„Richard al III-lea” sau când Shakespeare face parte din „#rezist”

Nu, nu pentru că e un spectacol politic este „Richard al III-lea”, în regia lui Andrei Șerban, o montare de referință care va rămâne cu siguranță în istoria teatrului. Și asta în primul rând pentru că e o mare diferență de la acea perioadă în care Lucian Pintilie punea în scenă celebrul „Revizorul”, spectacolul interzis, în aceeași sală în care acum, la decenii distanță, Andrei Șerban a montat „Richard al III-lea” pe care, la premieră, i l-a dedicat lui Pintilie. E o diferență copleșitoare în primul rând în ceea ce privește reacția și așteptările publicului… Intenția lui Andrei Șerban, declarată public, a fost să atace virulent clasa politică din România, și nu doar din România. Intenția lui a fost să creeze un spectacol care să fie o lecție usturătoare, să trezească minți și conștiințe, să strecoare nu doar „șopârle”, ca în vremea comunismului, ci scene întregi în care să arate adevărul… Numai că astăzi, într-o perioadă în care se poate spune orice, într-o societate în care spectacolul, în diversele lui forme, e mai puternic ca oricând, într-o lume în care mass-media toacă zilnic aceleași subiecte și nimic nu se clintește, un spectacol care să vrea să zguduie clasa politică nu poate avea nici pe departe același impact pe care l-a avut „Revizorul” lui Lucian Pintilie, de altfel imediat interzis de teama valului de reacții pe care l-ar fi putut crea.

Nu, „Richard al III-lea” nu va fi interzis, slavă Domnului! Și se va juca în continuare, pe superba scenă „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra, subvenționat de Primăria București… Iar cei mai mulți dintre spectatorii care vor intra în sala de la Izvor vor fi probabil în mare parte cei care umplu Piața Victoriei la protestele „REZIST”, și ceilalți, care nu merg la proteste și vor veni, totuși, să vadă spectacolul nu se vor ridica mâine la luptă împotriva guvernului. Iar acei simpatizanți PSD, care apar în reportajele Recorder, cu cartoanele cu mititei oferiți de PSD în nu știu ce pădure din Teleorman, nu vor ajunge niciodată să intre la „Richard al III-lea” și să aibă cine știe ce revelație… Așa încât, am s-o spun din nou. Nu, nu pentru că și-a propus să fie un spectacol politic este „Richard al III-lea” un spectacol-capodoperă și nici nu va rămâne din acest motiv (sau și din acest motiv) în istoria teatrului acestui sfârșit de deceniu al secolului 21.

„Richard al III-lea” este înainte de toate o impecabilă construcție artistică și e aproape păcat că e marketat altfel. Că orice spectacol bine făcut își reflectă epoca, așa cum o spunea acum peste 400 de ani, cu alte cuvinte, autorul textului ales de Andrei Șerban, având-o regizor asociat pe Daniela Dima, e o condiție sine qua non a oricărei opere de artă. Și asta e valabil mai ales în teatru. Iar în cazul acestei montări se simte puternic, foarte puternic valul de sânge tulburat care curge prin „venele” acestei societăți bolnave, dar nu mai bolnave ca în alte perioade.

Marele merit al montării de la Bulandra este că surprinde superb pulsul lumii în care s-a născut și că, e mult mai mult decât un simplu spectacol politic, militant sau cum mai vreți să-i spuneți. Marele merit este că e o construcție regizorală în același timp de mare rafinament și de o forță teribilă și că are în centru o interpretare tulburător de puternică, un rol în care Marius Manole se întoarce…

Andrei Șerban, care semnează și decorul, avându-l consultant pe Octavian Neculai, construiește un spațiu care, pe de o parte își propune să amintească de „Revizorul” lui Lucian Pintilie, un spațiu dominat de un schelet metalic, un spațiu rece, în care luminile controlează stări de spirit, în care „demonul” cu sensibilități umane, așa cum e creat Richard, se ascunde și se dezvăluie în același timp, un spațiu modern și în același timp atemporal, completat interesant de costumele create de Fruzsina Nagy, dintre care cele mai puternice sunt costumele lui Richard, atât de concret autocaracterizante.

În cele aproape patru ore de spectacol, Andrei Șerban ridică un edificiu prin care, e evident, vrea să pună lumii oglinda în față. Și uneori i-o apropie atât de tare, încât lumea se sperie și aproape că închide ochii și nu mai vrea să-și vadă trăsăturile… Printr-o poveste de acum patru secole, regizorul atinge corzi sensibile ale lumii de azi și accentuează sau chiar introduce scene, așa cum este deschiderea părții a doua a spectacolului, în care vrea să șocheze sau să trezească la luptă… împotriva clasei politice. Însă dincolo de aceste scene aproape brutale prin mesaj, rămâne superba, impecabila construcție a unui personaj demonic, ce pune mâna pe putere, un personaj dominat de propriile slăbiciuni, un personaj cu multe fețe și cu multe traume, un personaj neiubit și pe care neiubirea l-a transformat în monstru… Un monstru care se ascunde în fiecare dintre noi, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Ei bine, această extraordinară pendulare între traumă și dorința de putere distructivă, această teribilă forță malefică, ascunsă într-un trup diform, această diformitate fizică și psihică, această frică înfiorătoare de moarte, de singurătate, de neputință, le surprinde impecabil interpretarea lui Marius Manole, în, poate, cel mai complex și mai puternic rol din cariera lui. Contorsionat și bântuit de propriile spaime, de toată neiubirea pe care a acumulat-o încă de la naștere, când mama l-a respins, de toate privirile care s-au abătut cu milă sau dezgust asupra diformității lui, Richard al lui Marius Manole ia chipul unui demon chinuit, care umblă prin viață și ucide cu sânge rece încercând să-și înece neputința și să-și așeze coroana pe cap. Râde diabolic, se mișcă diabolic, în priviri are sclipiri de nebunie diabolică, iar meritul al acestei interpretări este că surprinde exact faptul că Richard e perfect îndreptățit la toate aceste mișcări diabolice. E monstrul pe care-l iubești și-l înțelegi. Vrei să se sfârșească tot acest calvar al guvernării lui și, în același timp, atunci când moare, cerând un cal în schimbul regatului, atunci când îl vezi alergând prin scenă fragil, purtând un fel de pamperși uriași, o ființă nu imperfectă, ci greșită, un eșec al naturii, atunci când îi vezi slăbiciunile, empatizezi cu el.

