Aproape o sută de tineri actori au urcat pe scena de la Sala Mică a Teatrului Național din București în perioada 20-23 iulie. Aproximativ cincizeci, șaizeci de tineri intră în fiecare an la secția de Arta Actorului din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, ca să nu mai vorbim de numărul total din întreaga țară. Statistic vorbind, la preselecțiile pentru Gala Hop s-au înscris puțini concurenți în comparație cu numărul de absolvenți din fiecare an… Practic, și mai puțini și-au meritat locul pe scenă și aceasta, cu siguranță, nu din vina lor. Toleranța poate naște excese de speranțe care nu vor mai putea fi șterse niciodată cu buretele, vise care nu se vor împlini, cel puțin nu pe drumul acesta. Pentru că pe lângă cei care abia au terminat studiile și vor să-și încerce talentul, norocul și aptitudinile dobândite, pe lângă cei care nu vor să rateze ultima șansă și abia acum au prins curaj, pe lângă toți aceștia, există și o categorie de tineri care încearcă constant, an de an, acolo unde se ivește ocazia, pe principiul american, luptă până când visul tău devine realitate sau până când nu mai poți. Gala Hop este încă o dovadă (dacă mai aveam nevoie de dovezi) a sistemului teatral defectuos, a suprasaturării cu actori, a toleranței excesive la admitere în facultățile cu profil vocațional și a numărului infim de tineri actori angajați în teatre. Gala Hop reflectă realitatea tinerilor, nevoile și frustrările lor, precum și răul nebănuit pe care îl pot face anumiți profesori atunci când, din varii motive, nu pot spune „nu” și, fără să-și dea seama, creează o plasă de iluzii rezistentă la toate respingerile care vor urma.
Ce este un sistem de valori, de ce avem nevoie de el și cine ne ajută să-l construim? De cele mai multe ori nu știm din ce se compune un sistem de valori; sună frumos, moral, necesar, suntem absolut convinși că este indispensabil, dar ne lipsește cu desăvârșire. Nu poți să recunoști că nu-l deții pentru că altfel riști să fii arătat cu degetul și delapidat în public. Preselecțiile de la Gala Hop au fost în primul rând un test de sinceritate pentru concurenți, pentru puținii spectatori, pentru juriu. Nu e ușor să recunoști că nu te-ai pregătit sau că nu știi ce trebuie să faci, că nu știi cum să-ți pui talentul în valoare, la fel cum nu e ușor să fii pus în fața unor tineri care caută cu timiditate confirmări, sfaturi sau, mai greu, ceea ce nu au primit în cei trei ani de studii. „Nu știu”, două cuvinte care nu se rostesc, care se ascund pe sub priviri și zâmbete, care trebuie să rămână secrete. „Nu contează că nu știi, zâmbește și fă ce-ai învățat!” – această abordare nu a mai funcționat în cazul juriului format din Mihai Constantin, Lia Bugnar, Bobi Pricop, Ada Milea și Andrea Gavriliu. Toți au cerut structură în momentul creat, atenție pentru detalii, emoție, prezență scenică, mijloace de exprimare artistică bine stăpânite, imaginație, curaj și sinceritate față de munca depusă. „În cât timp ți-ai pregătit momentul pe care tocmai l-am văzut?” Răspuns: „Aseară.” Se spune despre noi că suntem o generație de superficiali, mereu pe fugă, mereu pe facebook, că suntem așa-zisa „generație grăbită”. Dar cu acel sistem de valori cum rămâne? Ar trebui să-l comandăm înainte de a ne naște, înainte de a intra la facultate, înainte de a primi primul loc de muncă? Sau ar trebui să-l construim împreună? Atitudinea juriului din cele trei zile a demonstrat că puține lucruri se fac de unul singur și că agresivitatea și aroganța nu sunt rodnice în sufletul nimănui. În schimb blândețea, înțelegerea și empatia pot sparge ziduri de timiditate, pot scoate măști irelevante până când începi să tremuri, să plângi și să spui „nu știu” cu ușurare, fără să te simți vinovat. Sinceritatea față de tine însuți și față de cel din fața ta care îți evaluează munca, iată prima cărămidă dintr-un posibil sistem de valori. Sinceritatea fără sentințe, fără ghilotină, fără umilințe, fără a leza, iată a doua lecție.
„Liniște, încredere, energie pozitivă” – acestea sunt cuvintele prin care concurenții au descris atmosfera de la preselecția Galei Hop, fie că au mers mai departe, fie că nu. Juriul a reușit să creeze o adevărată stare de bine chiar dacă realitatea de pe scenă, de cele mai multe ori, era cruntă. Adevărul e că din cei aproape o sută de înscriși, doar 19 au trecut „testul Shakespeare” și doar trei echipe au fost selecționate la secțiunea de grup. Talentul, munca și dăruirea aproape că încap pe degetele de la două mâini. Uluitor este cum au reușit membrii juriului împreună cu directorul galei, Miklós Bács, să trateze cu diplomație și candoare un fenomen care se acutizează în fiecare an, cel al tinerilor actori (și nu numai) care nu sunt angajați, dar care, de multe ori, au fost și greșit direcționați.
