Rătăciri în „Livada de vișini”

3stars

livada afisDupă cinci ani în care au creat o mică istorie într-o casă veche din apropiere de Calea Victoriei, unteatru s-a mutat într-o casă mai mare. Au fost cinci ani în care aproape orice spectacol văzut în acea sufragerie în care iarna se încălzea cu câteva radiatoare insuficiente, în care condițiile erau departe de a fi perfecte, a însemnat o întâlnire puternică și o garanție a calității. În mediul independent din ultimii ani a fost, cu siguranță, singurul teatru care s-a preocupat exclusiv de calitate, care a avut curajul reinterpretării unor texte clasice importante, dar și de a alege texte contemporane cel mai adesea antitrend, care a strâns în jurul lui un grup de actori, dar și un public constant.

După cinci ani, Andrei și Andreea Grosu, cei care s-au luptat să-l facă să existe, au reușit să găsească un alt spațiu și au început deja o nouă istorie. Pe str. Sfinții Apostoli, nr. 44, foarte aproape de Piața Națiunile Unite. Iar spectacolul cu care au ales să înceapă „un nou drum” este „Livada de vișini”, prezentat în avanpremieră în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent (FNTi).

O montare în regia lui Andrei și Andreea Grosu, care își propune o recitire a textului lui Cehov, într-o traducere nouă, semnată de Raluca Rădulescu, din nou, un act de curaj în spațiul independent în care domină montările mai simple, adesea trase la xerox – mă refer și la subiecte, și la rezolvări scenice. Motivația, publicată pe site-ul unteatru.ro sună cam așa: „Livada de vișini a lui A.P. Cehov a devenit ușor, pe nesimțite, Livada noastră de vișini. Am căutat-o în toate felurile, am descusut-o la toate încheieturile, ne-am petrecut mult timp încercând să îi aflăm adevărul. Am înțeles că adevărul despre ea era adevărul nostru: ne-am dorit să spunem lumii despre dragoste. Și despre familie. Iar Livada de vișini avea tot vocabularul necesar acestui drum. Nu e un spectacol despre o poveste rusească. E despre noi. Toți. Sau unul câte unul. E un gând pentru care 15 oameni și-au pus sufletul gaj. La 5 ani de Teatrul Unteatru, împreună cu echipa teatrului, am îndrăznit să vorbim despre familie. Pentru că așa am simțit.”

Iar termenul cel mai bun pentru noua montare este „căutare”. Căutarea unei formule noi, a unei forme noi, care să se potrivească unui Cehov pus în scenă într-un spațiu mic, în plin secol XXI, departe de clișeele cunoscute, original și viu. Rezultatul de pe scenă, însă, rămâne doar la nivelul „căutare”, multe dintre soluțiile găsite fiind netransparente sau în sine.

Spațiul configurat de Vladimir Turturica pe o scenă așezată în mijlocul sălii, în mijlocul spectatorilor, este extrem de simplu, iar ideea se bazează pe un fel de metonimie. O masă din lemn, podea de lemn, stinghii de lemn, bucăți de lemn. Cam ceea ce a mai rămas din livadă sau ceea ce va mai rămâne din ea, după ce povestea se va sfârși. În spectacolul de la unteatru, livada e deja moartă și familia întreagă calcă pe ea cu zgomot, cu foarte mult zgomot, încă de la început. Însă acest zgomot dorit al pașilor apăsați pe bucățile de lemn, de la începutul și până la sfârșitul spectacolului, ca un laitmotiv, devine obositor și de aceea își ratează parțial sensul, prin redundanță.

În acest decor simplu, jocurile cu și despre familie care par a fi stat la baza spectacolului se desfășoară pe un fel de muchie foarte fragilă de pe care actorii alunecă ori într-o parte, ori în cealaltă, pendulând premanent între dorința de a se desprinde de vechile forme în care este interpretat Cehov și un „ceva” nou, pe care nu și-l asumă până la capăt. Motiv pentru care montarea ratează tocmai relațiile între personaje, iar replici importante par a se pierde și a-și toci sensurile.

Regia alege să reprezinte scena „mesei în familie” într-un fel de „seară la discotecă” în care Iașa (Ionuț Vișan) pune muzica și face jocurile de lumini. Soluția e interesantă în context și funcționează o vreme, numai că, la fel ca toate celelalte, se autosubminează și rămâne „în sine”, pentru că durează mult prea mult și își repetă mijloacele.

„Livada de vișini” de la unteatru se dorește o lectură proaspătă a textului, fiecare dintre actori încearcă să propună altceva: Cristina Casian în Duniașa este o pată de culoare violentă, Sabrina Iașchevici în Ania forțează, jucând o copilărie agresiv zglobie, Florina Gleznea este o Varia mai degrabă nehotărâtă, palidă și care în scena finală, unde îl îmbrățișează cu disperare pe un Lopahin devenit stană de piatră – scenă nerezolvată de regie –, alunecă într-un patetism la fel de agresiv. Iar Ranevskaia în interpretarea Mihaelei Trofimov e indecisă. Ionuț Vișan, în Iașa, nu face decât să-și repete nepotrivit în context mijloacele din „Chip de foc” (pentru cei care au văzut spectacolul pus în scenă de Vlad Cristache va fi evident). Constantin Cojocaru, în Firs, aduce o doză de stranietate absolut necesară, dar nesusținută de altceva din ce se întâmplă pe scenă. Richard Bovnoczki construiește un Lopahin cu nuanțe interesante, cu multe subtilități, dar al cărui comportament din final rămâne nejustificat prin traseul parcurs până atunci. Și ceea ce se întâmplă pe scenă, acel moment care se dorește extrem de puternic, în care el rămâne împietrit și e incapabil s-o ia pe Varia de nevastă, din păcate pare lipsit de transparență.

În ansamblu, spectacolul lasă impresia unor linii frânte și a unor extratexte individuale elaborate, dar nepuse în acord pe scenă. Dar, în pofida a toate aceste lucruri, „Livada de vișini” de la unteatru este un spectacol valoros, care explorează inteligent un text niciodată epuizabil, mereu deschis, mereu o capcană. Iar pentru felul cum desface mecanismele acestei piese, chiar dacă forma în care le pune la loc nu e perfectă (și nici nu trebuie să fie), rămâne o propunere serioasă în peisajul teatral actual și un „must see” în repertoriul de la unteatru, așa cum frumos îl numea o studentă la Teatrologie: „Bulandra teatrului independent”.

UNTEATRU

„Livada de vișini” de A.P. Cehov

Traducerea: Raluca Rădulescu

Scenografia: Vladimir Turturica

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Distribuția:

Ranevskaia Liubov Andreevna – Mihaela Trofimov

Ania – Sabrina Iașchevici

Varia – Florina Gleznea

Gaev Leonid Andreevici – Liviu Pintileasa

Lopahin Ermolai Alekseevici – Richard Bovnoczki

Trofimov Piotr Sergheevici – Andrei Seușan

Simeonov-Pişcik Boris Borisovici – Ionuț Grama

Charlotta Ivanovna – Corina Moise

Epihodov Semion Panteleevici – Bogdan Cotleț

Duniaşa – Cristina Casian

Firs – Constantin Cojocaru

Iaşa – Ionuț Vișan

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.