Umorul şi emoţia fac casă bună. Se spune, chiar că simţul umorului este unul dintre cei mai puternci „adezivi” pentru relaţiile inter-umane de lungă durată şi succes. Când poţi să şi râzi şi să te şi înduioşezi le teatru, seara ar trebui să fie una reuşită. Mai o glumă, mai o lacrimă, mai un gând ca temă penru acasă, mai o amintire scormonită de cine ştie ce replică, mai încă o glumă şi uite-aşa, pe nesimţite, ţi-a plăcut la teatru.
Spectacolul „Leonce şi Lena” în regia lui Eugen Gyemant, de la Unteatru exact asta îşi propune – să profite cât mai mult de umorul generat de absurdul conţinut de text şi să închidă coperta cu un pic de emoţie, cât să echilibreze povestea. Pornind de la o convenţie arătată, în care personajul Leonce răsfoieşe textul piesei şi se adresează direct spectatorilor, premisele sunt clare – o joacă de-a teatrul într-o lume cu multe măşti pe care cei doi prieteni zurbagii – Leonce şi Valerio – sunt gata să le spargă în bucăţi din plictiseală. Prinţul nu mai vrea să îşi joace rolul. Nu mai vrea să fie un chip frumos cioplit în piatră aşa cum e imortalizat în potretul sculptat, pe soclu, ci contestă totul, chiar şi iubirea, de dragul aventurii şi al oricărei noutăţi care să nu atârne greu a minciună.
Spaţiul, clar definit şi el, un grajd perpetuu, lumea ca o fâneaţă repetitivă, reinterpretează cumva sintagma arhitocită de „lumea ca scenă”. Dacă pe lumea-scenă noi suntem actori, în lumea-grajd ce ne mai rămâne a fi dacă nu o specie evoluată din scheletul unei bovine care tronează în fundal. Oricât de sugestivă ar fi soluţia scenografică găsită de Maria Nicola de a inunda scena de paie, nu este deloc practică şi nici sănătoasă. Atenţionarea de bună credinţă care însoţeşte Event-ul creat pe pagina de promovare a spectacolului trebuie luată în serios; fânul răscolit poate pune în pericol orice persoană care suferă de astm sau alergie la praf.
Dar pentru cei mai puţin sensibili din punct de vedere al afecţiunilor ORL, spectacolul este un bun prilej de amuzament inteligent. Cunoscutele şi mult-bârfitele cioace care îi preocupă îndelung pe artişti în timpul repetiţiilor şi nu numai, care nu îi lasă chiar să doarmă pe unii colegi puşi pe crearea unor veritabile signature-cioacăs, aceste răsfăţuri scenice care îţi pot juca ele ţie o farsă dacă nu au măsură, sunt folosite cu efect şi pică bine ca într-un gag calculat matematic. Inside joke-urile sunt şi ele la tot pasul şi pentru cine le prinde din zbor au mult haz. Singura îngrijorare este ca nu cumva pe măsură ce creşte numărul reprezentaţiilor să nu crească şi creativitatea ad-hoc a actorilor şi inspiraţia de moment să transforme totul într-o hăhăială „între noi bandiţii”. Cu măsură şi minte limpede se pot chiar curăţa excesele de genul „aici l-am imitat pe George Mihăiţă”.
Pe lângă umor şi o poveste spusă rotund, cu un final sensibil, „Leonce şi Lena” mai are şi avantajul unor roluri bine asumate şi dezvoltate cu multe amănunte. Andrei Seuşan (Leonce) joacă acid şi cumpănit pe muchia dintre introspecţie şi expansivitate, are un soi de răceală de bun augur care îl face un bufon-filosof credibil. Dana Rogoz (Lena) este foarte autentică şi sinceră în asumarea personajului. Bogdan Cotleţ şi Eduard Cîrlan formează un binom care se completează în ritm susţinut şi pasează glume de la unul la altul. Lucian Iftime (Valerio) are o prezenţă scenică versatilă şi se transformă la vedere din păcălici în înţelept, îl asculţi cu plăcere şi interes şi înţelegi tâlcul replicilor deloc banale. Ionuţ Grama (Împăratul de Popo şi Doica) este ca o prismă care filtrează toate nuanţele comice ale intenţiilor pe care le transformă cu multă savoare în punctul central de interes al spectacolului. Nu îţi poţi lua ochii de la el atunci când este în scenă chiar şi atunci când ascultă sau e în plan secund datorită bogăţiei de amănunte pe care le găseşte şi le exploatează cu măsură.
„Leonce şi Lena” de la Unteatru este un spectacol reuşit tocmai pentru că împlineşte tot ceea ce îşi propune. Conduce ideea de teatru în teatru pe un parcurs rotund pe care îl jalonează cu umor şi îi dă un twist de emoţie la final, atât cât trebuie pentru a se lua în serios.
Unteatru
„Leonce şi Lena” de Georg Büchner
Traducerea: Nina Cassian
Regia: Eugen Gyemant
Scenografia: Maria Nicola
Costumele: Baden 11 și Narman
Cu: Dana Rogoz, Andrei Seușan, Lucian Iftime, Ionuț Grama, Bogdan Cotleț și Eduard Cîrlan
Print