Nu cred și am ferma convingere că nici Radu Iacoban, în dubla lui ipostază de adaptator al textului și de regizor al montării intitulate Viața și moartea lui Richard 2, rescriere în cheie modernă-contemporană-postmodernă (cum doriți sau cum vă place) a celebrei piese Richard II, că spectacolul care se joacă pe scena Teatrului Mic ar fi unul perfect, fără fisură.
Ar mai fi fost multe de clarificat la nivelul desfășurării acțiunii scenice, al tempo-ritmului, al precizării identității personajelor, sunt destule idei regizorale doar enunțate și, în mod mai mult ca sigur și din păcate, neduse până la capăt, însă cu toate aceste minusuri mi se pare de domeniul evidenței că Viața și moartea lui Richard 2 este nu doar un spectacol util, util atât regizorului, cât și actorilor și instituției producătoare, ci și important.
Radu Iacoban se apropie, aparent fără complexe, de una dintre cele mai bune, mai aproape de desăvârșire scrieri ale lui Shakespeare. O citește din perspectiva contemporaneității, uneori încearcă să o transfere în spațiul istoric românesc (de aici Imnul Regal, de aici Proclamația de abdicare a lui Richard al II-lea și întregul complex faptic aferent care sunt puse în conjuncție cu ceea ce s-a întâmplat în țara noastră în teribilii ani 1945-1947 și, desigur, și mai departe), o esențializează, însă – fapt demn de laudă – nu o denaturează. Scenariul dramatic ieșit din mintea și din condeiul lui Radu Iacoban rămâne, pe mai departe, ceea ce a intenționat Shakespeare. O meditație gravă despre putere, despre mărire și decădere, despre fidelitate și trădare, despre ce se întâmplă când o guvernare este înlocuită cu o alta. O reflecție profundă despre lovituri de stat și natura umană a dictatorilor, despre minciună și disimulare, despre falsitate și sinceritate, despre slujire și trădarea. Despre tron și despre coroană.
Richard II este una dintre cele mai sângeroase piese shakespeariene – plouă în text nu doar cu trimiteri în exil, ci și cu crime, războaie, execuții –, iar scenograful Tudor Prodan găsește soluții exemplare pentru a evidenția contraste (semnalez albul preponderent al decorului, contrapunctat de roșul oglinzii în care își privește chipul înainte de moarte Richard, pregătirea cadrului adecvat pentru scena crucificării), dar și pentru a crea impresia de dilatare a unui spațiu scenic, altminteri destul de puțin generos ca dimensiune. Tudor Prodan folosește lucrul în dublă dimensiune, se joacă productiv pe orizontală și verticală, se intersectează efecte video și mai tot ceea ce poate să pună la îndemână video-mappingul și sound-design-ul (acesta din urmă este semnat de Bogdan Gheorghiu).
Spectacolul acesta face, în stilul lui propriu, un util racord între acea perioadă de glorie a Teatrului din strada Constantin Mille, perioadă în care Shakespeare era la el acasă și unde, iată, iarăși redevine contemporanul nostru, și în zilele noastre. Și nu oricum, ci grație unei echipe formate preponderent din tineri actori (Ionuț Vișan, Tudor Aaron Istodor, Lucian Iftime, Gabriela Iacob, Cezar Grumăzescu, Andrei Seușan) în mijlocul cărora deja „veteranul” Cristi Iacob este evident că se simte excelent.
Într-un anume fel, spectacolul lui Radu Iacoban amintește de Hamlet-ul lui Ostermeier. Doar șapte actori interpretează toate rolurile din piesă, cu excepția lui Ionuț Vișan care îl întruchipează doar pe Richard, celorlalți revenindu-le misiunea de a juca câte două-trei personaje. Eforturile de personalizare concretizate, în general, bine din punct de vedere actoricesc, sunt stimulate de costumele atent alese de același Tudor Prodan. Însă, având în vedere complexitatea piesei, vâltoarea evenimentelor petrecute și rezumate, rapidele răsturnări de situație, era, cred, nevoie, de câteva adjuvante suplimentare care să faciliteze receptarea. O soluție ar fi putut, fi, de pildă, repetarea formulelor de adresare.
Ionuț Vișan, regele cu aripile retezate (R2RI), interpretează, la început, copilul capricios care se joacă cu cei din preajmă, nu știe să îi dibuiască și care încet-încet învață pe piele proprie ce înseamnă cu adevărat istoria. Imprevizibilitatea ei și oportunismul ființelor secundare care o fac să dobândească, adesea, aspecte aberante. O evoluție remarcabilă are Tudor Aaron Istodor, îndeosebi în rolul uzurpatorului Bolingbroke. Forță, siguranță, lașități, abandonuri, histrionism se concentrează în feluritele roluri pe care le joacă Cristi Iacob, mereu inventivi, cu diferențieri utile, cu amestecuri de duritate, ironii, comic și tragic evoluează Lucian Iftime, Cezar Grumăzescu și Andrei Seușan, în vreme ce Gabriela Iacob interpretează cu atenție la nuanțe trei roluri feminine – Ducesa de Gloucester, Regina Isobel, Ducesa de York.
Teatrul Mic din București
VIAȚA ȘI MOARTEA LUI RICHARD 2 de William Shakespeare
Regia și adaptarea: Radu Iacoban
Decor, costume, video design: Tudor Prodan
Light design: Bogdan Gheorghiu
Cu: Ionuț Vișan (Richard al II-lea), Tudor Aaron Istodor (Henry Bolingbroke, duce de Hereford), Cristi Iacob (Gaunt, York, Episcopul de Carlisle), Lucian Iftime (Mowbray, Northumberland), Gabriela Iacob (Ducesa de Gloucester, Regina Isobel, Ducesa de York), Cezar Grumăzescu (Green, Willoughby,Grădinar) Andrei Seușan (Bagot, Ross, Grădinar)
Data reprezentației: 4 octombrie 2018
Print