Începutul celei de-a cincea ediţii (aniversare) a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă” îşi găseşte organizatorul – Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” – fără sediu. În astfel de cazuri, prima tentaţie psihologic-românească e citarea zicalei „tot răul spre bine”, chiar dacă lucrurile au luat-o complet razna. În cazul de faţă, însă, tentaţia se susţine, căci lucrurile se aşază frumos. Noul sediu fi-va gata în vara viitoare, turneul naţional al teatrului a debutat cu bine şi continuă, iar ediţia aniversară a festivalului nu arată deloc rău în cifre: 11 zile, peste 70 de evenimente organizate de o echipă de peste 100 de oameni, în varii locaţii din Bucureşti. (Ocazie cu care remarcăm încă o dată lipsa sălilor de spectacol dedicate teatrului muzical – mai mult sau mai puţin liric…) Fără să fiu neapărat un adept al „raportărilor cantitative” pentru manifestările artistice, meritorii devin cele în care cifrele susţin şi calitatea. Ori asta încearcă şi, iată, de cinci ani chiar reuşesc încrezătorii producători ai „vieţii celei frumoase”.
Într-o Uniune Europeană bulversată de probleme economice, Gala Internaţională de Musical şi Operetă a deschis cu eleganţă festivalul bucureştean, reunind artişti din Austria, Ungaria, Bulgaria şi, fireşte, România. E drept că iniţial erau programate două evenimente separate – unul dedicat operetei „clasice”, celălalt – musicalului „modern”, dar, din cauza dificultăţilor financiare de ultim moment (ce nu ţin cont de titluri optimiste), au fost comasate într-unul singur, ce a avut loc pe 8 noiembrie, la Teatrul Odeon. Dacă anul trecut remarcam curajul de „a mări la scară” al managerului şi regizorului Răzvan Ioan Dincă şi de a muta (cu succes) gala – din sala de 500 sute de locuri a fostului sediu TNO – la Sala Palatului de 4.500 de locuri, anul acesta lucrurile au stat invers. De nevoie, scara a fost iar redusă, dar spectacolul parcă s-a legat mai bine, într-un mediu şi un spaţiu mai familiare artiştilor şi publicului, aducând cu vechea Operetă de pe Splai.
Valsul Imperial al lui Strauss a deschis seara, în interpretarea orchestrei conduse de un mai vechi şi îndrăgit colaborator al instituţiei, dirijorul maghiar István Silló. Pe fundalul conacului Manderley, solişti, corişti şi balerini s-au perindat în momente din „anii de aur” ai operetelor lui Johann Strauss, Franz Lehár sau Emmerich Kálmán. I-am regăsit pe toţi, împreună, la finalul primei părţi a spectacolului, în celebra arie din „Liliacul”: „Fraţi să fim, fraţi să fim, fraţi şi surori…” de la Viena la Bucureşti, de la Budapesta la Sofia. Fără mijloace vizuale ostentative, gala operetei a lăsat muzica şi vocile pe primul plan.
În partea a doua, scena s-a însufleţit şi prin dans, în scene de ansamblu din „Romeo şi Julieta” sau „Cabaret”, producţii ale Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, care, alături de „Rebecca”, au reprezentat cu onoare oferta locală de musical a ultimilor ani. Lor li s-au adăugat momente noi din „Fantoma de la Operă”, „Mizerabilii” şi „Notre-Dame de Paris”, „Elisabeth” şi „Rudolf”, precum şi fragmente în premieră din primul musical modern românesc „Apocalipsa iubirii” de Ernest Fazekas. „Mai avem un minut sau poate mai mult dintr-o mică speranţă / Ar fi păcat s-o pierdem atât de uşor…” – spun (premonitoriu parcă) versurile acestuia, în finalul unei gale emoţionante pentru public şi artişti deopotrivă. Căci pare, într-adevăr, nefiresc şi nedrept să cadă cortina peste anii de muncă şi rezultatele vizibile ale unei echipe din ce în ce mai funcţionale. De aceea, îndemnul „Nu renunţa” (regăsit printre replicile îndrăgostiţilor puşi faţă în faţă cu apocalipsa) devine valabil şi în cazul de faţă. Iar prezentele rânduri nu se constituie doar în „cronica unei gale anunţate”, ci în nădejdea că spectacolul-eveniment va fi reluat la Bucureşti în această stagiune făr’de operetă şi musical. Nu neapărat în varianta sa internaţională, dar cât să nu ne uităm local artiştii, muzicile şi muzele.
„Viaţa e frumoasă”, deci purcedem cu optimism mai departe, la încă o săptămână rotundă de festival. Cu operetă (2Voievodul ţiganilor” al Teatrului Naţional Academic din Kiev şi spectacolul-concert „Franz Lehár” al Teatrului din Budapesta), dar şi cu musical („The Full Monty” al Teatrului Naţional din Timişoara, în regia lui Răzvan Mazilu). Cu muzici alese din Estul Europei, din sufletul Rusiei („Marussia”, un spectacol al Teatrului „Oleg Danovski” din Constanţa) sau din tradiţiile româneşti (Grigore Leşe, alături de invitaţi din Iran, Pakistan şi Siria), până în Vestul anglo-saxon (britanicii The Tiger Lillies şi germanii Old Fish Jazz Band). Dar şi cu studiul fenomenului teatral ajutat de muzică („I Am America”, un spectacol-experiment produs de renumitul Workcenter of Jerzy Grotowsky and Thomas Richards din Italia). Cu Trofeul „Ion Dacian” pentru tineri interpreţi, dar şi cu tot felul de conferinţe, colocvii, workshop-uri, vernisaje şi lansări de carte. În plus, concerte de muzică religioasă, seri tradiţionale ale naţiilor invitate şi multe manifestări pentru copii.
Programul complet al festivalului e afişat pe site-ul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, iar prognoza meteo pentru Bucureşti se anunţă favorabilă artelor spectacolului muzical.
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”
Gala Internaţională de Musical şi Operetă
8 noiembrie 2012, Teatrul Odeon, Bucureşti
Regia: Răzvan Ioan Dincă
Dirijor: István Silló (Ungaria)
Invitaţi: Amelie Müller, Lucius Wolter, Manuel Stoff (Austria), Zsuzsi Vágó, Dénes Kocsis (Ungaria), Mario Mikolov (Bulgaria)
Solişti: Silvia Şohterus, Amelia Antoniu, Alexandra Crăescu, Georgiana Mototolea, Adina Sima, Tina Munteanu, Ştefan Popov, Florin Budnaru, Cătălin Petrescu, Ernest Fazekas, Victor Bucur, George Călin
Cu participarea Orchestrei, Corului şi Baletului Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”
Print