Spectacolul „De vânzare/ For sale” de la Teatrul Odeon se înscrie în seria proiectelor de cercetare socială, de teatru documentar, inițiată de Gianina Cărbunariu, ale cărei montări își propun, toate, să atingă subiecte fierbinți, de actualitate, de linia întâi.
„De vânzare/ For sale” este produs în cadrul proiectului „Hunger for trade”, care „aduce împreună artiști, documentariști și teatre din nouă țări, ideea centrală fiind aceea de a formula împreună întrebări, de a împărtăși experiențe diferite, de a exprima perspective locale și personale asupra unei probleme globale a lumii de astăzi: hrana”, se arată pe website-ul Teatrului Odeon. „Metoda de lucru propusă de inițiatorii proiectului (Maria Magdalena Ludwig si Clemens Bechtel – Germania ) a fost aceea de a documenta prin interviuri și de a crea o bază de materiale înregistrate la care toți artiștii implicați în proiect să aibă acces în timpul procesului.”
O problemă socială importantă, felul cum a fost parcelată România în anii de după Revoluție și vândută sau dată în arendă hectar cu hectar, este transformată într-un scenariu inegal ca valoare dramatică, dar bine gradat și, cu siguranță, până la un punct interesant pentru orice tip de public prezent în sală.
„Documentarea pentru spectacolul De Vânzare/For Sale a încercat să adune perspective, mărturii, întrebări legate de tema acaparării de terenuri, un fenomen care se întâmplă deja de ani buni în România. Ficțiunea are ca sursă de inspirație interviurile și discuțiile realizate cu locuitori ai satelor din zona județelor Cluj-Napoca, Ialomița și Călărași, cu antropologi, sociologi, activiști și jurnaliști, precum și interviurile realizate de artiștii parteneri din Anglia și Germania cu investitori din aceste țări interesați de agricultura la scara mare din România”, explică Gianina Cărbunariu, care încearcă prin acest spectacol să arate un chip al țăranului român al anului 2014. Și să răspundă la întrebări precum: „De ce în marea majoritate țăranii aleg să își vândă sau să își arendeze pământul? De ce este profitabilă agricultura pentru marii proprietari de pământuri români și străini, în timp ce micii fermieri se zbat să supraviețuiască? De ce în sate precum Pungești sau Roșia Montană locuitorilor li se ia dreptul de a decide asupra traiului în propria comunitate de către companii precum Chevron sau RMGC, iar statul participă activ la aceste abuzuri? În ce este silit să se transforme țăranul român în contextul unei noi ordini mondiale? Ce se vinde și ce se cumpără de fapt? Cine ne hrănește, cu ce ne hrănește și cu ce preț?“
Ceea ce rezultă este un spectacol inteligent, acid, cu ritm, care pune probleme, care dă și câteva răspunsuri și extrem de bine jucat. Pornește de la felul în care, acum aproximativ 25 de ani, investitorii străini au venit în România avizi să facă profit și să le aducă românilor mașinile și instrumentele pe care ei nu le aveau, folosindu-le, în schimb, pământul și folosindu-i și pe ei. Deși strecoară mai mult decât subliminal ideea că tot ce s-a întâmplat la acel moment a fost o formă clară de „a ne vinde țara”, spectacolul Gianinei Cărbunariu se dorește o analiză a unei realități cu consecințe majore asupra viitorului unei țări ce s-a văzut acaparată de marile companii din afară. Pe două ecrane mari cât pereții Sălii Studio a Teatrului Odeon sunt proiectate imagini cu o Românie distrusă, cu mizeria din sate, cu foste combinate lăsate în paragină. Iar publicul stă pe un fel de baloți mari, legați cu ață groasă, care, în funcție de locul „desfășurării acțiunii”, sunt mutați și reașezați de la o scenă la alta. Iar cei șapte actori – Alina Berzunţeanu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Gabriel Pintilei, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache – construiesc pe rând imagini personificate ale unei Românii mutilabile și mutilate. Regia mizează pe un fel de teatru-în-teatru, care însă pe parcursul montării capătă dimensiunui ample, iar jocul devine mai mult decât serios, pentru că, în ultima scenă, e pe viață și pe moarte.
