Masa în familie. Acel moment în care zâmbetele se lăţesc pe chipuri, în care căldura sufletească, nu-i aşa, inundă încăperea decorată festiv, în care liniştea şi pacea din sânul căminului se revarsă într-o atmosferă plină de voioşie. Bucate cu drag pregătite, cadouri din timp alese şi împachetate în hârtie lucioasă şi funde colorate, brad – dacă e cazul, muzică veselă, haine elegante şi multă, multă iubire care pluteşte în aer. Masa în familie. Acel moment în care totul, da, totul trebuie să fie perfect, impecabil, şi sentimentele chiar, mai ales sentimentele. Zâmbim cu toţii şi fotografia încă a unei zile de neuitat alături de cei dragi ne va privi dintr-o ramă frumoasă la evenimentul următor. O, ce bine e acasă!
Acest clişeu suprem al vieţii de familie este tema atât de ofertantă a piesei lui Sam Holcroft, „Reguli de viaţă”, montată de Ioana Petre la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. O zi de Crăciun „aşa cum trebuie” se transformă cu paşi repezi într-o catastrofă; aşa cum nu de puţine ori se întâmplă în cele mai „fericite” familii. O mamă devotată care îşi organizează trupele de asalt – cine curăţă morcovii, cine împodobeşte bradul, cine face piureul, cine aranjează masa? Atâtea întrebări, atâtea frământări. Nevoi imediate, treburi urgente şi un program fix care trebuie respectat cu sfinţenie. Îţi place, nu îţi place, vrei, nu vrei, poţi, nu poţi – n-are nicio importanţă trebuie să fii acolo la masa de Crăciun şi e musai să te şi bucuri. Pentru că aşa se face. Pentru că aşa e frumos. Mai ales că tocmai astăzi iese şi tata din spital. A avut o mică problemă de sănătate, dar se recuperează perfect. Tot o mică problemă are şi nepoţica de 14 ani diagnosticată cu un burnout de toată frumuseţea şi o depresie din care mama ei vrea să o scoată cu orice sacrificiu şi o alimentaţie fără gluten şi lactoză. Ce păcat că soţul e pe punctul de a ceda şi doarme de câteva nopţi la hotel. Pentru că, nu-i aşa, e atât de greu să comunicăm. Fratele lui e mai dibaci la acest capitol, se pare, şi vorbeşte la telefon ore lungi şi multe cu soţia rămasă singură pe post de mamă eroină. Cam prea lungi şi prea multe orele având în vedere că are o iubită destul de geloasă şi imprevizibilă. E şi normal, doar e actriţă. Şi îşi doreşte atât de mult să joace bine rolul de viitoare noră, încât nimiceşte tot în cale şi râde atât de zgomotos, încât nimeni nu îi mai înţelege gluma. Dar e bine, e atât de bine şi de frumos, că doar e Crăciunul.
În acest spirit al veseliei auto-impuse şi al chinuitoarelor aparenţe de dragul unei normalităţi tradiţional-familiale se derulează spectacolul – cu un ritm bine prins în balamalele momentelor de respiro, cu o structură bine ponderată, în care alternanţa dintre umor şi lucruri serioase menține un echilibru stabil şi nu transformă totul într-o farsă. Fiecare personaj îşi are propria regulă enunţată pe ecranele de deasupra scenei. Un artificiu simaptic, de efect, neintegrat, însă, la fel de rotund în interpretare de către toţi actorii. Ionuţ Grama (Matthew) este cel care conţine cel mai bine această coajă de avocat atent la aparenţe şi mereu gata de un zâmbet picat la ţanc; împăciuitor şi cu atâta nevoie de atenţie. Interpretarea sa are mult umor şi auto-ironie, iar felul în care construieşte această fantoşă de bărbat nesigur pe el, dar atât de fermecător şi hotărât să facă totul perfect, demonstrează multă atenţie la detalii şi creativitate. Cătălin Babliuc (Adam) duce cu un pas mai departe firescul său degajat şi îşi asumă până la capăt personajul. Cu o scenă finală surprinzătoare şi articulată, îşi conduce rolul cu mână sigură şi multe detalii interioare pe care le pune în valoare cu măsură. Andreea Vasile (Sheena) nu se cruţă şi nu îşi cruţă personajul. Cu emoţie, adevăr scenic şi sinceritate, se joacă aproape periculos pe muchia îngustă dintre aparenţă şi esenţă, îşi asumă riscuri, iar rezultatul este un rol bogat şi inteligent. Manuela Ciucur (Edith) mizează pe artificialitatea şi fragilitatea personajului şi creionează o caricatură de mamă depăşită de situaţie care refuză realitatea. Cu câteva stridenţe motivate şi intenţii aproape împlinite în interpretare, cele câteva derapaje strică ritmul interior al unui personaj, altfel asumat. Smaranda Caragea (Carrie) este cea mai formală în expresie. Vocea pe care nu e stăpână îi joacă feste, gesturile dezarticulate motivat de personajul haotic pe care îl interpretează sunt îngroşate de o formă aproximativă nedublată de stăpânire de sine. Cu mai multă atenţie şi mai multă grijă la tonurile care îi scapă de sub control, rolul ar putea căpăta pe lângă savoare şi consistenţă şi precizie. Gheorghe Dănilă (Francis) ar fi trebuit să fie contrapunctul acestui spectacol. Tatăl mult aşteptat, venit spre final în scaun cu rotile, afazic şi letargic, profund marcat de un atac cerebral. Dacă nu ar fi simţit nevoia să joace, să interpreteze gros chiar şi tăcerea şi să stoarcă tot ce era de stors din fiecare din puţinele cuvinte şi gesturi ale rolului său, ar fi putut face chiar o performanţă dintr-un rol cheie al spectacolului. Din păcate excesele îşi spun cuvântul şi opresc la câţiva centimetri înainte de închidere cercul perfect al spectacolului.
„Reguli de viaţă” este un spectcol în care comedia este atât de amară, pe cât ne este propria experienţă a reuniunilor de familie, iar emoţia atât de percutantă, pe cât ne sunt de calde sau dureroase amintirile. Un joc în viaţa reală cu regulile unui „Nu te supăra, frate!” sofisticat în care şansele de câştig scad cu fiecare minciună spusă de dragul aparenţelor. Jucării stricate de prea multe ambiţii şi copii care cresc doar pentru a le lua locul.
Teatrul de Comedie
„Reguli de viață” de Sam Holcroft
traducerea Călina Coliban
Distribuția:
Edith – Manuela Ciucur
Matthew – Ionuț Grama
Carrie – Smaranda Caragea
Sheena – Andreea Vasile
Adam – Cătălin Babliuc
Francis – Gheorghe Dănilă
Emma – Elina Grama
Regia: Ioana Petre
Scenografia: Vladimir Turturica
Mișcarea scenică: Paul Cimpoieru
Imagini și animație video: Răzvan Mihalachi
Video: Ana Constantinescu
Print