Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Radu Penciulescu…
„Azi ne pare limpede că toate formele de ireverență ale scenei față de literatură se pot explica prin dorința de a descoperi spiritul teatrului – ca artă de sine stătătoare – , adică sinteza superioară a factorilor componenți. În această sinteză, în condiții ideale, componenții își pierd particularitățile individuale, iar faptul teatral se încununează de o calitate nouî, proprie, care înseamnă, în orice caz, mai mult decât suma calităților componenților.
Și teatrul, din domeniul autorului, devine – în primele decenii ale secolului – tot mai mult domeniul regizorului care îi inventă noul limbaj. Apoi asistăm la un proces lent, dar sever de evoluție a regizorului de la funcția de tiran la cea de ghid, pentru ca azi o explozie uriașă de noi forme de expresie teatrală să repună în discuție și opera, și regizorul, și actorul, și publicul.
Acum, în focul marii contestări a produselor culturale ale civilizației europene care-și întrevede crepusculul, prima victimă – și bineînțeles nu numai în teatru – e opera ca sistem de echilibrare de gust, mijloace, sensuri, cod. Ea e coborâtă de pe piedestalul pe care o așezase secolul al XIX-lea și aruncată mulțimilor. Demontată, sfâșiată și maltratată, va rezista – visul cel mai generos al suprarealiștilor – numai conținând grăuntele de preț ultimul, indefinibilul, care nu mai poate fi distrus pentru că e produs de subconștientul colectiv al omenirii, e legat de aspirația ei cea mai intimă: de iubire, de revoluție. Greu își mai poate păstra regizorul, în această furtună a tuturor posibilităților, galoanele de comandant al spectacolului. Sinteza teatrală include acum o infinitate de creatori și de interpreți și regizorului nu-i mai revine, ca și autorului, decât un rol de participant – un rol modest, dar generos, de eliberator de energii al căror punct terminus e adesea imprevizibil.
E greu să spunem cum va fi teatrul de mâine, care vor fi funcțiile sale. Deocamdată, nenumărate idei au fost eliberate. Ideile circulă, în fine, pe stradă, printre noi.
Vom asista oare și la ordonarea lor într-o gândire?”
(Fragment din articolul publicat în revista Contemporanul din 11 septembrie 1970)