Veşnicia nu se măsoară în timp. Nu în treceri fulgurante stă gloria, nu în baloane de săpun ale clipei stă succesul. Timpul, relativ precum ştim că îi stă în fire să fie, e o născocire de care umanitatea din noi are nevoie pentru a se simţi în siguranţă. Geniul, însă, nu are nevoie de cuantificări numerice, de unităţi de măsură şi de certificări cuprinse în calendare. Geniul e veşnic – fără de timp muritor. Noi, cei dependenţi de minute şi înghesuiţi între anii vieţilor finite, suntem norocoşi să ne putem bucura cu fiecare prilej de întâlnirea cu nemurirea. Iar Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova este un astfel de moment pe care îl sărbătorim o dată la doi ani.
Ediţia din acest an, cea de-a zecea, coincide cu împlinirea a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare. Programul din acest an aduce laolaltă tradiţii şi modalităţi de exprimare arstistică de pe patru continente; timp de zece zile Craiova iese din timpul şi spaţiul convenţional şi intră în coordonatele spaţio-temporale shakespeariene. Spectacolul care a deschis acest alai de evenimente dedicate lui Will, cel din Straford, „Richard II” în regia lui Yukio Ninagawa este mai mult decât un spectacol de teatru. Este un statement. O metaforă a citatelor despre universalitatea, contemporaneitatea şi genialitatea lui Shakespeare.
Montarea regizorului japonez vorbeşte în cele trei ore mai mult decât un raft întreg de tomuri atent aranjate în bibliotecă. Este un mare spectacol, fără doar şi poate. Are toate atributele unui veritabil eveniment cultural. Iar forţa lui constă în îmbinarea perfectă dintre tehnică de joc, imaginaţie creatoare, impact vizual, grandoare, disciplină şi o înţelegere reală a piesei lui Shakespeare, filtrată printr-o sensibilitate atristică aparte. Povestea tânărului rege care se vede nevoit să renunţe la coroană e plină de imagini-simbol, iar cheia regizorală funcţionează pe toate palierele de receptare.
Din întuneric se aude un cor de râsete dogite. Lumina creşte şi curtenii lui Richard II năvălesc spre noi: scena se umple de bătrâni în scaune cu rotile, însoţiţi de tineri. Scaunul rulant este semnul puterii. O lume în care disfuncţionalitatea trupului este girant al purităţii sângelui. Un sunet cristalin de clopoţel şi vârstnicii în kimonouri se ridică la semnal. O serată agreabilă, voci timbrate care fac schimb de amabilităţi. Apoi, de nicăieri, un accent de tango… într-o secundă perechile se încleştează într-o poză perfectă. Şi începe dansul – laitmotivul vieţii şi al morţii, în dansul pasiunii. Douăzeci de perechi în care cei care conduc şi cei care au să conducă respiră şi se mişcă la unison, tăind aerul cu mişcări precise şi elegante ca o sabie de samurai. Scena-copertă a spectacolului este acel moment care rămâne ca un flash în cutia cu amintiri teatrale.
Richard II – Kenshi Uchida – cel fragil, androgin şi spectral, cu trup chinuit şi pulsiuni erotice pe care le sublimează prin dans, îşi face apariţia într-un scaun rulat căptuşit de catifea stacojie, cu sabia protectoare străjuind în spatele spătarului, purtând coroana pe cap şi sceptrul în mână. Un adolescent discret, care conduce prin voinţă divină, prezenţă, fără să se impună prin propria forţă. Relaţia sa cu Bolingbroke nu mai e una marcată doar de legătura de sânge. Cei doi amanţi se avântă în tangoul ritualic, semn al sentinţei la iubire urmată de moarte, ca o pecete pusă pe fruntea tuturor celor care vor păcătui de-a lungul tragicului război între cele două roze. Transformarea lui Richard II din copilul timid, în purtătorul de sabie şi zale, apoi în tânărul deznădăjduit plutind pe ape tulburi şi în final a bărbatului care filosofează trist „făcând pe orologiul” în aşteptarea morţii este un arc trasat în peniţă care se tensionează de-a lungul întregului spectacol.
Efectul scenic realizat prin aglomerarea scaunelor rulante, coregrafia perfectă a celor mai bine de patruzeci de interpreţi, este o mostră de măiestrie cu o putere de sugestie impresionantă. Elementele spectaculare şi de scenotehnică pe care Yukio Ninagawa le foloseşte cu rafinament şi precizie sunt, într-adevăr, măsura unui mare regizor. Prezenţa deloc ostentativă şi perfect plasată în structura spectacolului a simbolurilor creştine este pe cât de surprinzătoare pentru un regizor asiatic, pe atât de motivată şi încărcată de sens. Metafora lui Richard II în postură de Christ răstignit pe o curce de lumină la picioarele lui Bolingbroke în momentul cedării coroanei care se ridică prin aer şi se aşază pe capul noului suveran este plină de o emoţie estetică specifică teatrului european. Îngemănarea dintre tehnica de joc japoneză şi modalitatea europeană de montare este una dintre marile calităţi ale acestui spectacol, care vorbeşte în limbajul universal al teatrului.
„Richard II” în regia lui Yukio Ninagawa prezentat în prima seară a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova este un golden ticket pentru intrarea în Cetatea Regelui Shakespeare, care anul acesta îşi are reşedinţa de primăvară la Craiova.
Festivalul Internaţional Shakespeare Craiova – Ediţia X, 2016
„Richard II” de W. Shakespeare
Regia: Yukio Ninagawa
Distribuţie: King Richard / Kenshi Uchida Queen Isabella / Nozomi Asano etc.
Produs de Saitama Arts Foundation
În colaborare cu HoriPro, INC
Fotografii de Mihaela Marin
Print