După câteva reprezentaţii care au avut loc la sfârşitul stagiunii trecute şi după ce a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea, din această toamnă, spectacolul lui Bobi Pricop, „Contra progresului”, a avut premiera oficială de curând la Sala Laborator a Teatrului Bulandra. Textul dramaturgului catalan Esteve Soler – deja cunoscut şi jucat în România, unde trilogia lui, din care face parte şi „Contra progresului”, a fost pusă în scenă în teatre diferite – este un scenariu cu gust de SF, un mic sfârşit al lumii, o mică apocalipsă trăită în direct, ca-ntr-o lume virtuală din care nu înţelegi că ai început să faci parte.
Şapte momente diferite, şapte ipostaze ale existenţei contemporane şi post-contemporane aflate în plin „progres”, şapte situaţii de „viaţă” grotesco-absurde, la limita cu science-fiction-ul în care trăim. Un copil ieşit din plin 3D aterizează în casa unei familii copleşite de febra tehnologiei, un scenariu horror cu o învăţătoare care le citeşte copiilor Scufiţa roşie şi ajunge să fie devorată de propria poveste, un cuplu care-şi trăieşte relaţia prin contract determinat, pe un an, nici mai mult, nici mai puţin, în principiu fără drame şi fără sentimente, o femeie „cercetează” moartea pe
viu, lăsând un om să moară, fără să cheme salvarea şi privindu-l ca-ntr-un joc pe calculator, un bărbat, „urmând” modelul hristic, inventează o nouă religie în propria firmă şi se autoproclamă „sanctitate”, mărul de la Apple Computer înlocuieşte cinic mărul biblic, iar, în final, în postumanitate, omul este redus la animalitate şi în această postură este dominat de un alt animal – foca – a cărei cruzime trebuie s-o suporte în numele cruzimilor pe care el le-a făcut atâtea ere…
Textul, extrem de ofertant pentru genul de teatru pe care-l probase Bobi Pricop în „Jocuri în curtea din spate”, spectacolul lui de debut, este construit într-o manieră asemănătoare, mizând puternic pe jocul actorilor (cu cei mai mulţi dintre ei a lucrat şi în „Jocuri…”) şi pe o formă de minimalism potrivită în context şi bine condusă. Câteva scaune şi saci cu gunoi, totul la vedere, didascalia rostită de un narator (Ioana Manciu), totul „fără secrete”, un fel de a face teatru asumat simplu, asumat „în direct”. Într-o lume în care progresul este sinonim cu o formă de sclavie pe „plantaţiile” tehnologiei, o atitudine „contra progresului” devine singura formă de normalitate. Iar spectacolul de la Bulandra vorbeşte inteligent despre demenţa unei lumi în care umanul a dispărut. E rece, e sec, e lipsit de emoţie, e tăios şi absurd. Personajele sunt construite ca o post-umanitate, sunt roluri care evoluează în propriile roluri.
Ioana Manciu – narator/ actor – jonglează cu cele două ipostaze şi se joacă de-a micul demiurg care a primit „rolul” de a trasa desenul unui univers stors de sevă. Este Păpuşarul care manevrează sforile din universul virtual în care trăieşte un om devenit sclavul propriei minţi, un om care trăieşte într-un univers ce se autodevorează, asemenea învăţătoarei din povestea cu Scufiţa roşie – interpretată grotesc şi straniu de aceeaşi Ioana Manciu.
Întreaga dimensiune a textului lui Soler, de la autodistrugerea tehnologică la pierderea spiritualităţii, la uciderea sentimentului, la extincţia instinctului uman firesc în faţa morţii, este dusă mai departe în spectacolul lui Bobi Pricop. Toţi actorii din distribuţie – Ioana Manciu, Aida Avieriţei, Cezar Grumăzescu şi Vlad Pavel – interpretează diverse tipologii ciudate, nu personaje complicate şi complexe, nu oameni cu trăsături multiple, ci fiinţe lineare, aruncate în joc ca să demonstreze o idee. Şi tocmai în asta le stă „complexitatea”. Asta e ceea ce a rămas din umanitate, pare să spună spectacolul de la Bulandra. Fiinţe unidimensionale, miniroboţi goliţi de restul funcţiilor. Şi fiecare dintre cei patru actori, în multele roluri pe care le interpretează fiecare, recompun o umanitate schiloadă, ca o radiografie limpede a unui viitor în care omul se autoanulează, în numele progresului…
Teatrul Bulandra, Bucureşti
„Contra progresului” de Esteve Soler
Traducerea: Luminiţa Voina-Răuţ
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Rodica Ştirbu
Distribuţia: Ioana Manciu, Aida Avieriţei, Vlad Pavel, Cezar Grumăzescu
Print