FOTO ADRIANA GRAND
Revista Yorick vă propune o rubrică realizată de scenografa Adriana Grand, care ne oferă în fiecare săptămână o imagine din spectacolul străzii și nu numai.
Primul ciclu intitulat „Costume pentru teatrul străzii” continuă cu „Printre zăpezile de altădată…”.
Cu acest prilej, va invităm la un concurs inedit. Scrieți un comentariu în care imaginați o scurtă poveste pornind de la imaginile pe care vi le propunem (și trimiteți-o la adresa monica.andronescu@nemira.ro), iar cea mai frumoasă dintre ele va fi premiată la sfârșitul fiecărei luni cu o carte din colecția Yorick a Editurii Nemira. Patru fotografii pe lună, patru povești… o carte!
Print
Poveste de dragoste inedita intr-un bogat si cosmopolit Sankt Peterburg (N.V.Gogol Tribute)
La inceput de Decembrie ,de dimineata,ma aflu intamplator pe o straduta in cartierul Kalininskij la nord de Sankt Peterburg.Iarna cumplita cu ger nordic si zapezi inalte,temperatura rigida care te inteapa la nas , iti ingheata fruntea si iti lacrimeaza neindurator ochii.Ma uit la trecatorii grabiti ai strazii si ceea ce imi doresc este sa intru cat mai repede intr-un local ca sa ma pot dezgheta si sa pot servi un ceai negru dres cu rom si sa mananc o felie de paine tot neagra, cu unt.Un deliciu sublimin si o sfidare al frigului neiertator.Intru in local,toate mesele sunt ocupate si numai intr-un colt uitat vad o persoana singura, apatica, asezata la o masa.Ma apropii si il recunosc pe un cunoscut de al meu :Akaki Akakievici.Si el ma recunoaste si ma invita sa iau loc cu Dansul la aceeasi masa daca imi face placere.Akaki, din cate imi amintesc era un functionar intr-o tipografie,functia sa era de a copia documente si scrisori de mana, pentru ca avea o caligrafie ingrijita si multa meticulozitate in tot ceea ce facea. Obsedat de munca facuta cu sarguinta maniacala ,nu simtea dupa servici nevoia a niciunei distractii, se ducea acasa sa se culce si se intreba zamband la gandul:”oare ce documente avea sa-i trimita Dumnezeu a doua zi ca sa copieze?”Asta facea de multi ani,iar pentru ca salariul era de mizerie cu 400 de ruble pe luna, nu putea sa isi permita mare lucru.Era intradevar foarte faimos pentru mantaua zdentuita ,plina de gauri,petecita cu bucati de stofa cusute mai peste tot, dar de care era nedespartit si pentru care isi crease o adevarata pasiune.Nu vroia si nu isi permitea sa o schimbe pentru nimic in lume,facea parte integranta din existenta sa, pentru a lupta in fiecare an cu ” dusmanul” aprig :iarna.De aceea toti cei cunoscuti il luau peste picior, iar la servici colegii il batjocurau mereu si il ignorau ,ba chiar il considerau un om care valoreaza putin.El le raspundea mereu :”Dar de ce ma necajiti,lasati-ma in pace!Este mantaua mea!”
In timp ce ne sorbim din ceaiul fierbinte ,Akaki imi povesteste ca este indurerat pentru ca a trebuit sa se abata de la principiile sale si pentru ca mantaua sa nu se mai putea carpi ,a trebuit sa se adreseze la botega de alaturi, lui Petrovici –croitor si care ii drege mereu mantaua cea veche.Akaki stie bine ca daca Petrovici ai norocul sa il gasesti treaz iti cere o avere pe o manta noua, iar el nu si-o permite.Si asa este ,imi spune ca Petrovici l-a trimis imediat la diavol cand l-a vazut iar cu mantaua putreda si destramata si –a cerut 200 de ruble pentru a coase una noua.
Acum, nauc si indecis in a lua aceasta hotarire ,stie ca trebuie sa faca multe sacrificii ,dar cum sa renunte la mantaua sa,parca s-a nascut cu ea???Eu ma uit la Akaki ,il vad cat sufera ,stiu ca nimeni nu este desavarsit in aceasta viata dar ca sa iubesti cu atata pasiune o manta mi se pare de neconceput!
Este oare adevarat ca nu haina trebuie sa il faca pe om intr-o societate in care absurdul si fantazia sunt ca frate si sora????
“Toti,mai mult sau mai putin,pornim in lume de sub mantaua lui Gogol”spune in mod intelept Dostoievski ,fundamental este sa ne dam seama de asta si sa continuam sa credem in ceva,nu conteaza in ce!