Prostituția intelectuală și industria spectacolului

Definiţia, uşor misogină, a cuvântului „prostituţie” din DEX sună cam aşa: „Faptă (infracţională) comisă de femeia care practică relaţii sexuale cu diverse persoane, pentru a-şi procura mijloace de existenţă; Fig. Înjosire, degradare.” În timp, sfera definiţiei s-a mai extins şi nuanţele cuvântului sunt mult mai multe… Şi dacă prima parte nu este deloc bătută în cuie, cea de-a doua – mai exact scopul acţiunii respective – rămâne, în mare, neschimbat: „pentru a-şi procura mijloace de existenţă”.

Pe acelaşi principiu funcţionează ceea ce aproape oximoronic se numeşte astăzi „prostituţie intelectuală”, deşi sensurile sintagmei nu se regăsesc nici în DEX, nici în alt dicţionar. Numai că de prostituţia intelectuală sunt pasibili deopotrivă bărbaţii şi femeile, nu se referă (doar) la latura sexuală şi nici nu e faptă infracţională… Deşi este adesea mai periculoasă decât prima, pentru că încă nu s-au inventat „contraceptivele” şi viruşii circulă liberi şi neîngrădiţi prin toată societatea şi lumea culturală în care trăim. Sigur că motivele pentru care e practicată sunt multe şi deloc mărunte, iar vinovaţii sunt de obicei fără vină. În unele situaţii se practică la scară mare, în altele doar ca o mică formă/ soluţie de supravieţuire.

Vorbind strict de lumea teatrului, ideea de prostituţie nu se aplică deocamdată la toate nivelurile. Şi sunt valabile şi aici – parţial – cuvintele lui Horaţiu Mălăele: „Dacă ai vocaţia rătăcirii, te vei rătăci”. Spun „parţial”, pentru că lucrurile sunt nuanţate. Într-o societate în care se trăieşte la limita supraviţuirii, e greu să nu te rătăceşti… Cum s-ar rezuma, în câteva cuvinte, „prostituţia” în lumea spectacolului? Producţii de teatru submediocre, emisiuni/ producţii de televiziune submediocre şi reţele subterane de produs evenimente, care racolează actori tineri şi-i folosesc ca pe o marfă umană. Desigur, la o scară mai mare, fenomenul e valabil în orice situaţie în care eşti nevoit „să joci aşa cum ţi se cântă”. Dar în lumea teatrului afirmaţia este valabilă cel mai adesea şi la propriu…

Despre industria telenovelelor şi a emisiunilor de divertisment (unele dintre ele sunt de bună calitate) discuția e mai nuanțată. Cât şi ce înseamnă compromis, ce înseamnă a face „prostituţie” din propria meserie sau har, sau cum doriţi să-i spuneţi… cât de dureros este să treci de la visele din facultate, când înveţi să-l joci pe Hamlet, la personaje neverosimile din scenarii prost scrise la televiziune, cât de mult seamănă acest fel de a te simţi obligat (ca să trăieşti) să faci lucruri în care nu crezi, cu felul în care actorii din regimul comunist erau obligaţi să joace în filme patriotice şi să recite poezii pe stadioane… Cât şi când se poate salva şi poate salva un text un actor pe care societatea (sau el însuşi) îl aşază într-o astfel de postură. Şi cât e de periculos microbul pe care-l transmit. În fond, prostituţia nu este şi n-a fost niciodată periculoasă prin cantitatea de plăcere pe care o produce, ci pentru boala pe care o poate răspândi. Cum trăim, mai mult decât oricând, într-o societate supusă spectacolului, în care televiziunea este adesea mai reală decât viaţa şi nevoia de show e exploatată la maximum, actorul are un rol extrem de important. Iar cercul este închis şi „vicios”… Subcultura atrage şi naşte subcultură şi „din această dilemă nu putem ieşi”.

Print

Un Comentariu

  1. Ștefan Hagimă 08/03/2017

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.