Dragii bufonului, oare ați băgat de seamă că a venit primăvara, ori v-ați luat cu felurite daravele, cu nominalizările la Premiile UNITER, de exemplu, și-ați uitat să mirosiți florile? De ce să le mirosiți, că nu folosește la nimic!
Știe Yorick că mulți dintre voi sunt suparați-foc pe artiștii aleși de juriul de anul ăsta. Și voi aveți principii, vorba aceea, strigați pe toate găurile, pe tot Facebookul, după obiectivitate, cuprinși de febra dreptății sau mai bine zis de febra nedreptății. Căci orice selecție în care nu sunt și Domniile Voastre e nedreaptă din capul locului, nu? Mie nu mi-e pe plac mult din fățarnicul boem Andrei Pleșu, dar știu că a zis-o cu principiile: „Principiul e bun în măsura în care este o rampă bună de lansare a vieții tale și a judecăților tale. Dacă ai principii, dacă crezi în funcție de ele, nu mai ai nevoie să gândești, nu mai ai nevoie să ai inițiative, e suficient să le aplici. Ai 5, 8, 20 de principii și le execuți! Principiile gândite în felul ăsta, ca niște reguli de fier care trebuie aplicate clipă de clipă, îi iau libertatea omului de a se mișca nuanțat.“
Și, slavă Domnului, artiștii și critici românii n-au 5, 8, 20 de principii, ci sute de principii! Așa că nu mai au nevoie nici pic să gândească. Și fiecare dă-i și luptă prin gazete, pe bloguri și pe Facebook, acest radioșanț dintr-un mileniu ce clamează curajul pentru că l-a pierdut. Iar respectul e o chestiune îmbătrânită, care trage să moară. Intelectualul român pare să creadă că dacă ești respectuos nu poți spune adevărul. Și se zbate aprig în capcana asta în care a picat de decenii și nu izbutește să scape.
Sfadă mare ca o furtună într-un pahar cu apă ce a izbucnit din pricina pișicherelor de nominalizări la UNITER. Criticii care au comentat în „Adevărul“ o țin gaia mațu’ că independenții sunt ocoliți (nu s-or fi plictisit de refrenul ăsta care s-a cam învechit?), un critic din juriu nu se poate stăpâni și dă replica pe blogul afiliat la același jurnal (riscând să i se spună că, vezi Doamne, cine se scuză de acuză), își arată nu tocmai frumușel disprețul față de opiniunea „criticițelor“ și așterne cu mânie ce știe despre trecutul și prezentul lor invizibil celorlalți. Un dialog din monologuri, dacă mi-e îngăduită această exprimare, un dialog ce pâlpâie chinuit, ținut în viață de umori, neirigat de o materie cenușie păstrată, pare-se, pentru alte cauze. În România dezbaterea înseamnă ciondăneală și schimb de jigniri, veșnic strâmbat din nas și etern dat al ochilor peste cap, toți se ceartă cu toți de parcă ar fi în Turnul Babel și ar vorbi fiecare pe limba lui.
Și chiar sunteți în Turnul Babel, dragii bufonului. De parcă n-ar fi de ajuns, v-ați trezit cu o cutie a Pandorei și, apucați de streche, mânați de patima pentru recunoaștere, nu de dragostea de Thalia, v-ați apucat s-o deschideți și toate relele au tâșnit din ea. Ați trântit capacul iute și n-ați băgat de seamă, tocmai ca în legendă, că pe fundul cutiei stă ascunsă Speranța.
Așa că fiecare s-a apucat să-și spună monologul, cu toate ofurile vechi și noi, mai ales vechi. Independenții strigă sus și tare că la spectacolele lor nu vin criticii (dacă ar veni, ar fi nominalizate claie peste grămadă, deși sunt altă mâncare de pește și miroase de la o poștă), criticii țipă și ei, din principiu, că teatrul independent nu e luat în seamă (cu toate că a luat ceva premii UNITER de-a lungul timpului), fără să fi văzut tot ce s-a făcut în teatru în perioada jurizată, alții (http://www.bewhere.ro/editoriale/nominalizarile-uniter-si-criza-dezbaterii-4751/) bagă de seamă ce bine e că onoratul juriu s-a deschis spre teatrul coregrafic și că independenții sunt frați cu fățărnicia când e în joc ce fac ei, iar altora nu le miroase a bine compararea merelor cu perele (http://www.evz.ro/detalii/stiri/1026844.html).
Pârdalnică e vanitatea omului, această trestie cugetătoare care mai uită să cugete și nici nu se lasă modelată de mediul pluralist! Pârdalnic mai e criticul cu principii, vorba lui Pleșu. Și când se simte cu musca pe căciulă se pierde în explicații. Deh, fiecare cu defectele lui.