Problemele sunt luate pe rând și întoarse pe mai multe fețe. Iar momentele de actorie, în toate scenele, sunt memorabile și, lucru rar pe scenele românești, sunt egale ca valoare, toți reușind ceva extrem de important în montarea de față, și anume să creeze mai mult decât imagini tip – să creeze oameni vii. Cu umor, cu carne, cu sens. De la scena investitorilor străini, la cea a țăranilor care se uită înapoi cu nostalgie și critică desființarea CAP-urilor și vremurile „bune” de altădată și pun pe tapet felul cum forța de muncă din sate a devenit inutilă odată cu tehnologizarea, la scena în care, sub forma unui monolog dramatic, se discută despre mâncarea făcută pe calculator și despre felul cum se vede știuletele de porumb din spațiu, totul e o oglindă mai mult sau mai puțin subtilă pusă în față lumii de azi. Desigur, o oglindă cu reflexii subiective…
Bine gradat până la ultima scenă, spectacolul aduce în discuție inclusiv problema gazelor de șist, care a făcut să curgă multă cerneală și a fost îndelung dezbătută pe rețelele de socializare. Iar momentul are umor și tensiune, e bine construit, exemplul e relevant: doi țărani se trezesc invadați pe propriul pământ de o echipă de prospecțiuni, oameni plătiți nici ei nu știu de cine, care întind cabluri și fac măsurători. Iar legea este întotdeauna de partea celor cu bani.
Din păcate, scena de final, mult prea melodramatică, tulbură echilibrul construcției spectacolului și induce o notă necredibilă și de militantism aproape de tip comunist, apelând la o zonă emoțională mai puțin potrivită în context. Un țăran a ucis un așa-zis om al legii, într-un sat confiscat. Și discursul lui, atunci când îi cere mamei haine curate ca să fugă peste munți într-un oraș mare, știind că va fi urmărit oriunde în lumea asta, pentru că „ei” sunt cei puternici, induce o doză de sentimentalism total neconvingătoare în context.
Spectacolul rămâne însă o mostră de teatru-document bine făcut, de teatru militant, de teatru incomod, care-și propune să fie cu totul altceva decât entertainment.
Teatrul Odeon, Sala Studio
„De vânzare/ For sale”
Un spectacol de Gianina Cărbunariu
Scenografia, video, light-design: Andu Dumitrescu
Mișcarea scenică: Florin Fieroiu
Muzica: Bobo Burlăcianu
Distribuția: Alina Berzunţeanu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Gabriel Pintilei, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache
Fotografii de Octavian Tibăr
Pare ca nu ati inteles nimic la final . Probabil nici pe parcurs .
Intrebarea de bun simt care se naste este de ce ati scris review , in absenta acestei intelegeri .
Eu ma iluzionam ca a inteles si ultimul idiot din sala . Chiar si primul .
Si paradoxal , tot timpul este discutata calitatea publicului .
Scena ” mult prea melodramatica ” de la final este un manifest activist si politic , o declaraţie anarhică de luptă pentru drepturi sociale , care nu a “tulburat” cu nimic constructia sau echilibrul spectacolului .
Scenariul nu a fost INEGAL ca valoare dramatica , iar spectacolul a fost inedit in integralitatea lui , nu doar pana la un punct …
“O sa fiu Oriunde se va da o lupta pentru ca oamenii flamanzi sa-si poata potoli foamea.
Oriunde un curcan(politist) va stalci un om in batai.
Oriunde pamantul , si apa , si aerul i se vor lua omului si i se vor vinde inapoi ca si cum n-ar fi dreptul lui.
Oriunde oamenii vor striga cand nu mai pot indura nedreptatea si or sa-si iasa din fire.
Oriunde parcurile , si pietele publice , si izvoarele , si padurile vor fi luate de o mană de oameni doar pentru propriul folos .
O sa fiu in rasul copiilor hamesiti de foame care se bucura cand masa e gata .
O sa fiu acolo si cand oameni ca noi or sa se hraneasca cu roadele muncii lor si o sa traiasca din casele zidite de ei .
O sa fiu impreuna cu ei “.
In esenta , este ceea ce Tom Joad spune mamei sale , în finalul romanului Fructele maniei – John Steinbeck.
Unele cercuri se inchid , trebuie doar sa fim atenti la declic .
Arsa si proscrisa , imprumutata , procurata pe sub mana , dar mai ales cumparata , ”Fructele maniei” pricinuia un fel de frenezie estetica pe scara nationala , unica in vremea respectiva : literatura devenise agresiva . Calificat drept „murdarie josnica”, in stare chiar sa inspaimante turistii si sa-i indeparteze de California , romanul lui Steinbeck era citit de mii de familii americane cuprinse de indignare …
In restaurantele din Bronx si in frizeriile de pe Strada Mare , in salile de studiu ale colegiilor si pe plajele de la Bar Harbor , de la tarmurile statului Maine si pana in Louisiana , milioane de oameni citeau EPOPEEA DEZMOSTENITILOR Americii …
In budoare parfumate si in bivuacurile armatei , ochii Americii urmareau de-a lungul paginilor traseul Soselei 66 …