Romantismul a murit. Vivat comedia!

3stars

1Cine mai are astăzi nevoie de poezie? Ultimii romantici s-au resemnat, iubirea de altădată s-a demodat, iar lumea aleargă bezmetică spre noi idealuri. Pragmatici şi grăbiţi, suntem greu de emoţionat şi la fel de greu de impresionat. Nu mai credem în poveşti decât dacă sunt spuse de filme 3D şi ne îndrăgostim în felul nostru, trimiţând selfiuri pe What’s Up pe post de scrisori de dragoste. Atunci de ce ne-ar mai interesa o piesă reprezentativă pentru Romantismul German, scrisă acum aproape două sute de ani? Simplu: pentru că este citită în cheie comică şi montată în aşa fel încât să vorbească pe limba spectatorului dornic de râs sănătos.

„Leonce şi Lena” în regia lui Vlad Cristache la Teatrul „Maria Filotti” din Bărila este un spectacol care te face să te simţi bine la teatru. Tratată cu mult umor şi inventivitate, povestea celor doi îndrăgostiţi care îi joacă o farsă sorţii îşi pierde aura de teatru poetic şi devine o partitură ofertantă pentru un regizor cu imaginaţie. Poate prea puţin emoţionantă, dar cu siguranţă tonică. Există câteva imagini foarte reuşite care se ataşează memoriei şi îţi vin imediat în minte atunci când te gândeşti la ceea ce ai văzut. Un Leonce care înoată în mormanul de bureţi stacojii în mijlocul căruia tronul îşi menţine echilibrul precar. Un Valerio bătrân, cu aer de copil, care intră în scenă cu soarele legat de o sfoară – un balon galben uriaş. O Guvernantă universală – însărcinată, care îi dă sfaturi tinerei prinţese în timp ce împinge un cărucior. O Curte redusă la câţiva consilieri desueţi, cu mişcări de roboţi anchilozaţi, care servesc un Rege infantil şi absurd. Suficiente motive pentru a putea spune că există premisele unui demers regizoral de impact.

6Primele scene promit mult. Atmosfera este proaspătă, creată cu multă fantezie şi din amănunte care compun o uvertură incitantă. Muzica venită de la pianul din loja centrală, lumina semi-obscură, stranietatea spaţiului, vorbele încâlcite din text spuse în notă comică, de Ionuţ Vişan – un Leonce posnaş şi deloc plictisit. Apariţia lui Valerio aduce şi mai multă energie. Constantin Cojocaru este asul din mâneca regizorului. Acest actor atât de ludic, special şi cu resurse ce par a fi inepuizabile are atâta lumină în ochi, poezie în glas şi expresivitate în corp, încât este de unul singur un întreg spectacol. Apoi apare o motoretă cu ataş şi doi poliţişti care funcţionează ca un cuplu comic din filmele mute. Şi mai departe, scenă cu scenă, ai impresia că ţi se pregăteşte ceva; că totul concură către punctul culminant, când vei fi ridicat din scaun.

Iar când soseşte aşteptat şi pregătit cu atâta imaginaţie şi grijă, magia nu funcţionează. Întâlnirea celor doi protagonişti, vine ca un contra-punct la toată desfăşurarea de forţe de până atunci, dar nu are, din păcate, forţa necesară, pentru a suplini prin emoţie şi candoare efectul creat de toate năzbâtiile văzute. Clişeul dragostei la prima vedere, fulgerătoare, stângace şi duioase, nu poate funcţiona în această lume plină de haz, nebunie şi poante supra-realiste. Pe cât de spumos a fost începutul, pe atât de mică şi vlăguită e întâlnirea crucială. Iar de aici înainte sacul cu invenţii se goleşte către un final previzibil şi lipsit de strălucire – chiar dacă realizat într-o cascadă de trei variante.

19Scenografia ofertantă semnată de Vladimir Turturică e utilizată la maxim şi dă prilej de noi şi noi jocuri. Nu ai timp să te plictiseşti. Te simţi, într-adevăr, bine la teatru. Ai vrea, însă, şi mai mult. E ca un foc de artificii în noaptea de Revelion, care durează prea puţin, înainte să bată miezul nopţii. Trupa de actori nu funcţionează mai departe de stratul epitelial al interpretării. Lipsesc vigoarea şi dramul de nebunie. Iar asta se vede cu atât mai limpede, cu cât Constantin Cojocaru în rolul lui Valerio umple scena cu personalitatea sa.

Teza regizorală pe care pare să o expună Vlad Cristache este aceea a curajului de a exprima propriile idei prin cuvintele lui Georg Büchner. Marele câştig al montării sale este acela de a transforma un text romantic, privit în mod tradiţional ca fiind poetic sau politic, într-o aventură a doi năzdrăvani puşi pe şotii, cu o secundă mai isteţi decât lumea de fantoşe în care trăiesc. Nu e vorba despre niciun drum iniţiatic, de maturizare nici nu poate fi vorba, manipulare nu există, doar un pic de iubire, tratată şi ea ca o altă joacă; doar că ceva mai serioasă. Pariul e câştigat în măsura în care spectatorul se bucură la teatru. Ieşi din sală cu o stare de bine. Adâncimile piesei sunt nivelate, însă, iar emoţia şi drama, în definitiv a acestei lumi absurde, se pierd în grămada de bureţi.

Între soarele-balon şi luna-firmă luminoasă, pe o câmpie cu oi ce poartă litere de neon, doi tineri rebeli se întâlnesc şi se îndrăgostesc. Fugind de o nuntă aranjată, speriaţi de perspectiva de a nu-şi găsi niciodată jumătatea, descoperă că evadarea a fost de prisos, iar planul părinţilor a coincis cu sentimentele lor. Final fericit. E simplu. Iar de dragul jocului, în această istorioară, s-a făcut loc şi pentru umor, gaguri, glume şi râs sincer, în faţa unor plăceri vinovate. Dacă e sau nu e bine, rămâne să decidă fiecare spectator, în funcţie de orizontul său de aşteptare şi de permeabilitatea la propuneri îndrăzneţe.

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

„Leonce şi Lena” de Georg Büchner

Traducere de Nina şi Iosif Cassian

Regia artistică: Vlad Cristache

Asistent regie:  Septimiu Stoica

Scenografia: Vladimir Turturică

Muzica live: Cornel Cristei

Distribuția:

Leonce – Ionuţ Vişan

Lena – Corina Georgiana Borş

Valerio – Constantin Cojocaru

Guvernanta – Ramona Gîngă

Regele de Popo – Valentin Terente

Rosetta – Narcisa Novac

Poliţistul 1 – Marcel Turcoianu

Poliţistul 2 – Adrian Ştefan

Preşedintele Consiliului – Dan Moldoveanu

Maestrul de ceremonii – Costică Burlacu

Consilier 1 – Ionel Spălatu

Consilier 2 – Mihail Ardeleanu

Print

3 Comentarii

  1. Alexandru 26/05/2014
  2. mihaela 26/05/2014
  3. Alexandru 31/05/2014

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.