Când aude de UNITER, și artistul, și criticul strâmbă din nas. Însă arde de nerăbdare să audă nominalizările la premii și abia așteaptă să-și dea cu părerea. Asta, până când e și el pe listă. Atunci brusc i se pare nepoliticos, pasămite, să refuze statueta râvnită în taină. Cât despre critic, el, desigur, ar fi ales altfel, dacă ar fi fost în juriu. Infernul sunt ceilalți, zicea stângistul Sartre, atât de citat, aud, în veacul XX. Parol! Și, azvârlit în infern, nici n-a văzut că ultimul rău din cutia Pandorei e speranța. Așa că a trântit repede capacul ca s-o sufoce pe vecie. Nu-i nimic, istoria se va repeta la anul. Nu lăsați orice speranță, ca osândiții ce intră în Infernul lui Dante. Nu, poate la anul nu mai trântiți capacul și scoateți speranța la lumină, ca să facem ceva cu ea.
Print
Of. Cea mai stupidă şi plictisitoare treabă pe marginea nominalizărilor uniter este să te minunezi că “premiile stîrnesc dispute şi discuţii”, să-i priveşti cu doctă superioritate pe cei ce-şi dau cu părerea, în timp ce tu însuţi îţi dai cu părerea, pretinzînd că ilustra ta aflare în treabă ar fi singura care s-ar situa deasuprea unui mult zgomot pentru nimic. Păi ce faci tu acuma, dragă zorick, pe pagina ta de propagandă, este tot un fel de dă-i şi luptă, mai ales un dă-i şi luptă împotriva independenţilor, pe care îi jigneşti la grămadă spunînd despre ei că sunt o mîncare de peşte mirositoare de la o poştă, şi spui asta după ce ai mimat ipocrit amărăciunea, că în “România dezbaterea înseamnă ciondăneală și schimb de jigniri”. Hei, stai puţin, la capitolul jigniri, pînă mai ieri, ai fost pe primul loc, bătrîne zorick, prin rubrica ta critica criticii, unde de cîteva ori ţi-ai dat poalele peste cap şi ţi-ai arătat, te citez, “nu tocmai frumușel disprețul față de opiniunea „criticițelor“ *. Acuma ai fost detronat de pe primul loc în campionatul jignirilor de un critic care, culmea ironiei, foloseşte un limbaj asemănător cu acela prin care te-ai răfuit tu cu nişte “criticiţe”, chiar la rubrica asta, unde acuma ne dai lecţii despre morală şi prinţipuri. Asemănător mai este şi dispreţul vostru, al tău, zorick, şi al juratului uniter care încalcă toate regulile unui dialog, stupidul vostru dispreţ faţă de cei ce comentează fără rost pe marginea nominalizărilor uniter. Poate că sunt fără rost comentariile, dar întreb : dacă ar fi fost o TĂCERE DEPLINĂ, eventual aplauze furtunoase la anunţarea nominalizărilor, tăcerea şi aplauzele furtunoase ar fi folosit ele teatrului rom\nesc?! nu la fel se întîmplă, în toate lumile artistice europene şi de pe alte continente, la anunţarea unor premii, fie ele literare, teatrale sau cinematografice? adică comentariile astea de pe toate canalele de comunicare nu sunt ele absolut fireşti şi extrem de utile pt autoritatea care acordă premiile, pt că îi oferă posibilitatea de a vedea cît de aproape sau cît de departe sunt evaluările/ierarhiile sale valorice de aşteptările şi criteriile/gusturile oamenilor de teatru şi ale spectatorilor? Şi în ce altă lume teatrală, decît cea românească, un membru al juriului reacţionează ca pe maidan la comentariile cît se poate de fireşti ale unor oameni de teatru? nici una din autoarele beştelite de juratul în cauză nu a formulat ceva jignitor în comentariile lor pe marginea nominalizărilor. Şi dacă eu, spectatorul, văd un spectacol prăfuit, de secol 19, cine îmi poate contesta mie dreptul să întreb de ce este premiat praful ăla care a înghiţit mulţi bani, în dauna unor oferte teatrale mai proaspete/curajoase, mai profunde şi mai aproape de nevoile de comunicare ale timpului în care trăiesc? Poate eu greşesc, dar nu are juratul datoria de a răspunde mirării mele, cu argumente şi ceva inspiraţie? că de asta a fost desemnat jurat pe bani publici, s-a presupus că este un model de judecată limpede/dreaptă şi inspirată.
Mama, dar multa ura mai ai pe tine, dilematicule. Nu stii sa citesti? sau vezi numai ce vrei sa vezi? Oricum esti simpatic foc!