A fost o mare surpriză și o întâmplare. În mod normal, n-aș fi găsit-o niciodată”, a povestit Claire Audhuy pentru „Le Figaro”.
Povestea regelui tiran
Piesa a fost pusă în scenă pentru prima dată în anul 2001 de australianul Garry Friendmann, dar publicată abia acum. Cât despre micul ei autor, el a murit cândva, în 1944, la Auschwitz, și nimeni n-a mai știu nimic de el. Singura urmă a trecerii lui prin lume, în afară de textul editat acum, este o plăcuță memorială de la Praga, amplasată în fața orfelinatului de unde copilul a fost deportat în lagăr.
În „On a besoin d’un fantôme” imaginația dezlănțuită a copilului spune povestea lui Ier Analfabetul, un rege care-și dorește ca absolut toată lumea să-i împărtășească toate părerile. Ca să-și sperie supușii, hotărăște să născocească o fantomă a Statului. Cârnații Brutali, garda de corp a monarhului tiran, trebuie să strângă oasele tuturor locuitorilor din regat care au trecut de șaizeci de ani și să facă din ele fantoma… Cam așa pună povestea, pentru ca, în cele din urmă, Moartea să nu mai fie înspăimântătoare.
Umor de neînțeles pentru elevii de azi
Claire Audhuy a creat un proiect ce prevedere prezentarea piesei în școlile de la Geneva. Peste o sută de elevi de 13-14 ani au făcut spectacole, cu sprijinul unor creatori de teatru profesioniști.
„Textul e destul de complicat. Are mult umor negru și mai ales o mulțime de referiri istorice. Dacă pentru Hanus și camarazii lui era foarte clară în anul 1943, pentru copiii de azi nu e tocmai ușor de abordat. A trebuit să le explicăm contextul. La început au fost tulburați și n-au înțeles unele lucruri. Și erau foarte speriați. Nu și-au imaginat nicio clipă că poate fi un text amuzant”, a explicat autoarea descoperirii, citată de sursa menționată.
Print