„Footlights”, prima şi ultima carte aşternută pe hârtie de acest geniu care n-a fost la şcoală decât vreo şase luni din viaţa lui, cum spunea biograful său, s-a tipărit pentru prima dată la începutul anului 2014, când Londra a sărbătorit o sută de ani de la naşterea celebrului personaj Charlot.
Micul roman din care îi zâmbeşte cititorului un Calvero alcoolic şi trist a zăcut în arhiva Charlie Chaplin nu pentru că ar fi fost uitat sau s-ar fi rătăcit, ci din cauza reticenţelor familiei de a face public un document care n-a fost destinat publicului: „Familia s-a gândit că aşa îl protejează, dar în cele din urmă s-a lăsat convinsă că e bine să se publice romanul. El nu l-a scris ca să-l publice. A fost ceva intim… ceva numai pentru el”, a explicat David Robinson, biograful actorului, la lansarea din capitala Marii Britanii, adăugând că singura scriere de ficţiune a lui Charlie Chaplin a fost cel mai probabil inspirată de întâlnirea cu legendarul dansator rus Vaslav Nijinsky, petrecută cu decenii în urmă, în 1916.
Scris în 1948, romanul, în sfârşit, după 60 de ani, accesibil cititorilor, este un fel de introducere în lumea din „Luminile rampei” („Limelight”, 1952) şi a fost redescoperit recent în arhivele Cinematecii din Bologna (Cineteca di Bologna), unde se află şi fondul Charlie Chaplin. Instituţia din Italia s-a dedicat acestui gest recuperator şi a publicat cartea, în lipsa unei edituri britanice sau americane interesate s-o tipărească.
În „Footlights” domină tristeţea clownului care salvează de la moarte o balerină, tonul nostalgic, descrierile dintr-o Londră dickensiană. Cartea a precedat „Luminile rampei”, ultimul film pe care Chaplin l-a făcut în America, înainte de a fi interzis din cauza aşa-ziselor simpatii comuniste. „E un roman cu umbre. E povestea unui actor care şi-a pierdut publicul, scrisă de un actor care la momentul respectiv îşi pierduse publicul, pe care gazetarii din epocă îl numeau fostul actor şi fostul cineast de succes. Cartea insistă pe relaţia dintre artist şi public şi pe
sensul artei”, a explicat Cecilia Cenciarelli, unul dintre coordonatorii Proiectului Chaplin de la Cineteca di Bologna. O carte născută din suferinţa histrionului căzut în dizgraţie, după ce treizeci de ani fusese răsfăţatul a milioane de spectatori, şi din frământările şi îndoielile unui copil îmbătrânit într-o epocă nebună, un copil care a pus printre rânduri cenuşia atmosferă din Londra, oraşul copilăriei.
Tradus la prima mână, un fragment dintr-un monolog din „Footlights” ar suna cam aşa: „Ştiu că am haz. Dar managerii cred că sunt terminat, că sunt un… fost. Doamne! Ce minunat ar fi să-i fac să-şi retragă cuvintele! Uite de ce urăsc bătrâneţea – pentru că te alegi cu dispreţul şi indiferenţea lor. Ei cred că sunt inutil… Iată de ce ar fi minunat să-mi fac revenirea… Una senzaţională! Să-i fac să moară de râs… să le aud hohotele urcând tot mai sus… să aduc valuri de râs care să te ridice în picioare… ce întăritor! Ai vrea să râzi cu ei, dar te abţii şi râzi înăuntrul tău… Doamne, nimic nu se compară cu asta! Oricât i-aş urî pe ticăloşii ăia… tot îmi place să-i aud râzând!”
Print