Se apropie cea de-a XXIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, care, în acest an, după două ediții petrecute în deplasare, se întoarce la București, pe 25 mai, în Sala Mare a Teatrului Național, de curând redeschisă publicului. E pentru prima dată când UNITER pune și bilete în vânzare pentru acest spectacol al Galei, propunându-și, evident, o deschidere către publicul larg. Propunându-și să scoată acest eveniment din zona relativ de nișă în care, în ciuda transmisiunii în direct la TVR, până târziu în noapte, se află de câțiva ani. Propunându-și, desigur, ca, în acest fel, să dea o valoare mai mare acestor premii în ochii publicului larg. În acest scop a fost, cu siguranță gândit și programul de pe noul site UNITER, unde același public își poate vota spectacolele sau artiștii preferați, și unde, în cadrul unor filmulețe de câteva minute personalități din lumea culturală își susțin favoriții.
Ideea e, în principiu, bine-venită, pentru că Premiile UNITER aveau și încă au nevoie de un refresh. Au nevoie să capete un impact mai mare în rândul spectatorilor, tocmai pentru că sunt mai tot timpul atacate și controversate și tocmai pentru că adesea spectatorii nu se regăsesc în ele (dar asta e valabil, nu-i așa?, pentru cele mai multe dintre premii). Și pentru că au devenit cumva de circuit închis. Lumea din zona teatrului de obicei le hulește, dar ține cont de ele chiar fără voie (ceea ce le transformă într-un punct de referință), iar pentru cei din afara teatrului nu prea contează. Sunt prea puțini cei care merg la un spectacol pentru că a luat un premiu sau pentru că a fost nominalizat. Și chiar mai puțini cei care își pot permite cu adevărat o opinie în privința premiilor sau a nominalizărilor. Pentru că premiile din teatru, spre deosebire de cele din lumea filmului sau a cărților, necesită deplasare la fața locului și trăirea unei experiențe pe viu. Și, desigur, comparația…
Votul publicului propus în acest an de UNITER e o inițiativă cu dus și întors și la fel este și ideea ca fiecare dintre artiști și spectacole să fie susținute de un actor, un regizor, un critic… Sigur că e foarte frumos ca spectatorii să-și poată susține favoriții la premii. Miza crește, intră și ei în joc. Doar că la final, după acordarea premiilor de către juriul final, atunci când cel mai probabil vor exista discrepanțe între votul publicului și votul celor cinci membri ai juriului, inevitabil se va vorbi despre faptul că gustul publicului nu e luat în seamă. Sau, cine știe, poate de data asta gustul publicului va influența gustul juriului… Numai că, cine va avea curiozitatea de a vedea rezultatele votului de până acum va rămâne surprins de evidentul dezechilibru din cazul unora dintre cei votați, dezechilibru între expunerea spectacolului respectiv și numărul votanților, ceea ce face destul de limpede faptul că s-au mobilizat câteva grupuri de interes. Iar asta nu e rău, numai că, la adăpostul „sufragiului universal”, se va ascunde doar o perspectivă limitată și o oglindă ținută în față doar dintr-o parte. Sau, mai concret, o doză mare de subiectivitate disimultă bine sub masca obiectivității.
În ce privește susținerea publică a unor artiști cunoscuți, aici povestea e și mai delicată, tocmai pentru că artiștii sunt suflete delicate… Chiar dacă, în principiu, faptul că un actor, un critic sau un regizor care-și manifestă public susținerea pentru unul dintre cei trei nominalizați, motivând-o mai mult sau mai puțin obiectiv, nu înseamnă decât un joc, asta va aduce cu sine destule semne de întrebare. Și o importantă punere în discuție a relevanței și scopului unui astfel de demers.