Replika. Teatrul educațional e în cărți

IMG_1895În februarie 2015 s-a deschis la București Centrul pentru Teatru Educațional Replica, proiect inițiat și concretizat de doi oameni de teatru cunoscuți, care merg cu încredere pe un drum care le oferă, fără îndoială, mari bucurii: dramaturgul Mihaela Michailov și regizorul Radu Apostol. Aflat pe strada Lânăriei, vizavi de Parcul Tineretului, acest centru începe deja, după câteva luni de existență, să capete amprenta celor cărora le este dedicat, amprenta copiilor veniți să descopere altfel lumea în care trăiesc – propria familie, școala, vecinul etc. Cu o viteză care nu mai surprinde pe nimeni în vremea noastră, spațiul își dezvoltă personalitatea. Mijloacele lui, modeste, sunt, cumva, doar un aspect secundar în drumul spre un ideal declarat. Scaunele donate de comunitate, ceaiul adus de inițiatori și participanți, de exemplu, fac parte exact din acest spirit comunitar ce se dorește definit și, mai important, însușit.

Despre scaunele aduse de spectatori, veniți la centru în câteva mii în numai jumătate de ani, am aflat nu dintr-un interviu, nu de la o întâlnire, ci dintr-un volum. Atent la propriul statut, atent să se definească într-un mod cât mai inteligibil și, în același timp cât mai flexibil, atent să-și creeze o imagine relevantă, dar și atrăgătoare, acest nou spațiu de educație prin teatru a publicat deja patru cărticele dedicate propriei activități. În ele se pot descoperi un program de cercetare coerent, nuanțat, amplu, adecvat în toate sensurile publicului, lumii, căreia i se adresează. Concepute de Mihaela Michailov și Radu Apostol. „Centrul de teatru educațional”, „Teatru educațional. Jocuri și exerciții”, „Familia Offline. Spectacol de teatru educațional” și „Amintiri din epoca de școală” prezintă în detalii munca unui grup de cercetare.

De la nivelul declarativ care trasează o viziune și o misiune, la scrieri dramatice realizate împreună cu copiii care au participat la workshopuri de teatru social, la transcrieri ale discuțiilor cu spectatorii, petrecute după anumite reprezentații cu spectacolul, la exerciții practice, cele patru volume explicitează un proiect pe care-l știam, cum știm aproape orice, din fragmente.

Într-o lumea a fragmentului și a fragmentarului, într-o viață artistică unde diversitatea rămâne un deziderat, chiar dacă uneori îți creează iluzia că există cu adevărat, fragmente din discursul teoretic și artistic propus de Centrul Replika, probabil aproape un vis împlinit pentru inițiatorii lui, s-au dus spre publicul comunitar. Este vorba despre publicul acela dorit participativ: elevii aceia înfricoșați de profesori, chinuiți de dorul părinților plecați să lucreze în străinătate sau pur și simplu complexați că familia lor nu este, într-un sens sau altul, la fel ca familia colegului de bancă, speriați că nu vor lua nota 10 la istorie, pentru că nu vor răspunde corect la toate întrebările, și, deci, își vor dezamăgi mama etc. Iar publicul a reacționat, din câte se pare, pe măsura așteptărilor, cel puțin pe moment, dacă ne luăm, de exemplu, după reacțiile spectatorilor la „Amintiri din epoca de școală”, spectacol vizionat recent. Combinând în toate cele patru volume elemente de discurs teoretic cu elemente de discurs practic, realizatorii acordă toată atenția necesară concretizării unui proiect de cercetare. De pildă, în volumul „Centrul de teatru educațional”, descoperim, pe lângă manifestul programului, ce a rămas dintr-un atelier de dramaturgie pe tema „Tehnologia azi” și, de asemenea, specificul unui atelier de comunicare vizuală, „Subiect și obiect”. În treacăt fie spus, inevitabila limbă de lemn, deși nu poate lipsi, are dificultăți în a se impune, acesta fiind însă unul dintre meritele minore ale unei inițiative editoriale reușite.

Particularizarea discursului teoretic merge mai departe în „Teatru educațional. Jocuri și exerciții”. Pedagogia și terapeutica poveștii prind contururi mai puțin abstracte în exercițiile de dramaturgie propuse de Mihaela Michailov, jocurile teatrale capătă o concretețe eficientă datorită regizorului Radu Apostol, actrița Mihaela Rădescu vine cu exerciții de antrenament vocal, iar psihologul Mugur Ciumăgeanu deschide volumul cu un mic eseu despre copilărie din mileniul III și mitul bunei familii.

Evitând univocitatea, așa cum face și proiectul în sine, volumele explicitează acel teatru participativ care e de dorit într-o societate de la care se așteaptă soluții generale la probleme particulare. Obsesiile contemporanilor alienați într-o societate a intoleranței, obsesesii de altfel obsedante, pardon de expresie, pentru creatorii de teatru intens preocupați de prezentul social, se desfac și aici în fragmente interesante, la care rămâi cu gândul după ce ai citit cărțile. Puse într-un context explicativ convingător, peripețiile spectacolului „Familia Offline”, care a avut un turneu în mai multe orașe din România, unde s-au purtat și discuții cu publicul, trimit direct, inevitabil chiar, la o imagine despre lumea noastră, deci despre noi, noi așa cum suntem, nicidecum așa cum am vrea să fim. Da, teatru, psihologie, educație, dar și ceva mai mult.

Iar în „Amintiri din epoca de școală”, volum ce dă seama despre un proiect inițial intitulat „Vreau școala mea”, concretizat într-un spectacol de teatru cu Alexandru Potocean și Katia Pascariu, citim mărturisirile artiștilor și textul dramatic rezultat în urma lucrului în echipă, alcătuit din micro-poeme, cum le numește Mihaela Michailov, care a rezumat bine și realitatea scoasă la suprafață din cutele memoriei: „Ne-am hotărât să adunăm toate aceste crâmpeie de istorii personale și să le punem cap la cap sub forma unui text-succesiune de monoloage fragmentate, care să surprindă imagini fluide din memoria noastră. O memorie senzorială ca un burete din care au curs amintiri, temeri, vise pe jumătate adormite, bucuria că uneori ce am spus a însemnat ceva, inhibiții care ne-au frustrat și libertăți care ne-au dat curaj, neliniști de copii prea rar întrebați ce e în mintea lor și ce și-ar dori să devină. Am reactivat memoria școlilor în care am simțit, de multe ori, că nu contam, că tot ce ne reprezenta era irelevant pentru ceilalți, că existam doar ca să tăcem și să executăm ordine.”

Această realitate sumbră, accesată acum pentru și printr-un spectacol pe care-l dorim văzut de cât mai mulți copii, dar mai ales de cât mai mulți adulți, nu aparține în exclusivitate trecutului. Ea încă face parte dintr-un prezent cenușiu, în care culorile de multe ori n-au loc din cauza noastră. Centrul Replika vrea culori și face ceva spre a le impune. Faceți o vizită la un spectacol sau la un atelier, deschideți măcar unul dintre aceste patru volume, acceptați invitația. Teatru educațional, teatru social, teatru participativ – ingrediente ale unui peisaj care trebuie să se diversifice ca să trăiască.

Print

Un Comentariu

  1. dora samareanu 24/03/2017

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.