„Regizori contemporani ai teatrului european“, coordonat de Maria M. Delgado, profesor de teatru și film la Queen Mary University de la Londra, și Dan Rebellato, profesor de teatru contemporan la University of London, este un volum publicat la Routledge în 2010 și apărut în 2016 și la noi, la Editura Tracus Arte, în cadrul colecției de carte a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care mizează pe o remarcabilă continuitate.
Străduindu-se să actualizeze bibliografia precară din sfera artelor spectacolului pe care o au la dispoziție cititorii din România, FITS a adus, de-a lungul anilor, studii importante: de la Eugenio Barba, George Banu sau Bruno Tackels la Thomas Ostermeier. Anul acesta, colecția s-a îmbogățit cu două sinteze importante: „Istoria teatrului universal“, coordonată de John Russell Brown și publicată la Nemira, alături de acest volum colectiv în care se regăsesc studii despre regizori importanți de azi.
Tradusă de Edith Negulici (care este și coordonatorul prezentei ediții), Ramona Tănase și Loredana Voicilă, lucrarea este una cum rar putem găsi în librăriile din România, unde sintezele, deși căutate, rămân prezențe palide. „Regizori contemporani ai teatrului european“ are mai multe atuuri, care sunt tot atâtea motive să figureze printre lecturile tuturor celor care studiază, într-un fel sau altul lumea teatrului, din care (eventual) își fac și o profesie. Fiecare eseu are în prim-plan un regizor important, care devine personajul unui portret schițat, uneori dezvoltat, de un specialist care, după ce recurge în mod necesar la stilul descriptiv, îndrăznește să adauge și elemente de hermeneutică, interpretând întotdeauna în relație cu un context, inclusiv un context extrateatral. Soluția aceasta îi este necesară cititorului, care trebuie ghidat într-un habitus ca să poată descoperi și înțelege lumea unui Rodrigo García, de exemplu, Piotr Borowski sau Peter Sellars și, mai departe, ca să-și poată reprezenta integrator peisajul teatral de la începutul secolului XXI, în care poeticile se amestecă, limbajele se reconfigurează, arta în general se redefinește neîncetat, cu un ochi mereu la viitor.
De menționat este că, în scopul de a trasa traiectoria unor parcursuri artistice care nu seamănă între ele, autorii afirmă specificul operelor regizorale fiecare cu instrumentele sale proprii: unele articole cuprind interpretări mai pronunțat biografiste, altele propun o abordare mai degrabă sociologică, unele sunt de o amploare remarcabilă, cum este cel despre Ariane Mnouchkine, prima figură analizată în volum, altele mizează mai mult pe vocea artistului, dezvăluită în dialoguri de substanță (cum e, de exemplu, dialogul Mariei Delgado cu Peter Sellars, ultimul regizor prezentat). Între Mnouchkine și Sellars, așadar, suntem invitați în lumile lui Patrice Chéreau, Lev Dodin, Silviu Purcărete, Frank Castorf, Daniel Mesguish, Declan Donnellan, Piotr Borowski, Christoph Marthaler, Jan Lauwers, Simon McBurney, Romeo Castellucci, Kristian Fréderic, Calixto Bieito, Rodrigo García, Katie Mitchell și Thomas Ostermeier.
Despre sensurile diversității în sfera regiei de teatru scrie, scurt și la obiect, în prefața sa cunoscutul critic de teatru englez Michael Billington, fin cunoscător al artei scenice contemporane, care vede cu detașare „firul roșu“ ce unește creațiile unor artiști atât de diferiți și atât de puternici prin singularitatea lor tocmai în lumea globalizată care amalgamează și reașază neobosit valorile: „Citind cartea de față, mă impresionează marea măsură în care sunt recunoscute la nivel internațional creațiile regizorilor Dodin, Donnellan, Bieito, McBurney, Castellucci, nume astăzi dorite cu ardoare în circuitul festivalurilor internaționale de teatru. Și totuși, fiecare dintre ei lucrează, în propriul fel, unic și are un stil care poate fi ușor recunoscut de orice amator de teatru cu o minimă cultură și perspicacitate. Spre exemplu, vina catolicismului catalan la Calixto Bieito, manifestată printr-o repulsie bruscă față de excesul materialist, este foarte diferită de catolicismul irlandez înveterat, umbrit de o educație făcută la Cambridge, al lui Declan Donnellan, care se manifestă prin pasiunea pentru povestire și pentru puritatea vizuală. Pe scurt, se poate spune că toți regizorii prezenți în această carte sunt preocupați de probleme similare: esența Europei, piața globală, democratizarea teatrului, însăși menirea artei. Și totuși, ei rămân personalități distincte, bine articulate și pline de pasiune, cu o importantă estetică personală și rădăcini adânc înfipte într-o anumită cultură. Citind despre ei și ascultându-le propriile cuvinte, îți faci o idee mai clară despre volatilitatea Europei contemporane decât dacă ai citi un studiu aprofundat despre oricât de multe întâlniri politice de la Strasbourg.“
Pentru cititorul cu o minimă cultură teatrală, cum scria criticul citat, eseurile din „Regizori contemporani ai teatrului european“ sunt, fiecare, un mic spectacol. Au știință, au atmosferă, au diversitate și au generozitatea și inteligența de a pune în lumină singularitatea, marca artiștilor puternic. Pentru publicul cunoscător, cartea aduce informații și interpretări utile, din care se pot naște idei și cărți. Pentru publicul care acum descoperă teatrul, volumul ascunde un număr mare de figuri și posibilități artistice ce așteaptă să fie descoperite.
Print