Regina frumuseții din Leenane sau nimic nu e ceea ce pare

3stars

Într-un oraș din Dobrogea, zonă unde în ultimele decenii teatrul n-a fost tocmai o prioritate, începe să existe un teatru. Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, un teatru tânăr, cu oameni tineri, în care de ceva vreme se întâmplă lucruri interesante. După ce, anul trecut, Vlad Cristache a pus în scenă acolo „Oleanna” lui David Mamet, spectacol care le-a adus participări la festivaluri și premii, în această toamnă tânărul regizor destul de prolific în ultimii ani, s-a întors și a montat un nou text, de data asta „Regina frumuseții din Leenane” de Martin McDonagh. Irinei Naum și lui Cristi Naum, cu care Vlad Cristache colaborase și la „Oleanna”, li se adaugă acum în distribuție Liliana Ghiță și Ștefan Mihai.

Povestea e pe cât de stranie, pe atât de potrivită cu orășelul de pe malul Dunării, aproape de Deltă, un loc în care te simți departe de lumea dezlănțuită…Și e atât de important că oamenii care încep să vadă teatru chiar la ei acasă, în Tulcea, adolescenți care-l descoperă, poate, pentru prima dată, pot să vadă un teatru de calitate. Textul lui McDonagh e mai mult decât o dramă de familie dintr-o Irlandă primitivă, crudă, rece și sălbatică, așa cum ar putea părea la prima vedere. Deși în centrul poveștii se află exact relația dintre o mamă și o fiică, pierdute undeva în coclaurile de pe malul unei mări întunecate de la capătul lumii, o relație bolnavă, crudă, în care mama își terorizează fiica, o chinuiește programat, îi fură viața, zâmbetul, bucuria și o ține prizonieră într-o casă stranie, cu energii negative.

Vlad Cristache construiește și decorul, care e o combinație interesantă între poezie și concret, ce-i servește destul de bine. Pe scena Teatrului „Jean Bart”, cu publicul extrem de aproape, montarea câștigă în calitate. La marginea lumii în care cele două femei trăiesc, începe marea, e țărmul cu nisip și plin de scoici, adus de Vlad Cristache în sală, și așezat de-o parte și de alta a unei uși de lemn, dincolo de care începe lumea cea mare. Câte o bucată de barcă veche e eșuată în nisip, creând o frumoasă imagine pe de-o parte metaforică, pe de altă parte concretă.

În interior, e o încăpere bătrânicioasă, cu un televizor vechi în mijloc și o bucătărie cu diverse rafturi și borcane. Iar între ele un aparat vechi de radio. Așa arată iadul în care trăiește Maureen, fata pe lângă care tinerețea a trecut, dar încă frumoasă, încă visând la ziua în care va fi liberă și care, teribil, în mintea ei coincide cu ziua morții mamei. În rolul mamei – un monstru simpatic, care-și aruncă oala de noapte în chiuvetă, își terorizează fiica, o face să creadă că e nebună, îi rupe mesajele care vin din lumea de afară – actrița Liliana Ghiță construiește un personaj interesant, tocmai pentru că-i adaugă un strop de umor negru, care în anumite scene o salvează. Cu vocea ei atât de cunoscută, se joacă frumos cu nuanțele, undeva la limita dintre cruzime și răsfăț, și creează o lume ca o bulă absurdă, în care e călăul absolut, care-i ia lui Maureen tot aerul, refuzând să o lase să trăiască. Singura ei bucurie și singurul ei scop în viață par să fie s-o chinuiască pe fiica rămasă cu ea acasă. Și chiar dacă în anumite momente Liliana Ghiță exagerează, personajul îi justifică de multe ori exagerările…

În rolul lui Maureen, Vlad Cristache o distribuie pe Irina Naum, o actriță extrem de interesantă, una dintre cele mai speciale pe care le-am întâlnit pe scenele din România, un amestec rar de forță și fragilitate, atât de bine folosite și în această montare. Pendulând între furie, tristețe și vise, Irina Naum o construiește pe fata din casa-cavou ca pe o bombă cu efect întârziat. Întâi, în primele scene, e furia mocnită, amestecată cu dispreț și neputință și un fel de blazare. Totul e așa parcă de la începutul lumii și așa va rămâne. Și nu-i greu ca personajul ei să focalizeze toată simpatia publicului. Apoi, din momentul în care are loc întâlnirea ei cu Pato Dooley, bărbatul la care ea visează de mulți ani și care ar putea s-o scoată din iadul în care trăiește, Maureen, așa cum o creează Irina Naum, se transformă, devine mai frumoasă, mai puternică, începe să spere și speranța o face să se trezească. E femeia care începe să vadă că există o viață dincolo de pereții casei mamei și de mirosul de urină din chiuvetă. Și devine mai rece și mai indiferentă. Minutele interminabile în care, încolăcită pe jos, doar în sutien și chiloți, plânge, plânge necontenit după ce Pato pleacă, sunt ca un nou început… Ce se întâmplă în mintea ei în acele minute e o taină care crește, crește și copleșește scena, pentru ca la final să se spargă ca un balon uriaș de săpun, pe care, în mod inexplicabil, nu l-ai văzut, deși a crescut lângă tine.

Cristi Naum, în Pato Dooley, este bărbatul simplu, puțin bețiv, deloc ideal, dar idealizat de Maureen, care-l transformă într-un fel de prinț pe cal alb, venit s-o salveze. Acesta ar putea fi motivul pentru care Vlad Cristache alege ca el să-și citească singur scrisoarea stângace pe care i-o scrie lui Maureen s-o invite cu el în America, stând cocoțat undeva, deasupra ușii de lemn, printre stele… adică niște becuri care pâlpâie trist și artificial deasupra unei mări mereu întunecate. Iar tânărul Ștefan Mihai, fratele mai mic al lui Dooley, îmbrăcat tot timpul atât de extravagant, că-ți stârnește un zâmbet amintindu-ți de adolescență și teribilismele ei, creează un personaj simpatic, la antipodul stranietății care înconjoară fiecare obiect și ființele din casa izolată. El e invazia normalității și el va pune la final diagnosticul corect în privința lui Maureen, atunci când o lasă așezată în scaunul mamei: ești la fel ca ea…

Acesta e și marele pariu al lui McDonagh. „Regina frumuseții din Leenane”, așa cum o numește Pato pe Maureen, e, de fapt, copia cu mult mai cumplită a mamei ei. Și dintr-odată, lucrurile se văd într-o altă lumină, dintr-odată nebunia ei e reală, nu mai e o invenție a mamei, e atât de reală, încât îți îngheață sângele în vene, iar meritul Irinei Naum este că surprinde atât de sensibil toate aceste modificări ale unui personaj deloc ușor de interpretat. În final, atunci când ea rămâne singură, în casa-cavou, când nimeni n-o mai oprește să plece, când realitatea se așază crudă peste nebunia ei, de-abia atunci înțelegi că s-ar putea ca totul, privit din perspectiva ei, să fi fost distorsionat. Și rămâi cu un nod în gât și cu gustul amar din nou confirmat că nimic nu e ceea ce pare…

Teatrul „Jean Bart” Tulcea

„Regina frumuseții din Leenane” de Martin McDonagh

Regia și scenografia: Vlad Cristache

Distribuția: Liliana Ghiţă, Irina Naum, Cristi Naum, Ștefan Mihai

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.