Această teribilă forță a dictaturii care se instalează încet-încet, anulând normalitatea, o surprinde spectacolul lui Andrei Șerban, dar, mai mult decât atât, spectacolul lui surprinde esența naturii umane și vorbește despre slăbiciuni și traume. Richard, așa cum e construit în spectacolul de la Bulandra, nu e o ființă puternică în adevăratul sens al cuvântului. Are coșmaruri – și ce frumos e realizat pe scenă momentul dinaintea bătăliei finale când visul lui Richard e bântuit de toate cadavrele pe care le-a lăsat în urmă – și undeva, în adâncul inimii lui știe că să va sfârși, dar se lasă prins cu voluptate în vâltoarea crimelor.

Excelentă este și interpretarea lui George Ivașcu, în fiecare dintre cele patru roluri, Regele Eduard al IV-lea, Un ucigaș, călugărul și Lordul Primar al Londrei, zone cu totul diferite de creație, pe care le controlează impecabil, cu o doză de cinism ce le traversează pe toate, mai ales când vine vorba de rolul Primarului. Dar n-am să vă stric surpriza și am să vă las să-i savurați toate nuanțele la fața locului…

La fel, interesanta interpretare a lui Cornel Scripcaru, distribuit în Regina Margaret și în copilul Eduard și, desigur, în rolul Shakespeare, în bucata de extratext în care Andrei Șerban se joacă puțin de-a istoria și îl pune pe misteriosul dramaturg să facă parte din grupul „#rezist” și să „scrie” câteva replici la comandă, anti-Dragnea și anti-PSD.

Rodica Lazăr și Alexandra Fasolă, în rolurile Regina Elisabeta și Lady Anne, creează două personaje atipice, cu un picior în lumea lui Shakespeare și cu unul în epoca noastră, amândouă inteligent construite, cu un amestec de forță și delicatețe pe care fiecare, pe rând, încearcă să i-l opună lui Richard, fără succes.

De altfel, întreaga distribuție funcționează impecabil, fiecare are momente bine definite, care-l pun în valoare, chiar dacă în unele situații stilul de joc (prea)bine încetățenit iese adesea la suprafață.

La final, iei cu tine ca pe o dureroasă antifrază versurile melodiei „Time Is On My Side”, atât de puternică în context, cântată de întreaga distribuție, un moment tulburător, penetrant, cutremurător. Și imaginea lui Marius Manole, ca un bufon al sorții, reflectată în oglindă, cu ochii arzându-i a nebunie și a disperare.

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”

„Richard al III-lea” de W. Shakespeare

Regizor artistic: Andrei Șerban

Regizor asociat: Daniela Dima

Decor: Andrei Șerban

Consultant spațiu scenic: Octavian  Neculai

Costume: Fruzsina Nagy

Muzica: Raul Kusak

Hair styling: Ligiana Mandea

Make-up: Valentina Sandovici, Cristina Sinoaie

Asistent decor: Vladimir Iuganu

Asistent costume: Dalma Zsuzsanna Szőke

Distribuția:

Richard …………………………………………………………………..MARIUS MANOLE
duce de Gloucester, mai târziu regele Richard al III-lea

Regele Eduard al IV-lea
Un ucigaș                                                                                     GEORGE IVAȘCU
Lordul Primar al Londrei 

Regina Elisabeta
soția lui Eduard al IV-lea                                                                RODICA LAZĂR
Un călugăr 

Regina Margaret
văduva regelui Henric al VI-lea
Copilul Eduard, prinț de Wales                                                  CORNEL SCRIPCARU
fiul lui Eduard al IV-lea
Shakespeare

Lady Anne,
mai târziu ducesă de Gloucester și regină,  anterior
casătorită cu Eduard, fiul regelui Henric al VI-lea;                         ALEXANDRA FASOLĂ
Un Călugăr

Ducele de Buckingham ……………………………………………….CĂTĂLIN BABLIUC

Hastings, Lordul șambelan                                                           ADRIAN CIOBANU
Un Cetățean

George, duce de Clarence, fratele lui Richard al III-lea
Lord Rivers, fratele Reginei Elisabeta                                          CONSTANTIN DOGIOIU
Sir Richard Ratcliffe
Un cetățean 

Brakenbury, locotenent al Turnului
Dorset, fiul lui Elizabeth dintr-o căsătorie anterioară                     ALIN STATE
Catesby

Lord Stanley
Un Ucigaș                                                                                     LUCIAN IFRIM
Un Cetățean

Ducesa de York …………………………………………. …………….MIRELA GOREA
mama regelui Richard al III-lea, a lui George, duce de Clarence și a regelui Eduard al IV-lea

Copilul Richard, duce de York
O Cetățeană                                                                                   CATINCA MARIA NISTOR
Un Căpitan

Fotografii de Mihaela Marin