Loredana Goagă, Teatrologie, Anul I
S-a încheiat acum câteva zile o experiență frumoasă, ediția a VIII-a Festivalului Shakespeare de la Craiova. Multe zâmbete, multe culori, mult soare, multe spectacole, unele bune, altele mai puțin bune, iar altele de-a dreptul fascinante.
Nu pot decât să mă simt recunoscătoare, și mi-aș arăta această recunoştinţă în mod special pentru un om blând și atât de frumos pe interior. Nu am avut încă ocazia să îl cunosc într-atât de aproape, dar intuiția îmi spune că nu mă înșel. Așadar, mulțumiri, și este un mulțumesc colectiv adresat domnului Emil Boroghină.
Deşi am văzut o lumină nostalgică în ochii lui, poate o dezamăgire că lucrurile n-au funcționat întotdeauna așa cum ar fi trebuit, era acolo și un licăr de împlinire, pentru că a putut să ne ofere în acest festival, nume mari, trupe mari, unul din cazurile acelea care se întâmplă o dată în viață. Şi în plus, de data asta, pe lângă partea organizatorică, Emil Boroghină, a avut și un moment artistic, ce a constat într-un “fel” de recital intitulat: “Recitindu-l pe Shakespeare…”
“Lumea-i un teatru, noi suntem actorii”
Spun “fel”, pentru că la final a spus el însuşi că nu a încercat să recite ori să facă vreo demonstrație teatrală, ci doar să prilejuiască un moment în care împreună să ne amintim versurile shakespeariene.
Îndrăznesc și spun că momentul în sine a fost mult mai mult decât o lectură, a fost un recital veritabil, care a durat o oră și jumătate, o “clipă” de reflecţie asupra condiției actorului.
Singur pe scenă, într-o lumina caldă, în jur întuneric, cu o voce de om ce parcă în sine spune o poveste, cu pauze în care existau inserții înregistrate ale aceluiaşi glas, ce-l făcea auzit pe Shakespeare… Iar pe parcursul recitalului, dinspre zona lui Shakespeare s-au deschis căi nebănuite către poveşti din copilărie… Un lucru a lipsit, poate: un fundal muzical discret, care să armonizeze versurile.
Print