Radu Macrinici: „Mă bucur că ATELIER a rămas un festival de nişă”

Cel mai vechi festival internațional de teatru din România a ajuns la cea de-a XXI-a ediție și se desfășoară la Sfântu Gheorghe între 28 mai și 4 iunie. Evenimentul este organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Festivalului Internaţional de Teatru „Atelier” este o manifestare teatrală neconvenţională cu caracter exploratoriu, care îşi propune să realizeze, prin intermediul spectacolelor invitate, o radiografie a stării şi dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă şi artei actorului secolului XXI. Cu o zi înainte de start, Radu Macrinici, directorul evenimentului, pe care l-a inițiat în anul 1992, ne-a vorbit despre ce oferă și ce își propune ediția de anul acesta.

De ce stă ediţia din 2014 sub semnul jocului?

Sub motto-ul „Cultura la ea acasă”, Primăria din Sfântu Gheorghe a iniţiat un program care cuprinde patru ani tematici, aceştia desfășurându-se în intervalul 2013–2016. Astfel, 2013 a fost Anul Sunetului și al Cuvântului, când muzica și literatura au fost în centrul atenției, anul acesta – 2014 – este Anul Jocului, rolul principal fiind al teatrului și al artelor spectacolului, anul 2015 va fi Anul Tradiţiilor, iar 2016 – Anul Imaginii. Scopul programului este acela de a consolida potenţialul cultural al orașului și de a poziționa orașul Sfântu Gheorghe printre centrele culturale puternice din Transilvania, dar şi de a sprijini oraşul pentru titlul de „Capitală culturală europeană 2021”, pe care o va depune în numele a trei județe, Covasna, Harghita și Mureș. Iată de ce a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru ATELIER este dedicată ANULUI JOCULUI, dar şi oraşului cultural Sfântu Gheorghe, la această ediţie fiind reunite, pentru prima dată sub pălăria aceluiaşi festival, toate cele 6 companii de teatru şi teatru-dans din Sfântu Gheorghe. Să mai amintim şi faptul, absolut remarcabil, că în Sfântu Gheorghe, culturii îi sunt alocate 17,7 procente din bugetul local, fiind vorba de departe de cea mai mare pondere a culturii într-un buget local din România.

Dincolo de obiectivele generale ale festivalului – încurajarea limbajului inovator, a spiritului de avangardă, crearea unei platforme coerente pentru experiment etc. -, există ţinte mai concrete la prezenta ediţie? Se reflectă ele în selecţie?

Care sunt punctele forte ale programului ?

Există câteva capete de afiş ale ediţiei din anul acesta şi aş aminti aici prezenţa a patru dintre spectacolele premiate la Gala UNITER 2014 („Zic Zac”, „Hamlet”, „Parallel” şi „Tipografic Majuscul”). Ţin să subliniez faptul că am invitat aceste spectacole cu mult înainte de a fi premiate, pentru că dincolo de distincţiile obţinute, ele sunt cu adevărat nişte producţii de excepţie care, întocmai ca şi Festivalul ATELIER, poartă în ele ADN-ul înnoirii mijloacelor de expresie, al schimbărilor de paradigmă, al mutaţiilor estetice şi al emancipării mentalităţilor. Ceea ce nu e puţin lucru. Alături de ele vor fi prezente, pentru prima dată la ATELIER, companii teatrale din Venezuela şi Brazilia, ultima din ele cu un spectacol de stradă pe un text scris de Peca Ştefan, extraordinarul spectacol cu marionete napoletane al celebrului artist Gaspare Nasuto, un tulburător recital actoricesc al actriţei Eliza Noemi Judeu, de la Teatrul „Bacovia” din Bacău, realizat de Horia Suru, după un text de Franz Xaver Kroetz, un rafinat „Leonce şi Lena” regizat de Vlad Cristache la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, halucinantul spectacol de teatru-dans al Companiei „Bakhus” din Grasse. Şi tot din Franţa revine marea actriţă şi poetă Ioana Crăciunescu cu un spectacol făcut la Paris, de această dată nu pe un text de teatru, ci plecând de la poeziile lui Matei Vişniec. Aş mai aminti excepţionalele spectacole „Castingul dracului”, făcut de Radu Afrim cu trupa de limbă maghiară a Teatrul Naţional din Târgu Mureş, şi „Procesul” după romanul lui Franz Kafka, realizat la Compania Studio M din Sfântu Gheorghe de regizoarea şi coregrafa Dora Barta din Ungaria, dar şi spectacolul lui Alexandru Dabija, „O…ladă” , de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, şi „Oricine” de Karpati Peter, la Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, în regia aceluiaşi Radu Afrim.