Despre cei care merg mai departe s-au scris deja cuvinte de laudă și fiecare în parte își merită locul și șansa. Dar poveștile frumoase au fost create laolaltă, chiar și atunci când răspunsul final a fost nu. Atmosfera de la preselecția Galei Hop poate fi rezumată într-o singură anecdotă simplă care începe cu o concurentă care se așază pe scaun, în fața juriului și își pune singură verdictul – „știu, știu, am sfeclit-o rău de tot”. Mihai Constantin zâmbește, e blând și calm și îi spune cu duioșie: „Dar de ce spui asta? Mie mi-a plăcut.” Adevărul e că nu știm, dar începem să învățăm.
Print
Doamne, cata nevoie avem de reflectie! Multumesc, Oana Bogzaru! Multumesc Monica Andronescu!
Cu generozitate critica revista Yorick ofera in fiecare saptamana puncte importante de reflectie asupra evolutiei sau uneori ai regresului scenei teatrale in Romania.Un adevarat Vademecum teatral care ar trebui citit nu numai de pasionatii de teatru dar si de profesionistii sai.Iata cum in aceasta saptamana se ofera un puzzle interesant de articole care evidentiaza aspecte ale preselectiei Galei HOP si care lasa multe puncte interogative.
Am sa incep cu curiozitatea de vedea ca printre candidatii selectionati pentru finala se afla absolventi a doar doua institutii de arte teatrale si cinematografice din Romania:Bucuresti si Cluj.De ce?Exista doar doua institutii care se propun in concurs sau numai aceste institutii ofera pregatirea necesara adecvata ?
In alt articol presedintele editiei acestui an prof.Miklos Bacs ofera fara indoiala un decalog -indemn pentru tinerii absolventi bazat pe experienta personala, si menit a intelege ca vocatia de actor este daruire totala plina de sacrificii si de cautare interioara dar……Si aici ma opresc la punctul 5 al acestui decalog, care ma poarta la ultimul articol dedicat acestei Gale, si care ma face sa nu inteleg de ce teoretic harul artistic este atat de bine inteles ,iar statisticile spun ca numarul absolventilor la teatru este mult prea mare in comparatie cu ceea ce reprezinta talentul adevarat ,ca sa numai vorbim de posibilitatea de introducere a acestor absolventi pe scenele marilor teatre.Cand vorbim despre har ,acesta este o conditie care ar trebui valutata in faza de preselectie la intrarea in institut din partea comisiei de valutare .Astazi sunt 100 de absolventi la teatru in fiecare an ,odata erau la Bucuresti sectia de actorie 7 cel mult, care terminau in 5 ani institutul ,iar acesti actori sunt si astazi ca pietrele pretioase pe scena ,pentru ca exprima o calitate si o pregatire fara egal.
Daca sunt atat de evidente tuturor membrilor comisiei Galei Hop modificarile si propunerile pentru o noua reforma in acest domeniu, cine va impiedica sa va stringeti ideile si calitatea profesionalitatii Dvs si sa nu inaintati la persoanele de competenta schimbari radicale in acest sens?
Vreau sa conclud cu un gand pe care Maestrul Radu Beligan l-a exprimat pe parcusul carierei sale si in perioade chiar dure si negre:Democratia nu este o simpla tehnica electorala.Este alegerea pasionata a unui sistem de valori care ne ingaduie sa traim cu fruntea sus.
Si daca cu Maestrul Radu Beligan am putut sa stam cel putin din punct de vedere cultural cu fruntea sus mereu, aveti curaj si cereti schimbari in cultura.Clujul observ ca poate fi numai un exemplu,colaborati si schimbati sistemul.
O singura intrebare, un juriu si o circumstanta contesta talentul, munca si daruirea? In rest, in mare masura, sunt de acord.
Am mai spus-o, si chiar am si scris despre invatamantul teatral romanesc. Nu, nu este toleranța excesivea la admitere în facultățile cu profil vocațional, este afacere oneroasa a celor care fac pe profesorii. Adica, pentru a putea forma o clasa de actorie e nevoie de un minim numar de studenti si atunci faci din rahat bici. Aud ca au existat la admitere mai putin candidati decat locurile ce trebuiau ocupate, si atunci de ce ne miram ca multi dintre absolventi n-au nimic comun cu meseria pentru care s-au pregatit? S-a ajuns ca la admiterea in facultate sa fie admisi tineri cu deficiente grave corporale!!!. Mai mult, cei alesi sa conduca, sa predea meseria de actor, au ajuns “doctori” fara sa se fi urcat vreodata pe scena! Ca sa nu vorbim ca doctoratul lor nu este in actorie, ci ,mai degraba, in filologie!