La Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova au loc luna aceasta repetițiile finale cu spectacolul „Rinocerii” de Eugène Ionesco, în regia lui Robert Wilson. În ultimele zile ale lunii, mai exact în 27, 28, 29, 30 iunie, precum și pe 1 iulie sunt programate repetiții cu public, practică pe care cunoscutul creator o folosește de decenii întregi, urmând ca primele trei reprezentații oficiale ale producției să se desfășoare la începutul lui iulie.
Acest eveniment al vieții teatrale din România, care înregistrează astfel o premieră, vine după ce anul trecut Robert Wilson a scos la rampă LADMA („The Life and Death of Marina Abramovic”), un deja celebru performance construit pornind de la biografia artistei care este și protagosnista acestei creații mult visate. „Marina mi-a povestit o mulțime de lucruri despre părinții ei, despre amintiri de familie, despre iubirile și suferințele din viața ei. Eu le-am reconstruit, transpunându-le într-un poem vizual despre viața ei“, a explicat regizorul citat de „Washington Post“. Spectacolul a făcut deja înconjurul principalelor orașe cu viață artistică animată din lume, Robert Wilson lucrând anul acesta pentru producția de la Craiova, o dublă premieră: este prima dată când face un spectacol în România și prima dată când montează un text de Eugène Ionesco.
Până când e gata producția, atelierul de lucru al regizorului rămâne departe de ochii spectatorilor. Pe cât de impresionantă îi este cariera, pe atât de puține sunt, interviurile, dialogurile, mărturisirile pentru public ale creatorului american care-și cultivă asiduu aura legendară servindu-se de o întreagă industrie. Din interviurile publicate de-a lungul timpului se desprind câteva elemente ale unui discurs asupra metodei. Până când veți reciti cărțile despre creația lui (în română, este disponibil studiul Mariei Șevțova), fie că ați văzut spectacolele cu care a venit în România, fie că nu, în așteptarea „Rinocerilor”, revista Yorick vă propune un exercițiu de imaginație: închipuiți-vă vocea lui Robert Wilson spunând cuvintele de mai jos, în momente diferite. Veți descoperi cum își vede creatorul propria creație. Și e foarte posibil s-o vadă altfel decât o vedem noi.
1.„Cred că opera mea e destul de accesibilă. Am avut privilegiul de a lucra în toată lumea – în Orientul Îndepărtat, în Orientul Mijlociu, în Europa, în America de Sud. De fapt, am lucrat mai mult în afara Statelor Unite decât în Statele Unite și unul dintre motive este acela că opera mea e accesibilă unui public larg. Din punctul meu de vedere, este vital ca un spectacol să fie accesibil oricui: omul de pe stradă și omul de pe Marte care intră în sală în timpul spectacolului trebuie să înțeleagă ceva. În eseul ei Împotriva interpretării, Susan Sontag scria că misterul stă în suprafață. Cred că e adevărat și că suprafața operei trebuie să fie misterioasă și accesibilă. Fie că lucrezi la o montare după Shakespeare, fie că faci Alceste de Gluck, trebuie să existe o anumită simplitate. Dacă ești actor, regizor sau dramaturg, trebuie să poți spune, simplu, despre ce e vorba. Numai după aceea poate fi vorba despre mai multe lucruri.”
2.„Niciodată n-am vrut să fiu un spirit de avangardă, deși mi se spune frecvent așa. De fapt, avangarda înseamnă redescoperirea trecutului sau redescoperirea a ceea ce știm deja. (…). Sunt pur și simplu artist. Nu mi-am dorit niciodată să creez o formă nouă sau un teatru nou. Am făcut doar ce mi s-a părut bine și normal. Lucrez foarte intuitiv. Corpul nu minte, spunea Martha Graham acum multă vreme și cred că așa este. Mi se întâmplă foarte des să nu știu ce să fac. Pur și simplu închid ochii și mă întreb: Să fac așa sau invers? Și îmi răspund: Bine, o să fac așa. Și de cele mai multe ori fac așa.”
3.„Când am început să fac teatru, eram convins că trebuie să-ți faci temele înainte, să te pregătești îndelung, să ai o groază de idei când vii la repetiție. După ce au trecut niște ani, mi-am dat seama că de multe ori pierd timpul cu pregătirile, că încerc să adaptez cu forța o situație la o idee prestabilită. Prefer să intru în sala de repetiție având doar o idee generală în minte – poate o direcție în care cred că ar trebui să îndrept un anumit spectacol –, să mă uit la oameni, la teatru, la spațiu și să creez împreună cu ei, astfel încât să lucrăm împreună, totul să vină de la noi, nu de la mine, care stau singur într-o sală, visând și gândindu-mă la ce ar putea fi.”
4.„Teatrul este un forum și are o funcție singulară în societate: aceea de a strânge oamenii într-un loc. Oamenii se adună indiferent de opiniile lor politice, de statutul financiar pe care-l au, de clasa socială căreia îi aparțin. Ne strângem și împărțim ceva pentru o scurtă perioadă de timp. Teatrul este o profesie singulară pentru cel care-l practică fiindcă în el pictura coexistă cu sculptura, lumina cu poezia, mișcarea cu muzica și arhitectura. Toate artele se pot strânge în acest forum în care facem un schimb cu publicul.”
5.„Facem teatru pentru public. Cel mai bun actor este acela care joacă mai întâi pentru sine însuși, dar nu trebuie să uite că o face pentru public. Jucăm pentru noi înșine și-i invităm pe ceilalți să ni se alăture și să încerce ce-am făcut pentru ei. Teatrul meu nu este un teatru de interpretare, așa că e altceva decât vedem la teatru în zilele noastre. Din punctul meu de vedere, interpretarea nu este sarcina actorului, a regizorului sau a scenografului; interpretarea este sarcina publicului. De aceea facem un spectacol la care invităm publicul. Când i-l prezentăm, îi punem o întrebare: Ce este acest spectacol? Îl întrebăm pentru ca el să spună ce crede. Încercăm să nu spunem ce e un spectacol, ci să punem o întrebare, iată de ce vin oamenii la forum – ca să putem face un schimb.
Print