La acestea se adaugă o expoziţie de scenografie a Grupului Sceno-Galeria 88 din Bucureşti, un stand permanent de carte al Editurii Nemira, cu Colecţia Yorick în rolul principal, şi nu în ultimul rând spectacolele teatrului gazdă, „Andrei Mureşanu”: „Paparazzi” de Matei Vişniec, în regia lui Dan Ţopa, „Sfântul din Sfântu Gheorghe” de Peca Ştefan, în regia Anei Mărgineanu, „Viaţa normală” de Christian Lolike, în regia lui Radu Afrim, „Moartea pentru patrie” de Mihai Ignat, în regia Mirelei Bucur şi „Ce drog mi se potriveşte” de Kai Hensel, în regia lui Cristian Ban. După cum se vede, avem şi un showcasecuprinzând cele mai noi producții ale Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, un teatru care a strălucit odinioară, dar care acum se află într-un con de umbră din care trebuie extras cât mai urgent. Împreună cu regizorul Dan Ţopa, managerul teatrului şi directorul executiv al Festivalului ATELIER, ne-am gândit că includerea acestei micro-stagiuni în programul festivalului poate contribui semnificativ la creşterea vizibilităţii teatrului. Din păcate, a trebuit să renunţăm la partea de colocvii, ateliere, la a doua întâlnire a tinerilor teatrologi din România şi la alte câteva evenimente importante, pentru simplul motiv că Ministerul Culturii, pentru prima oară în 21 de ani, nu a acordat niciun leu Festivalului Internaţional de Teatru ATELIER.

Ce înseamnă, pentru dvs., o ediţie reuşită a acestui festival ?

Din punctul meu de vedere, o ediţie reuşită e în primul rând una care şi-a atins obiectivele declarate încă de acum 21 de ani, iar faptul că acestea sunt încă valabile înseamnă că mai e mult până departe în teatrul românesc. După cum spunea cineva, ATELIERUL a fost în ultimele două decenii un fel de barometru al stării de sănătate a alternativei scenice româneşti. Eu aş spune că nu numai a alternativei, dar şi (mai ales) a teatrelor de repertoriu pe care, un festival cum e ATELIER-ul de la Sfântu Gheorghe – Sighişoara – Satu Mare – Baia Mare şi din nou Sfântu Gheorghe, le-a provocat să iasă în lume şi cu spectacole pe care nu mizau, să-şi emancipeze repertoriul, să rişte cu tinerii regizori, să încerce şi alte forme de expresie teatrală şi, în fine, să vadă că şi altfel e bine, poate chiar mai bine. Eu personal, care am creat în anul 1992 ATELIER-ul de la Sfântu Gheorghe, mă bucur că el a rămas un festival de nişă, că funcţionează în continuare după aceeaşi reţetă – un festival vechi, cel mai vechi festival internaţional din România, dar purtător, aşa cum spuneam, de ADN înnoitor, că a rămas fidel aceloraşi principii estetice şi etice, indiferent de oraşul în care s-a mutat, că şi-a păstrat acelaşi blazon, şi la propriu, şi la figurat. Şi mai sunt mândru pentru că este singurul festival migrator din România, că a lăsat urme adânci şi benefice pe oriunde a trecut, că a determinat apariţia şi altor festivaluri de gen, dar şi pentru că a fost alungat de două ori de noii directori ai teatrelor care îl găzduiau şi că a renăscut de câteva ori din propria cenuşă. Şi ceva îmi spune că odiseea lui încă nu s-a încheiat. Poate de aceea, ATELIER este unul dintre cele mai iubite festivaluri de teatru din România. Un supravieţuitor.