„Proiectul Oreste” în premieră la Craiova

afis-final-proiectul-orestePremiera spectacolului „Proiectul Oreste” / „PR013C7UL 0R3ST3”, după Euripide, în regia lui Laurențiu Tudor și coregrafia lui Attila Bordás, va avea loc la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, joi, 17 noiembrie 2016, ora 17:00, la Sala „Ion D. Sîrbu”.

Din distribuție fac parte actorii Claudiu Mihail, Raluca Păun, Haricleea Nicolau, Cătălin Miculeasa și Laura Dumitrescu.

„Proiectul Oreste” este un spectacol produs de Compania Teatrulescu și susținut de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova prin Programul ProIndependența – Proiectul Feelancer, care își propune sprijinirea inițiativelor artistice independente. Distribuția spectacolului reunește atât actori ai Naționalului, cât și actori ai Companiei Teatrulescu. Adaptarea scenică este rezultatul unui proces colaborativ bazat pe textele antice „Oreste”, „Elena”, de Euripide, „Oreste 2.0” de Charles Mee și inserții de texte scrise de echipa artistică, urmând un proces de documentare riguros, adaptat necesității producției.

„Proiectul Oreste” este adaptarea piesei „Oreste” de Euripide, care aduce personajul antic Oreste în contemporaneitate, fără a denatura firul narativ propus de tragedia antică. Piesa îi urmărește pe cei doi frați Oreste și Electra în așteptarea sentinței lor, în urma matricidului la care cei doi au fost complici, alături de Pilade, prietenul cel mai bun al lui Oreste. În încercarea lor de a face dreptate tatălui care fusese ucis de mama lor, Clitemnestra, cele două personaje prezintă perspective diferite atât asupra ideii de conștiință, cât și asupra principiului datoriei morale. Se discută raportul crimă-sacrificiu. Prin prezența altor două personaje importante, Menelau și Elena din Troia, singurele rude care i-ar putea ajuta pe cei doi frați, spectacolul aduce în prim plan alte probleme actuale: alienarea din sânul propriei familii, egocentrismul, obsesia pentru imagine. Electra și Pilade susțin că autorul moral al tuturor nenorocirilor este Elena, care a stârnit Războiul Troian.

„Proiectul Oreste propune o paralelă între legea datoriei morale și legile și normele sociale. Ideea spectacolului vine să pună în evidență paradoxurile societății moderne prin intermediul textului antic”, a declarat regizorul Laurențiu Tudor. „Sunt puse în funcțiune mecanismele supravegherii, astfel că Oreste și Electra sunt nu doar claustrați până la stabilirea verdictului, ci și sub supraveghere permanentă. Media joacă un rol crucial în contextul actual și ca atare, Apollo, exponentul divinității este reprezentat și el printr-o imagine asociată cu world wide web-ul, care se dovedește a căpăta în zilele noastre atributele divinului: este omniprezent, omniscient omnipotent. Spectacolul vorbește și despre consumerism, superficialitate și îndoctrinarea cu principii New Age, care nu fac decât „să ascundă gunoiul sub preș”, păstrând imaginea bună și făcând abstracție de esență.”

Actor și regizor, tânărul Laurențiu Tudor este absolvent al Universității din Craiova, Departamentul de Artă, specializarea actorie (2007-2010) și are o intensă activitate în zona teatrului independent.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.